Cea de-a patra ediţie a maratonului "25 de ore de teatru non-stop", desfăşurată în perioada 5-6 aprilie, a ajuns la final. Aceasta a adunat aproximativ 3.400 de spectatori şi, deşi s-a încheiat oficial duminică noaptea, a mai continuat şi luni, de la ora 21, cu repetarea reprezentaţiei "Nu de gât", cel mai aplaudat spectacol.
25 de ore, 25 de evenimente şi 12 locaţii au reuşit să strângă circa 3.400 de oameni la conferinţe, piese de teatru, workshopuri şi alte manifestări din program. "Succesul festivalului a depăşit şi aşteptările noastre. Sincer, nu ne-am aşteptat ca sălile să fie arhipline şi interesul oamenilor atât de mare", a spus Bogdan Sărătean, directorul festivalului "25 de ore de teatru non-stop".
Maratonul a presupus, pe lângă teatru neîntrerupt, şi ceasuri întregi de fotografiat. Adrian Bulboacă a venit special din Bucureşti, să surprindă prin aparatul său foto cât mai multe reprezentaţii din program. De obicei, fotografia 20 de piese într-un festival de o săptămână.
Deşi maratonul, oficial, a luat sfârşit duminică, luni s-a prelungit. Astfel, s-a jucat cel mai aplaudat spectacol într-una din cafenelele din centrul Sibiului. După lungi dezbateri, organizatorii au stabilit că acesta este "Nu de gât", o piesă cu o dualitate rar întâlnită, o dramă despre falsa toleranţă şi despre asumarea identităţii, o comedie despre ipocrizia noastră cea de toate zilele şi despre rezistenţa prieteniei la proba sincerităţii, dar şi un spectacol dramatic despre nelinişti neprevăzute. Spectacolul a început aseară la ora 21 şi a fost aplaudat de un public numeros, de altfel.
În cursul zilei de vineri, 22 ianuarie, la ferma de suine a S.C. Premium Porc S.R.L. (Venturelli) din Avrig a...
În cursul zilei de vineri, 22 ianuarie, la ferma de suine a S.C. Premium Porc S.R.L. (Venturelli) din Avrig a...
Tursib vă anunţă şi la acest început de an, la fel cum au făcut de câţiva ani încoace, faptul că lansează...
Tursib vă anunţă şi la acest început de an, la fel cum au făcut de câţiva ani încoace, faptul că lansează...
OK, am văzut cum era la noi în cartier şi prin vecini în materie de "Alimentara". Am mai aflat şi...
OK, am văzut cum era la noi în cartier şi prin vecini în materie de "Alimentara". Am mai aflat şi...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 14 IANUARIE
- între orele 10-16 în...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 14 IANUARIE
- între orele 10-16 în...
Conceptul "plătește pentru cât arunci". Aşa sună oficial super-scumpirea taxei de salubrizare. Adică, în practică şi conform unei logici căreia...
Conceptul "plătește pentru cât arunci". Aşa sună oficial super-scumpirea taxei de salubrizare. Adică, în practică şi conform unei logici căreia...
Sunt anumiţi indivizi şi anumite brigăzi şi atitudini care, în ultima vreme, fac ca cineva sau ceva care ţi-era cel...
Sunt anumiţi indivizi şi anumite brigăzi şi atitudini care, în ultima vreme, fac ca cineva sau ceva care ţi-era cel...