Două lucrări apărute recent ne ajută să identificăm o icoană de Om. Mai întâi volumul lui Cornel Sigmirean și Aurel Pavel intitulat Elită și națiune. Fundația „Gojdu” (1871-2008) (Argonaut Publishing, Cluj Napoca, 2019, 461 pg). Un al doilea volum este cel semnat de Aurel Pavel, Cornel Sigmirean și Laurențiu Toma, propus sub titlul Emanuil Gojdu în presa românească din Transilvania și Ungaria (Ed. Armanis/Mega, 2020, 396 pg.). Două încercări, reușite credem, de a revigora tabloul uman și de situație al vieții lui Gojdu precum și al evoluției Fundației sale în timp. Cel dintâi volum ne propune identificarea oamenilor „crescuți” național prin efortul bursier al lui Gojdu. Veți citi, sau recitit, pagini despre familia Gojdu și originea sa, despre averea Fundației sale și modul în care a „decantat” o serie de linii de forță în formarea elitelor naționale românești. Câteva documente îmi par extrem de prețioase, mai ales în contextul în care unii analfabeți istoric se mai întreabă ce a făcut Biserica pentru școală și cultură. Lista bursierilor Gojdu (pp. 152-335) poate fi un răspuns. Cum este foarte ușor de urmărit, din celelalte documente publicate de autorii volumului, în ce mod Fundația Gojdu a înfruntat istoria, interesele și dezinteresul multora dintre politicieni, nu neapărat străini de neam. Poate că în fuga unora după recuperarea patrimoniului Gojdu am uitat noi înșine că acest patrimoniu a rezistat în cea mai amplă zidire a Fundației: educația elitelor naționale. Veți citi, de exemplu, cum tineri români din școli primare, școli civile, școli reale, gimnazii ori școli tehnice și comerciale, școli de cadeți, școli de notari, administrație, Academia de Bellearte, Pedagogie superioară, medicină veterinară, Academii și Universități, adică 1615 Bursieri Gojdu fac parte din Patrimoniul Unirii și Libertății academice a României moderne. Sunt redate finalitățile acestei investiții, în ce mod încrederea Fundației s-a regăsit în activitatea bursierilor, cum au dat ei darul primit re-dăruit Țării. O lecție bună pentru unii dintre cei școliți azi în România și cred că întreaga lor carieră se datorează investiției din urmă nu fundamentului de încredere și finanțare dintâi.

Al doilea volum, mai spectaculos oarecum în text, este în fapt o antologie de texte despre marele bărbat Emanuil Gojdu. Știri, articole despre activitatea acestuia preluate din Telegraful Român (Sibiu), Concordia , Familia și Federațiunea ( cu apariții la Pesta)T- izvoare din imediatul cotidian asupra unei activități prodigioase, din ale cărei roade încă se nutrește libertatea noastră. Teodor Baconschi crede, într-un interviu acordat lui Laurențiu-Ciprian Tudor (Carte cu Scriitori, 24 de interviuri, Ed. Creator, Brașov, 2020, pp. 65-72) că o gravă confuzie a lumii de astăzi este aceea dintre notorietate și prestigiu. Emanuil Gojdu a preferat munca încordată, luciditatea și efortul pus în slujba nației pentru ca prestigiul acesteia să crească prin oameni neavizi de notorietate. De aici și prezența lui continuă nu doar în preocupările istoricilor.