Tribuna
PNL
A murit Ioan Meţiu
Mircea BITU
2098 vizualizari
A murit Ioan Meţiu

Sălişteanul Nelu Meţ (n. 31.07.1931 - d. 4.11.2017) s-a izbăvit de încercările lumeşti cu toată atenţia şi neodihna personalului căminului-spital de la Sălişte, condus de competentul şi inimosul medic Ioan Chera care l-a oblojit o bună perioadă spre apusul vieţii.
Cetăţean de onoare al Săliştei, dar şi ctitor al Micii Catedrale a Mărginimii - Biserica din Grui - pe care a înnobilat-o zeci de ani dăruindu-şi propriile venituri, IOAN MEŢIU a fost distins cu Crucea Patriarhală (în anul 2007), cu Crucea Sfântului Iachint (în 2010), cu Actul de Cinstire al Arhiepiscopiei Sibiului (în 2008), cu Acte de apreciere ale P.S. Visarion Răşinăreanu (în 2000 şi 2009) cu alte nenumărate dovezi de apreciere din partea unor instituţii culturale şi administrative.
Economistul Ioan Meţiu a fost un om generos. Ioan Meţiu a fost un om altruist. Ioan Meţiu a fost un om cu frica lui Dumnezeu. Ioan Meţiu s-a străduit să săvârşească lucruri bineplăcute lui Dumnezeu, motiv pentru noi de a-i însoţi numele cu neuitarea noastră.
Slujba de înmormântare astăzi, 6 noiembrie, ora 12, la Biserica din Grui, Sălişte.





comentarii
1 comentarii

S-a stins o inima curata, un om ajutator de aproapele, harnic si neobosit, greu lovit de destin. Mandru fiu credincios al Salistei - Metiu Ioan.
Sa aprindem o lumina intru vesnica pomenire!
Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul bun si cald impreuna cu ingerii, deasupra cimitirului de langa Biserica din Grui - Saliste!
Mick
06.11.2017 11:43
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia