Tribuna
File de calendar
21 Octombrie: Sfântul Ilarion cel Mare și Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea Nicolae din Săliște
21 Octombrie: Sfântul Ilarion cel Mare și Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea Nicolae din Săliște

Sfântul Ilarion cel Mare este patronul multor creștini, printre care și al părintelui Episcop Vicar la Arhiepiscopia Sibiului, Ilarion Făgărășanul. Deci vom însemna câteva date despre acest Sfânt. A trăit în ținutul Gaza din Palestina. De copil a auzit despre marele cuvios Antonie din Egipt (n. 250 – d. 356 de la Hristos). S-a călugărit și a viețuit mai întâi la Maiuma în Gaza. Apoi s-a dus în Egipt și a stat în preajma Sfântului Antonie. I s-a descoperit prin înger să meargă în insula Cipru, ca acolo să-l predice pe Hristos. A trăit în Pafos, pe munte, în Insula Cipru. La peste 80 de ani a plecat la Domnul, trupul i-a fost descoperit după un an șu nu era putrezit. Pe ascuns au venit ucenicii lui palestinieni, l-au dezgropat și l-au dus în ținutul natal Gaza. Aducem un gând bun către Părintele Episcop Ilarion Făgărășanul de ziua patronului său, Sfântul Ilarion cel Mare. 

            Sfântul Visarion  Mărturisitorul era de neam sârbS-a născut în 1714. În 1738 este tuns în monahism la Mânăstirea Sfântul Sava din Palestina. Patriarhul ortodox al ținuturilor sârbești, dar și pentru românii din Banat și Transilvania – pentru ortodoxi, la trimis să lupte pentru ortodoxie între români care nu mai aveau nici Episcop, întrucât la 1701 Mitropolitul Atanasie a trecut la unirea cu Roma catolică. Visarion predică și pe slavonește și pe românește despre adevărata lege strămoșească. Vine de la Timișoara prin Arad, Deva, Orăștie și Săliștea Sibiului. La 26 Aprilie 1744 în drum spre Sibiu este arestat de soldații austrieci din ordinul generalului comandant și al guvernatorului Transilvaniei, din porunca Împărătesei Maria Tereza. A fost dus la Viena și judecat politic pentru răscoală. A fost aruncat în temnița cea mai fioroasă din Munții Tirol Kufstein. Aici a murit în lanțuri pentru credința ortodoxă. 

            Cuviosul Sofronie era din satul Cioara, azi Săliștea din județul Alba, în 1756 a întemeiat o mică Mânăstire unde veneau românii ortodoxi ca la un Apostol. Ardea în el dorul de a întoarce pe cei care aderaseră la Uniație și chema să revină la legea străbună. Îndemnat de credincioși a părăsit Mânăstirea și a umblat prin tot Ardealul propovăduind și eliberarea religioasă dar și eliberarea din iobăgie și a ținut mai multe „soboare”, adunări populare în care îndemna pe fiecare să-și cumpere pușcă și pistol și să se ridice la luptă. Cerea la soborul din Alba Iulia în 14 februarie 1761 egalitate în drepturi pentru români, care nu erau recunoscuți ca națiune conlocuitoare alături de sași, unguri și secui – unio trium nationum – din Transilvania. A fost arestat, bătut și închis la Deva și Sibiu. Mai mulți români s-au pus chezași cu bani – cațiune, și a fost eliberat. A trecut munții și s-a retras la Mânăstirea Curtea de Argeș, unde în scurt timp a trecut la cele veșnice. 

            Sfântul Mucenic Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliște. Acest Mărusitor român s-a născut în Săliștea Sibiului din părinți creștini. Era plugar și propietar de oi. Știa ceva carte. Era timpul când românii ortodoxi erau prigoniți, bătuți, împovorați cu biruri, duși în temniță. Li se răpeau bisericile de către preoții catolici trimiși de Roma. În amărăciunea lor creștinii din Mărginimea Sibiului i s-au adresat lui Oprea Nicolae știindu-l bărbat drept și luminos ca să fie sol la Viena și să ducă jalba lor la Împărăteasa Maria Tereza (a domnit între 1740-1780). În anul 1748 a plecat la Viena împreună cu un alt român, Ion Oancea din Făgăraș, care mai înainte fusese plecat la Carloviț, la patriarhul sârbilor ca să ceară trecerea creștinilor ortodoxi din Țara Făgărașului sub ocrotirea Mitropolitului sârb din Serbia. Țara Făgărașului ca și Țara Amlașului din zona Blaj aveau episcopi uniați cu Roma și pentru a grăbi trecerea ortodoxilor la uniație, erau veniți de la Roma. Mulți călugări și preoți pateri ca să-i convingă pe ortodoxi. Aceștia erau bine plătiți de Roma față de puțini preoți ortodoxi care mai slujeau pe aceste meleaguri. 

            Oprea Miclăuș a lăsat plângerea la cancelaria din Viena unde li s-a promis dreptate. Dar nu au primit nici un răspuns. În 1749 Oprea Miclăuș însoțit de alți 4 români ortodoxi, au făcut un nou drum la Viena și din nou au lăsat memoriul lor. Nu au fost primiți de Împărăteasa Maria Tereza. Dar li s-a promis un răspuns. Au așteptat degeaba.

            Înainte de Paștele anului 1752 Nicolae Oprea și preotul Moise Măcinic din Sibiel au mers din nou la Viena cu jalba ortodoxilor transilvăneni. Cereau și un episcop ortodox pentru Transilvania. De data aceasta au fost primiți de cancelarul Austriei și chiar de  Împărăteasa Maria Tereza. Îndată ce au ieșit de la Împărăteasă au fost arestați, puși în lanțuri și duși la închisoare în fioroasa temniță Kufstein din Tirol. În 1756 unul din ei a izbutit să fugă dar nu a mai ajuns acasă. Celălalt se pare că fiind Oprea Nicolae și-a sfârșit viața în închisoare. 

            Soția lui Oprea Miclăuș ședea în poarta Bisericii din Săliște și primea mila creștinilor îmbrăcată în negru și plângând. Se ruga să-i vină soțul acasă. Dar viteazul bărbat n-a mai venit niciodată, ci s-a dus în ceruri cu cununa nepieritoare a Sfinților Mucenici. 

            În urma acestei lupte pentru ortodoxie românii din Ardeal au primit totuși un Episcop ortodox, dar de neam sârb, pe Dionisie Novagovici, care nu a fost primit în cetatea Sibiului ci s-a stabilit în Rășinari, unde a trăit modest.

            Pentru lupta lor dreaptă întru păstrarea credinței ortodoxe Visarion, Sofronie și Nicolae Oprea au fost canonizați în 21 Octombrie 1955 ca „Mărturisitori”, rânduindu-se prăznuirea lor în acea zi de 21 Octombrie. 

            Sfinților Ilarion, Visarion, Sofronie și Oprea Miclăuș rugați-vă pentru noi!

Preot Nicolae Streza





comentarii
3 comentarii

De unde se vede, ca nici atunci, si nici acum, dreptatea nu se obtine la masa negocierilor.
Cinste lor, dar vai de noi ...
dacu
21.10.2021 06:58
*ortodocși
Eion
21.10.2021 12:01
Cum se poate crede atita minciună.
Egal
22.10.2021 22:22
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Medialcare24

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA