FITS 2024
Tribuna
300 de elevi au participat la Concursul „Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III"
300 de elevi au participat la Concursul  „Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III

Vineri, 31 martie, ora 12.00, Colegiul Naţional „Octavian Goga" din Sibiu a organizat festivitatea de premiere a elevilor participanţi la cea de-a XIV-a ediție a Concursului Naţional cu participare internațională „Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III ", înscris în CAERI 2023. Evenimentul, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţiunea ASTRA, ULBS şi ISJ Sibiu, a fost găzduit de Biblioteca Astra din Sibiu. Auditoriul numeros, elevi şi cadre didactice, din România şi din Basarabia au avut prilejul descoperirii meandrelor sufletești ale poetului și omului politic răşinărean, al cărui portret s-a ţesut în alocuţiunile invitaţilor: prof. dr. univ. Dumitru Acu (preşedintele Asociaţiunii ASTRA), prof. univ. dr. Ioana Creţu (vicepreşedinte al Asociaţiunii ASTRA), prof. dr. Daniela Secu (directorul Şcolii Gimnaziale “O. Goga” Răşinari), Bucur Bogdan (Primarul Comunei Răşinari) şi nu în ultimul rând, Dinu Bucşan-descendent al familiei Goga.

Concursul s-a bucurat şi anul acesta de o prezenţă substanţială, aproximativ 300 de elevi au descifrat opera lui Goga în traduceri sau eseuri de critică literară, iar premianţii au fost răsplătiţi cu diplome şi revista concursului.

„Ca în fiecare an ne-am bucurat de o participare însemnată a elevilor din Republica Moldova care au avut privilegiul de a fi alături de noi la această festivitate prin intermediul internetului, google.meet favorizând dizolvarea, fie şi temporară a graniţelor ce ne despart”, a declarat prof. dr. Lidia Pircă, iniţiatoarea acestui proiect. „Ceea ce ne dorim prin acest proiect este ca nobila conştiinţă a lui Octavian Goga să dăinuie în memoria colectivă prin filigranul operei sale, iar monografia sufletească a satului care a redimensionat dorul şi jalea să rămână permanent în conştiinţa românilor de pretutindeni”, a mai declarat coordonatoarea acestui proiect.

 






comentarii
8 comentarii

Din poza rezulta ca tinerii ascultatori din sala patimesc si ei, din cauza discursurilor anodine...
Cassiopeia Alpha
03.04.2023 10:47
Boala somnului...de la discurs ,sau de la musca tze-tze ??
Erika DeBenedictis
03.04.2023 10:49
DrAcu gol. De conținut. Asa erau adunați pe stadioane elevii și studenții înainte de 1989. Partidul te vrea! Partidul galben al ASTREI și conducătorul/istoric iubit!
03.04.2023 16:25
Another brick in the wall.
Gentle Man
03.04.2023 16:27
Bai comentacilor, discutii despre poeti nationali sau despre istorie si despre traditii vad ca nu va plac.

Dar discursuri despre trotinete si progresisme va plac? despre elgebeteuri si despre distrugerea culturii? Despre woke si cancel culture? astea va sunt pe plac nu-i asa?
Ce-ar fi sa emigrati voi in tarile calde si pline de imigranti si sa ne lasati pe noi in pace?
@ comentacii dobitoci dinainte
03.04.2023 16:35
Sunt foarte triști tinerii din fotografie !
Ca vechi absolvent al Liceului Octavian Goga, precizez că pe vremuri exista mai multă bună-dispoziție ...
Mentat
04.04.2023 18:02
Pentru a crea buna dispoziție a auditoriului, vorbitorul trebuia să-și pună un nas de carton, de culoare portocalie. Efect garantat.
Anyon 2023
04.04.2023 18:10
Fotografia surprinde momentul în care tinerii află că , din leafa de poet, Goga și-a cumpărat un castel la Ciucea !!
08.04.2023 09:48
Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
adi eco
Licitatie publica