Adrian Bibu: TRANSPORTUL GRATUIT ÎN SIBIU PENTRU STUDENȚI ESTE O INIȚIATIVĂ DE BUN SIMȚ

Acasa >

Articol

Liberalii sibieni au anunțat pe pagina de facebook a organizației că au inițiat un demers de acordare de gratuitate studenților  pentru transportul în comun în municipiul Sibiu.
Potrivit PNL, deja Legea  nr. 199/2023 a învățământului superior, actualizată, prevedea pentru studenți un tarif redus cu 90%, astfel că inițiativa este o completare firească.
Președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu, a afirmat că demersul este unul de bun simţ, un gest simplu pe care Sibiul îl poate face pentru tineri, cu  beneficii  în întreaga comunitate.
˝Practic, propunem colegilor din Consiliul Local acoperirea diferenței de 10% și susținerea integrală a tarifului, astfel încât studenții instituțiilor de învățământ superior de stat acreditate să poată beneficia de transport gratuit.
PNL consideră importantă încurajarea tinerilor să folosească mijloacele de transport în comun în detrimentul autoturismelor personale, dar  și sprijinirea acestora în acest sens",  comunică liberalii sibieni pe pagina lor de socializare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
15 noiembrie 2023 la 15:08

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 11 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit