Tribuna
PNL
60 de copii braşoveni, în vacanţă la Cisnădioara
Alexandra CHEŞCU
973 vizualizari

60 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani din Braşov vin astăzi la bunici, la ţară, unde vor sta până în 31 august. Micuţii provin din familii cu risc social, fiind selectaţi din rândul elevilor Şcolii cu clasele I-VIII, nr. 13 din cartierul braşovean Tractorul. Ei sosesc astăzi la Cisnădioara, participând la proiectul " Vacanţa la bunicii de la ţară", care este organizat de Asociaţia Colors în parteneriat cu Şcoala cu clasele I-VIII nr. 13 Braşov şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret Sibiu.
O parte dintre copiii care ajung astăzi la Cisnădioara se află pentru prima dată într-o tabără, aceasta fiind totodată o ocazie foarte bună pentru a lua contact cu viaţa la ţară, dar şi cu zona Mărginimii Sibiului şi cu tradiţiile ei. Ei se vor afla în judeţul Sibiu timp de o săptămână, în care vor participa la jocuri şi ateliere creative pregătite de animatorii Asociaţiei Colors. În cadrul taberei micuţii vor vizita cetatea Cisnădioarei şi vor participa la activităţi în casele bunicilor care sunt voluntari in proiect.
“Ne bucurăm nespus să vedem că ceea ce a pornit ca o idee a unui grup de tineri s-a concretizat într-o iniţiativă finanţată atât de un program al Uniunii Europene, cât şi de sponsori locali. De abia aşteptăm să ajungem împreună cu copiii la Cisnădioara, pentru că le-am pregătit o săptămână plina de culori”, a declarat Lucian Popa, coordonatorul proiectului. "Vacanţa la bunicii de la ţară" este finanţat prin programul Tineret în Acţiune, dar şi de sponsori.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia