Tribuna
Adio, FlyLili!
Cosmin Rus
4770 vizualizari
Adio, FlyLili!

Compania aeriană FlyLili și-a revizuit din nou rețeaua de rute și a decis să scoată de la vânzare biletele de avion pentru toate rutele planificate să fie operate de la București, Iași și Sibiu.

Potrivit boardingpass.ro, compania a ajustat rețeaua sa de rute regulate în decursul zilei de 13 septembrie și a decis să renunțe la rutele planificate să le opereze de la Iași, București și Sibiu.

Flylili nu va mai inaugura la finalul lunii septembrie zborurile dintre aeroportul “Henri Coandă” Otopeni din București și aeroporturile din Iași și Munchen.

Compania aeriană a decis să renunțe și la zborurile regulate planificate să le opereze începând cu data de 29 septembrie, între Iași și Munchen.

Adițional, și cele patru rute pe care FlyLili intenționa să le opereze de la Sibiu din octombrie 2024, după mai multe amânări, spre destinații din Italia, Spania și Germania au fost anulate.

În ceea ce privește Sibiul, compania aeriană a anulat toate zborurile de pe rutele regulate spre Nuremberg și Stuttgart, Roma și Barcelona.

Motivul care a stat la baza deciziei de a anula cele șapte rute regulate care erau planificate să fie operate de la aeroporturile din București, Iași și Sibiu este necunoscut, și este neclar dacă FlyLili va încerca să lanseze aceste rute în viitor.

În trecut, FlyLili a renunțat, înainte de a le inaugura, la rutele Sibiu-Milano, Brașov-Milano și Brașov-Bologna.

De asemenea, după doar câteva săptămâni de operațiuni, compania a renunțat și la zborurile dintre Salonic și Brașov.





Din aceeasi categorie
Intre sine si bani

Sibiu Opera Festival

Astra Film Festival

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna
Licitatie publica