Tribuna
Jidvei
ADVERTORIAL:
Guvernul alocă 30 milioane de euro în perioada următoare pentru un program-pilot destinat copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate
Guvernul alocă 30 milioane de euro în perioada următoare pentru un program-pilot destinat copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate

În România sunt peste 91.000 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Guvernul alocă 30 milioane de euro în pe­rioada următoare pentru un program pilot destinat copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate, acest program-pilot urmând să sprijine copiii să meargă la şcoală şi să facă performanţă.

Programul-pilot va fi imple­mentat în toată ţara şi va avea drept be­neficiari 3.000 copii cu cel puţin un părinte care lucrează în afara ţării. Măsurile se adre­sează mai multor grupe de vârstă, fiind adap­tate, evident, specificului fiecăreia: elevi din ciclul primar (6 - 10 ani), gimnazial (11-14 ani) şi secundar superior (14-16 ani).

 

Vor putea depune proiecte, individual sau în parteneriat:

l        şcoli publice şi private din reţeaua şcolară naţională;

l        furnizori de servicii de orientare sau consiliere şcolară;

l        parteneri sociali din învăţământul preuniversitar;

l        instituţii de cult şi asociaţii religioase;

l        instituţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale;

l        ONG-uri.

Valoarea proiectelor finanţate va fi între 300.000 euro şi un milion euro. Proiectele mari, cu o valoare de un milion de euro, vor asigura sprijin pentru minim 91 copii.

Sprijinul concret care le va fi acordat constă într-un mix de măsuri care vizează:

l        Prevenirea abandonului şcolar prin programe de tip şcoală după şcoală;

l        Consiliere psihologică şi consiliere vocaţională;

l        Masă la şcoală sau asigurarea de rechizite şi materiale educative;

l        Consiliere pentru părinţi.

 

Acest proiect completează, pe de o parte, măsurile pe care Guvernul le-a adoptat în ultimele 3 luni în domeniul educaţiei, pentru a ne asigura că cele mai vulnerabile categorii de copii (printre care şi cei cu părinţii plecaţi în străinătate) rămân la şcoală şi primesc sprijin pentru a-şi finaliza parcursul educaţional: extinderea programului pilot "Masă la şcoală", prin triplarea numărului de şcoli beneficiare, cu bani de la buget şi programul pilot "şcoală după şcoală", care va debuta în luna septembrie şi va fi finanţat din fonduri europene. 

Pe de altă parte, acesta vine în sprijinul românilor din diaspora şi al familiilor lor. Pasul următor şi dorinţa noastră, a Guvernului PNL, este să motivăm românii plecaţi să revină acasă şi să reîntregim familiile. Vom folosi fonduri europene pentru a-i sprijini pe cei care se întorc să îşi folosească experienţa câştigată în străinătate în activităţi antreprenoriale.

Raluca Turcan, Vicepremier, Deputat de Sibiu





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia