Vineri, 27 februarie, începând cu ora 16, sala de şedinţe a Primăriei oraşului Avrig va găzdui cea de-a doua şedinţă ordinară din acest an a legislativului local avrigean. Întâlnirea a fost convocată prin Dispoziţia nr. 81/2009 a primarului oraşului Avrig, ce a iniţiat şi toate cele 19 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi propusă. Vor fi supuse dezbaterilor şi aprobării consilierilor locali avrigeni iniţiative referitoare la aprobarea deplasării unei delegaţii în Austria pentru documentare cu privire la valorificarea deşeurilor biologice, modificarea Actului constitutiv şi al Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “ECO SIBIU”, dezmembrarea unui imobil în vederea transmiterii către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pe perioada executării lucrărilor, pentru un bloc de locuinţe, aprobarea Planului de cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu, aprobarea Studiului de Prefezabilitate privind Proiectul ZONA INDUSTRIALĂ AVRIG – SUD, modificarea Hotărârii Consiliului Local al oraşului Avrig nr. 10/76/2008 privind impozitele şi taxele locale pe anul 2009, modificata şi completată prin HCL nr. 93/159/27.11.2008 şi HCL nr. 7/2009, repartizarea fondului de rulment pentru finanţarea unui proiect, aprobarea Caietului de sarcini pentru închirierea, prin licitaţie publică, a Sălii de nunţi Pavilion, oraş Avrig etc. La punctul „Diverse”, ordinea de zi cuprinde o adresă a Poliţiei oraşului Avrig, precum şi o solicitare a deputatului Mircea Silvestru Lup, pentru acordarea unui spaţiu, necesar înfiinţării unui birou parlamentar.
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...