Tribuna
A murit părintele academician Mircea Păcurariu
Sorana MAIER
2921 vizualizari
A murit părintele academician Mircea Păcurariu
© Răzvan NEGRU

Apreciat drept cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe din România, membru al Academiei Române, autor al unor lucrări de teologie și istorie valoroase, profesor care a îndrumat generații întregi de studenți teologi, părintele academician Mircea Păcurariu s-a stins din viață în noaptea de 13 ianuarie 2021.

Rod a zeci de ani de cercetare și muncă, părintele Păcurariu a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Cea mai cunoscută lucrare a sa este tratatul de „Istorie a Bisericii Ortodoxe Române”, în trei volume şi multe ediții, apreciat drept cea mai importantă şi completă lucrare de istoriografie bisericească românească editată până în prezent. „Studii de istorie a Bisericii Ortodoxe Române” (2 volume), „Compendiul de Istoria Bisericii Române”, tradus în limba germană în anul 1994, „Dicționarul teologilor români”, „Istoria Bisericii din Basarabia”, „Sfinţi daco-români şi români” (4 ediţii), „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. O viață închinată Bisericii şi neamului”, sunt doar o parte dintre lucrările academicianului.

Activitatea și opera sa valoroase au fost recunoscute de-a lungul timpului, părintele fiind decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer de preşedintele României, Emil Constantinescu, cu Medalia de Merit din aur din partea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. A fost distins cu ordinul „Crucea Patriarhală” de către patriarhii Iustin Moisescu (1977) şi Teoctist Arăpaşu (2002), iar în anul 2009, Patriarhul Daniel i-a conferit noua „Cruce Patriarhală” – albă, pentru activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.

Contribuția sa la cercetare a fost apreciată de comunitatea științifică din România, iar la 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și la 26 noiembrie 2015 a fost declarat membru titular.

„Părintele Profesor Academician Mircea Păcurariu este perceput spiritual ca un mare dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română, tocmai pentru că sfinția sa a înmulțit darurile primite de la Dumnezeu şi le-a pus în slujba Bisericii, fiind astăzi o vie şi intensă conștiință de slujire eclesială, un specialist de renume în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, un promotor erudit şi pasionat al spiritualității ortodoxe în ţară şi în contactele cu istorici şi teologi din străinătate”, spunea despre el Patriarhul României, în anul 2017.

 

Profesor, istoric, cercetător

 

Părintele Mircea Păcurariu s-a născut în 30 iulie 1932, în judeţul Hunedoara, într-o familie de preoţi. A urmat școala primară la Orăștie şi Deva, apoi Liceul Teoretic „Decebal” din Deva. Timp de un an a frecventat cursurile Facultății de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), pe care a fost nevoit să le întrerupă, ca urmare a unei exmatriculări dictate din „rațiuni politice”.

Între anii 1952 şi 1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu; apoi cursuri de doctorat, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Institutul Teologic din București (1956-1959), primind titlul de doctor în teologie, în anul 1968, cu teza „Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XV-XVII”. În aprilie 1970 a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu a fost hirotonit preot.

A fost pentru o perioadă profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), apoi a devenit profesor la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, până la pensionare, în anul 2002, de când a rămas profesor emerit. Între anii 1992 şi 2000 a condus Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în calitate de decan.

A participat la nenumărate întruniri cu caracter istoric în ţară şi peste hotare. A fost preşedinte al „Comisiei de Istorie Eclesiastică Comparată din România” (1997).

Între anii 2008-2010, la solicitarea Patriarhiei Române, Părintele Profesor Mircea Păcurariu a coordonat elaborarea lucrării „Enciclopedia Ortodoxiei Românești”.

„Părintele Profesor Mircea Păcurariu a redat istoria Bisericii noastre într-un stil admirabil, făcându-ne contemporani cu evenimente importante şi înaintași vrednici, propunându-ne să trăim istoria Bisericii neamului românesc şi să o înțelegem nu ca pe o simplă înșiruire de fapte şi date, ci ca pe o luptă motivată de credinţă puternică şi de idealuri sfinte. De aceea el a redat istoria Bisericii ca efort de împlinire a unor idealuri, adesea într-un context potrivnic al patimilor omenești, individuale sau colective, dar peste toate acestea afirmându-se lucrarea harului dumnezeiesc în viața poporului român. În percepția Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, la fel ca la vechii cronicari, istoria poporului român ortodox nu se explică totdeauna prin legea cauzei şi a efectului, prin logica istorică, ci mai ales prin ajutorul şi lucrarea lui Dumnezeu în istorie. De aceea, eliberarea noastră, ca popor, de orice stăpânire străină opresivă a fost trăită ca experiență a tainei Crucii şi Învierii, întru suferință şi speranță, întristare şi bucurie, ca ajutor al lui Dumnezeu în situații limită. De unde atâta putere de jertfă a poporului român? Din credința puternică în Hristos Cel răstignit şi înviat, sădită şi cultivată în sufletele oamenilor, de-a lungul secolelor, de către Biserică, prin lucrarea ei sfântă şi sfințitoare. Descrierile Părintelui Profesor Mircea Păcurariu conțin o certă putere evocatoare, folosind informații sigure şi argumente lămuritoare. Astfel,  Părintele Profesor Mircea Păcurariu a scris o istorie edificatoare a Bisericii, fiind la curent cu cercetarea recentă despre fapte, evenimente şi oameni care au marcat istoria Bisericii noastre”, aprecia Patriarhul României, PF Daniel, în anul 2017, cu prilejul aniversării de 85 de ani a Părintelui Păcurariu.

© La aniversarea a 85 de ani, la Facultatea de Teologie din Sibiu

Cetățean de onoare al Sibiului

 

La Sibiu a ajuns în anii 60, iar de atunci viața sa a fost strâns legată de acest oraș, unde și-a scris mare parte a operei sale.

"De atunci viaţa mea este legată de Sibiu, aici am petrecut cele mai plăcute clipe, deşi uneori îngreunate. (...) În această lungă perioadă de timp mi-am scris cele mai însemnate lucrări", spunea părintele Păcurariu în momentul în care i-a fost oferit titlul de Cetățean de Onoare al Sibiului.

În anul 2012, într-o ceremonie care a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei Sibiu, Mircea Păcu­rariu a primit, din partea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, titlul de cetăţean de onoare al Sibiului şi cheia oraşului.

"A fost un părinte pentru noi mai ales prin smerenia în urma înălţării pe cele mai înalte trepte. (...) Cred că l-a urmat pe Andrei Şaguna şi ne-a obligat pe noi să dovedim că această personalitate trebuie să fie pusă la cinstea cuvenită", spunea pe atunci Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza.

În anul 2017, cu prilejul aniversării a 85 de ani, Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna” din Sibiu i-a dedicat părintelui profesor academician Mircea Păcurariu, volumul omagial ”Magistrul”, o lucrare omagială închinată activității sale.

Programul funeraliilor la Catedrala Mitropolitană „Sf. Treime”

Miercuri, 13 ianuarie2021

18:00 — Vecernia cu Acatistul Domnului nostru lisus Hristos

19:00 - Slujba priveghiului

Cuvânt rostit de Pr. Conf. Dr. Habil Daniel BUDA, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu

Joi, 14 ianuarie 2021

07:45 — Sfânta Liturghie

18:00 - Slujba Vecerniei

19:00 - Slujba priveghiului

Cuvânt din partea ucenicilor: Pr. Lect. Dr. Emanuel TĂVALĂ

Vineri, 15 ianuarie 2021

08:30 - Sfânta Liturghie cu participarea profesorilor Facultăţii de Teologie din Sibiu

10:00 - Slujba înmormântării preoţilor de mir

Mesajul Preaficitului Părinte Patriarh DANIEL, Patriarhul României

Cuvântarea IPS Sale Prof. Dr. LAURENȚIU, Arhiepiscopul Sibiului şi

Mitropolitul Ardealului

Date biografice: Prof. Dr. Paul BRUSANOWSKI (urmașul la catedră)

Mesaje din partea ierarhilor şi a oficialităților locale și centrale

12:00 — Plecarea spre locul de veșnică odihnă

Cuvânt de rămas bun: Pr. Conf. Dr. Habil. Constantin NECULA, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu

Înhumarea în cimitirul bisericii „Buna Vestire” (din Groapă) din Sibiu

Potrivit tradiţiei, până la slujba înmormântării, se va citi Psaltirea neîncetat la căpătâiul Părintelui Iosif Mircea.

 

 
© Ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Sibiului






comentarii
4 comentarii

Sibiul pierde un Om de o mare valoare! Dumnezeu sa-l odihnească in pace!
13.01.2021 10:00
Sic tibi terra levis.
13.01.2021 14:44
A plecat de lângă noi un ierarh deosebit. Câtă eleganță, smerenie și erudiție emana în jurul său!
Mi-au rămas pentru totdeauna în memorie îndemnurile lui repetate cu orișice prilej: Scrieți! Scrieți! Scrieți!

Dumnezeu să-l ierte.
Sbarcea Nicolae
13.01.2021 21:38
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
un sibian
14.01.2021 09:37
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia