Tribuna
Fabrica Sevis
52 de membri ai comunității academice aleargă la Maratonul Internațional Sibiu
52 de membri ai comunității academice aleargă la Maratonul Internațional Sibiu

În anul în care împlinește 52 de ani de la înființare, o echipă formată din 52 de membri ai comunității academice - studenți, profesori și personal administrativ - va alerga pentru susținerea unor cauze înregistrate în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2021. Sub sloganul #ULBSaleargă pentru VIAȚĂ, echipa va susține, în principal, două proiecte dintre cele înregistrate la evenimentul care se va desfășura la Sibiu: FAST-ecograf portabil pentru ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă SMURD al Asociației Organizația Voluntarilor SMURD Sibiu și Dăm Startul în Viață! proiect susținut de Asociația Baby Care Sibiu, Mâini Unite Sibiu, Organizația E.M.M.A. și Asociația Unii pentru Alții. O parte dintre cei care reprezintă universitatea au decis să susțină și alte cauze, mai multe detalii în acest sens fiind disponibile pe site-ul web al maratonului.

„Fiecare dintre cele 34 de cauze înregistrate în cadrul Maratonului Internațional Sibiu este importantă și merită susținută, însă noi ne-am oprit asupra celor două din considerente de apartenență. FAST-ecograf portabil pentru ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă SMURD este proiectul studenților Facultății de Medicină, care fac voluntariat în cadrul SMURD, iar susținerea proiectului Dăm Startul în Viață! reprezintă aprecierea pe care o arătăm colegei noastre, conf. dr. Livia Ognean, un medic deosebit, care își canalizează toată energia în susținerea nou-născuților. Îi felicit pe colegi pentru inițiativa de a se implica în acest proiect și sunt convins că vor avea susținerea întregii comunități academice în strângerea sumelor necesare pentru ca fiecare proiect să poată fi realizat”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, potrivit unui comunicat de presă.

 





comentarii
2 comentarii

”Comunitate academică”.
Ce tâmpiți!
Un cititor
15.09.2021 07:54
Radu Vancu alearga?
15.09.2021 15:55
Din aceeasi categorie
A.D.I. Eco Sibiu

Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

Guitar Meeting

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia