A trecut vara, hai să punem ornamentele de Crăciun!

Iei cataloagele-oferte de la supermarketuriile din cartier şi vezi că, după ce o scaldă pe repede înainte cu inevitabilul Halloween, te aruncă direct în braţele ofertelor de "sărbători de iarnă". Asta deşi este fix mijlocul lui octombrie, imediat după, vorba aia, Oktoberfest. Şi pentru ca să nu cumva să te şochezi, chestia asta cu "hai să ne pregătim în avans" s-a mutat şi pe stradă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Că uite, Paştile au trecut pe nesimţite, la fel şi vara, e deja mijlocul toamnei şi numai mâine nu-i poimâine şi e Crăciunul & Anul Nou şi ne prinde fără cele de trebuinţă, adică becurile de pe stâlpi.
Adică înţelegi, tu încă eşti în dilema de să treci de la şapcă la căciulă dimineaţa că e mai răcoare, transpiri la amiază că e cald, nu s-a trecut nici la ora de iarnă, e octombrie TOTUŞI şi nici frunzele nu au căzut din copacii nedefrişaţi de la Sibiu. Şi când vezi autospecialele specifice de instalat "ornamente" de sărbători, pe vremea asta, ori te umflă râsul, ori revolta.
Da, ştim, oraşul e mare spre enorm, se începe de acum pentru ca pe 23 decembrie, la un minut înainte de încheierea programului să se monteze ultima steluţă sau rămurică sau globuleţ în cea mai măginaşă ulicioară din cel mai îndepărtat cartier al Sibiului-Hermannstadt, pentru ca toţi să facă UAU! de uimire atunci la mometul "T" când se porneşte şandramaua luminoasă.

A, că de la atâta luminat ante-sărbători deja eşti plictisit şi apatic exact în momentul sărbătorilor, asta nu contează. Că de la prea multe chestii din astea în avans, (şi nu mă refer doar la becuri festive) bucuria sărbătorii e aruncată în derizoriu, asta ştim deja. Faptul că şi la Salzburg, Berlin, Viena sau Bremerhaven e la fel, doar confirmă că asta se şi urmăreşte, să fii sătul de sărbătoare atunci când ea vine de la atâta tocat la cap pe tema sărbătorii.
Apropo, nu puteţi face nişte ornamente aşa, universale, multisărbători, care să nu mai fie montate-demontate, ci doar să lumineze cumva permanent? De Paşti, de Crăciun, de Anul Nou, de ziua Femeii, de Ziua Europei, a României, a copilului, a pisicii, a cititului, a Sibiului, a Cartierului Marmeladă? Ar fi mai aşa, cum sună dulce pe noua limbă de lemn: sustenabil.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
15 octombrie 2024 la 13:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit