Adrian Bibu, înțelegere cu Astrid Fodor pentru prioritățile Sibiului în 2022

Liderul liberalilor sibieni, Adrian Bibu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a discutat cu primarul Astrid Fodor lista de priorități pe care PNL le propune în 2022.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bugetul local pe anul 2022 al municipiului Sibiu este în faza de construcție. Am elaborat, astfel, împreună cu toți colegii mei liberali o lista de obiective pentru acest an și le-am discutat, ulterior, alături de Virgil Popa și Ovidiu Spătari, cu primarul Sibiului și colaboratorii săi. Susținem proiectele incluse deja în propunerea de buget pentru acest an dar, pe lângă acestea, grupul de consilieri PNL, cu sprijinul partenerilor din FDGR, inițiază alte câteva proiecte importante pentru oraș”- spune Bibu pe pagina sa de socializare.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Practic, Bibu și Fodor s-au înțeles cu privire la o listă de demersuri care, în 2022, vor beneficia de diferite sume, pentru diferite faze.

Liderul liberalilor anunță, spre exemplu, realizarea de noi legături rutiere între zona industrială vest și cartierul noului Spital Județean și o noua legătura spre DN 14 și/sau autostradă.

 

Analiza realizării unei noi căi de acces din municipiul Sibiu la DN 14 (eventual prin prelungirea străzii Dr. Bagdasar) sau la autostrada este una dintre temele cu privire la care am convenit să se pronunțe specialiștii în 2022, cu ocazia realizării PMUD și a dezbaterilor care vor urma.

Urmărim, între altele, descongestionarea viaductului Gara Mică și asigurarea de noi legături pentru cartierul care se dezvolta în zona străzii Căprioarelor”- susține Bibu în postarea sa.

 

În plus, președintele liberalilor spune că a convenit cu primarul Astrid Fodor identificarea de soluții pentru crearea unei noi legături rutiere, subterane, între zona Gară/Mall și Calea Gușteriței pentru care Primăria va iniția corespondenta cu CFR, proprietarul terenurilor.

Bibu face o trecere în revistă a obiectivelor prioritare în domeniul educației spunând că fostul Liceu CFR (aflat în litigiu pana de curând) va fi reabilitat în scopul relocării Colegiului Pedagogic.

Continuarea modernizării și/sau amenajarea rampelor de acces în unitățile de învățământ; modernizarea laboratoarelor școlare de la Colegiul Economic, de la Terezianum, Energetic, “Avram Iancu” și “Independența” precum, a internatelor de la Terezianum și Independența și modernizarea cantinei de la Terezianum; grădinița nouă în Gușterița; amenajarea de terenuri multifuncționale în incintele curților Școlilor Generale nr.1, nr.4, nr.8, Regele Ferdinand și Regina Maria (dacă suprafața disponibilă permite); amenajarea sălilor de sport ale Școlii Generale nr.18 si Liceului Constantin Noica- sunt alte obiective prevăzute în 2022.

Adrian Bibu anunță și accesul la proiecte al cluburilor sportive aflate în subordinea statului (CSS, CSM ) care vor avea la dispoziție finanțări de 300 mii lei in 2022, dar și înființarea Agendei de Tineret cu alți 300 mii lei la dispoziție. Agenda Sănătății, înființată la inițiativa consilierilor liberali, va avea anul acesta 4,5 milioane lei disponibili pentru proiecte ale spitalelor.

De asemenea, în 2022 se vor realiza documentațiile necesare extinderii Spitalului de Pediatrie prin relocarea DSP într-un spațiu pe care Primăria îl va identifica și cumpăra.

 

Am convenit continuarea susținerii instituțiilor de cultură din municipiul Sibiu, ca și până acum, pe baza de proiecte depuse pe agenda de specialitate. În plus, la nivelul municipiului se va identifica o clădire in scopul dezvoltării unui Hub Cultural, un spațiu destinat ONG-urilor”-mai spune Bibu .

Liderul liberalilor sibieni anunță și recunoașterea ZILEI SIBIULUI, pe 20 decembrie, ocazie cu care Municipalitatea va finanța proiecte de promovare a valorilor și istoriei locale.

Adrian Bibu și Astrid Fodor au convenit și înființarea Zonei Metropolitane Sibiu și a unei Asociații de Dezvoltare dedicată Păltinișului, ambele împreună cu primăriile din vecinătate.

18 ianuarie 2022 la 13:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit