Tribuna
31 de bătăi și 18 furturi în școlile din Sibiu, în ultimul an
31 de bătăi și 18 furturi în școlile din Sibiu, în ultimul an
© Arhiva TRIBUNA
Bătăile între elevi au făcut în anul școlar 2018 - 2019 subiectul mai multor articole de presă. Unele dintre ele au generat chiar dosare penale, violențele ocupând primul loc în clasamentul infracțiunilor înregistrate în școli în perioada septembrie 2018 - iunie 2019.


Potrivit unor rapoarte prezentate miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în anul școlar 2018 - 2019 au fost sesizate 54 de fapte penale, 27 dintre acestea înregistrându-se în municipiul Sibiu.
Potrivit autorităților, aceste fapte nu prezintă un grad ridicat de pericol, în general fiind conflicte spontane între elevi, concretizate în fapte de lovire (31), precum și infracțiuni de furt (18).
"În anul școlar 2018 - 2019, s-au desfășurat activități preventive pe linia asigurării climatului de ordine și liniște publică în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, în care au fost angrenate efective ale poliției, jandarmeriei și poliției locale, media zilnică fiind de 82 de poliţişti, opt jandarmi şi 22 de poliţişti locali. Totodată, polițiștii au desfășurat 1.262 de activități preventive în județ, participând la 256 de ședințe cu cadrele didactice și părinții și la 1.006 ore de curs ale elevilor", arată un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.
Potrivit aceleiași surse, în privința absenteismului, raportul prezentat de inspectorul școlar general, Emilian Novac, evidențiază o medie de 2,4 absențe pe elev, cifrele cele mai mari înregistrându-se în învățământul profesional. Fenomenul de abandon școlar s-a manifestat în aproximativ aceiaşi parametri ca în anii şcolari precedenţi, la aproximativ 0,25%.
Instituția Prefectului – Județul Sibiu este coordonatorul Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar. În acest plan sunt implicate Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi.





comentarii
2 comentarii

Sunt mult mai multe cazuri, dar victimele nu au curaj să depună plângere, fiindcă știu că agresorii, fiind minori, nu pățesc absolut nimic.
Comisarul Maigret
10.07.2019 19:58
Exact! Sau directorii nu raporteaza ca sa nu inregistreze bule negre...
@@@
10.07.2019 22:14
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Transportul Public Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Tursib S.A
Sibiu Blues Nights 1st Edition
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA