Tribuna
8 lei, coplata la Spitalul Municipal Mediaş
Vasile ANTIPA
1293 vizualizari
8 lei, coplata la Spitalul Municipal Mediaş

Reprezentaţii Spitalului Municipal Mediaş au stabilit la suma de 8 lei coplata pentru serviciile din unitatea medicală medieşeană. Directorul Spitalului Municipal, medicul primar chirurg Bogdan Burghelea, ne-a declarat că în urma unor discuţii în forurile de conducere, s-a stabilit ca pentru Spitalul Municipal, coplata să fie de 8 lei. Scutiţi de la coplată vor fi minorii, majorii cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, dacă sunt elevi sau absolvenţi de liceu (până la începerea anului universitar), ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă, tinerii cu vârste de până la 26 de ani proveniţi din sistemul de protecţie a copilului care nu realizează venituri din muncă sau nu beneficiază de ajutor social, persoanele persecutate politic în perioada comunismului, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, revoluţionarii, persoanele cu handicap, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate, femeile însărcinate şi lăuzele fără venit sau cu venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară. Persoanele scutite de coplată trebuie să facă dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente precum şi cu documente sau declaraţii pe propria răspundere privind veniturile foarte mici realizate sau faptul că nu realizează venituri.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA