Tribuna
4 maşini implicate într-un accident, pe DN 14
Vasile ANTIPA
1816 vizualizari

4 autoturisme au fost implicate joi dimineaţa într-un accident în lanţ pe Drumul Naţional 14, la ieşirea din Slimnic spre Şura Mare. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu, evenimentul s-a produs în apropierea unui semafor amplasat pe Drumul Naţional14, unde se execută lucrări de refacere a şoselei. Două persoane au fost rănite uşor în urma evenimentului rutier, însă din fericire rănile nu au fost grave. Un echipaj SMURD le-a acordat îngrijiri persoa­nelor vătămate. „Un şofer în vârstă de 57 de ani, domici­liat în judeţul Mureş, în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, pe direcţia de mers Mediaş - Sibiu, nu a păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de autovehiculul din faţă şi a intrat în coliziune cu coloana de autoturisme, respectiv trei autoturisme, staţionate regulamentar la semaforul electric aflat în funcţiune pe acest sector de drum. În acest condiţii s-a produs o coliziune în lanţ în care au fost implicate în total, 4 autoturisme.  Accidentul        s-a produs pe un sector de drum naţional aflat în reabilitare, pe care circulaţia se desfăşoară alternativ, pe un singur sens. În urma coliziunii două pasagere aflate în autoturisme au fost uşor rănite. Conducătorii auto implicaţi în accident purtau centura de siguranţă în momentul producerii accidentului şi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat inspectorul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii rutieri sibieni.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Pistele pentru biciclete

Medialcare24

Targul de Craciun

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA