Tribuna
427 de sibieni s-au vaccinat cu doza 3 în prima zi. Cui îi este recomandată doza booster?
427 de sibieni s-au vaccinat cu doza 3 în prima zi. Cui îi este recomandată doza booster?

Administrarea dozei de rapel - booster a început, marți, și în județul Sibiu, fiind imunizate până la ora 15.00 un număr de 427 de persoane cu doza 3, în integralitate cu serul produs de compania Pfizer BioNTech. Spre comparație, în ultimele 24 de ore s-au vaccinat cu prima sau a doua doză un număr de 421 de sibieni.

„Doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare, cât și persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ, însă poate fi administrată și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală”, a spus Kristina Gaal, purtătorul de cuvând al DSP Sibiu.

Precizăm că doza 3 se efectuează numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager (Pfizer&BioNTech sau Moderna), indiferent de schema inițială, recomandându-se ca persoanele vaccinate cu serul Pfizer&BioNTech sau Moderna să continue vaccinarea cu același produs, iar cele imunizate cu Astra Zeneca pot alege pentru doza 3 unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Persoanele care își doresc administrarea dozei de rapel (doza 3) se pot programa prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare sau se pot prezenta direct în centrele de vaccinare care imunizează cu serurile  produse de companiile Pfizer&BioNTech și Moderna.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

 

 

Aproape 14.000 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19 în patru ore

 

Marți, până la ora 12.00, aproape 14.000 de români s-au vaccinat anti-COVID-19 cu doza 3. Anunțul a fost făcut de col. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

„Până la ora 12.00, 13.963 de persoane au fost vaccinate cu doza de rapel... vrem să avem o rată cât mai mare de vaccinare”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat că la doza 3 pot fi folosite vaccinurile Pfizer și Moderna indiferent de serurile folosite anterior.

„Vreau să subliniez faptul că persoanele care au primit la prima schemă vaccinuri de la Pfizer au recomandare de prima intenție să continue vaccinarea cu același tip de vaccin însă se permite vaccinarea cu Moderna la solicitarea persoanei respective. Și cei care au fost vaccinați cu Moderna pot opta pentru Pfizer la rapel. Persoanele vaccinate cu Astra Zeneca pot opta pentru unul dintre cele două tipuri de vaccinuri, Pfizer sau Moderna”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Această doză de rapel este ferm recomandată deoarece restabilește eficiciența vaccinurilor, a precizat medicul Gheorghiță.

 

Cum faci doza a treia

 

Marți a început programarea în platforma electronică pentru doza a treia. Conform celor de la CNCAV, platforma RoVaccinare permite programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza a III-a, după ce echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a finalizat implementarea noilor funcționalități și optimizările necesare.

Programările se pot face pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin.

Potrivit reprezentanților CNCAV, toate persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu două doze (completă sau heterologă) și pentru care au trecut 180 de zile de la schemă completă se pot programa pentru administrarea dozei de rapel (booster), indiferent dacă administrarea primelor două doze s-a realizat cu programare în platformă sau direct în centrul de vaccinare.

Pașii pentru programare în platformă pentru doza a treia:
1. Vă autentificați în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro prin introducerea e-mailul-ui/CNP-ului și a parolei;
2. Selectați secțiunea „Beneficiari”:
a. Pentru beneficiarii existenți în cont trebuie doar să accesați pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;
b. Pentru beneficiarii noi, accesați butonul „Adaugă beneficiar”, completați datele necesare, iar la final accesați pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;
3. Alegeți centrul de vaccinare cu tipul de vaccin dorit (Pfizer sau Moderna), data, intervalul orar,vizualizați sumarul de prezentare a programării și finalizați programarea
4. La final, accesați secțiunea „Programările mele” pentru vizualizarea programării, respectiv pentru editarea sau anularea acesteia.





comentarii
2 comentarii

Nimanui nu ii este recomandata.
29.09.2021 12:09
Nu am crezut ca sunt atat de multi prosti pe lumea asta!
29.09.2021 13:23
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia