* Cei 44 de turişti au rămas izolaţi duminică seara, după ce drumul de acces a fost distrus de ape pe mai multe porţiuni * 14 turişti au fost duşi la Porumbacu, iar restul, la Sibiu *
44 de turişti au fost coborâţi ieri cu elicopterul de la Negoiu, de către salvamontiştii sibieni, sprijiniţi de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. "Băiatul meu împreună cu prietena lui au plecat sâmbătă la Negoiu, la cabană, să sărbătorească împlinirea vârstei de 20 de ani şi din păcate i-a prins viitura acolo, asta e situaţia. Au rămas blocaţi la cabană, au încercat de dimineaţă să coboare până la baza muntelui, dar a trebuit să se întoarcă. Situaţia era sub control, erau liniştiţi, au fost foarte bine trataţi la cabană. N-au avut curent din cauza generatorului încă de sâmbătă", a povestit Nicoleta Nică, mama unuia dintre turişti, în timp ce-şi aştepta fiul.
Drum distrus de ape
Turiştii au rămas blocaţi la cabană duminică seara, după ce ploile au dus la umflarea râului Porumbacu, iar apele revărsate au inundat drumul, distrugându-l pe mai multe porţiuni. Elicopterul cu care au fost transportaţi turiştii a venit de la Bucureşti şi aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor. "Operaţiunea a decurs fără probleme, au fost făcute 4 drumuri, 14 turişti au fost transportaţi la Porumbacu, iar restul, la Sibiu", precizează Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.
Fără probleme la cabană
Turiştii spun că au încercat să coboare duminică dimineaţă, dar au văzut că nu au nicio şansă şi s-au întors la cabană. "Am urcat sâmbătă, la ora 11, când deja ploua. Aseară (duminică seara, n.r.), pe la 11:00, s-a oprit ploaia. Am încercat să coborâm duminică dimineaţa, dar am văzut că nu se poate, că râul e foarte mare şi ne-am întors. Am rămas la cabană, a fost ok, am fost trataţi bine şi din câte am înţeles nici acum nu se putea coborî pe jos fiind apa foarte mare", a povestit Andreea Raşcu, una din turiste. Toţi cei 44 de turişti sunt români şi spun că atmosfera în rândul lor a fost una calmă. "N-am fost panicaţi, am aflat azi (luni, n.r.) dimineaţă că vor veni elicopterele. Sâmbătă şi duminică a plouat aproape încontinuu. N-am avut curent, dar ne-am folosit de lanterne", a povestit Iulia Titina, o altă turistă.
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...
Suntem obișnuiți să ne bucurăm de confortul vieții moderne, care presupune să avem apă potabilă, iar sistemele de epurare să...
Suntem obișnuiți să ne bucurăm de confortul vieții moderne, care presupune să avem apă potabilă, iar sistemele de epurare să...