Trecerea la cele veșnice a eroului național a lăsat un gol adânc în sufletele românilor ardeleni. Timp de trei ani de la întemeierea gazetei sibiene, în pofida faptului că s-au parcurs filele „Tribunei,” nu am depistat vreo referire la Avram Iancu.

Către sfârșitul anului patru de apariție a acesteia, un prim articol intitulat Testamentul lui Avram Iancu, bărbatul din 1848 ne reține atenția („Tribuna”, anul IV, 1887, nr.287 din 18 decembrie, p.1146). Prin lăsământul său, Avram Iancu  făcea un act filantropic. Întreaga sa avere o lăsa Asociațiunii Astra, știre care generează o dezbatere amplă asupra acestei donații în cadrul Adunării generale anuale de la Dej. Juriștii Astrei constată valabilitatea actului, originalitatea acestuia, în luna decembrie a anului 1873. La acea vreme întregul lăsământ se afla în administrarea și folosința unui individ, încă din timpul vieții lui Iancu, trenând transmiterea averii  către Asociațiune, conform prevederilor actului notarial întocmit în 1850. S-a ajuns până la dispariția documentelor din Tribunal, potrivnicii Astrei solicitând anularea testamentului. Incertitudinea ia sfârșit odată cu pronunțarea sentinței nr.11053/1879, prin care se întărește autenticitatea dreptului de succesiune în favoarea Asociațiunii. Problema lăsământului ocupă, un timp îndelungat, spațiul grafic al mai multor numere din „Tribuna”, „din cauză că lipsesc raporturile finale ale avocaților plenipotențiați” (vezi: „Tribuna” nr. 91, 92 și 94 din aprilie 1888); se anunță și licitație pentru repararea și conservarea Casei lui Avram Iancu în conformitate cu Hotărârile Comitetului central al Astrei din aprilie 1888. 

Următoarea informație pe care „Tribuna” o oferea cititorilor săi este cea privitoare la un document Raportul lui Avram Iancu „... prefect al unei legiuni românești. Despre faptele oastei poporane, care a stat sub comanda lui pe timpul războiului civil din Transilvania în anii 1848/49.”  Lucrarea a fost tipărită la Sibiu, în Editura  „Observatorului”, în anul 1884 („Tribuna”

anul I, 1884, nr. 41 din 5 iunie, p. 164). Varianta publicată în limba română este o traducere după originalul german înaintat guvernului central din Viena. 

            Pentru a oferi cititorilor o gamă cât mai largă de informații, „Tribuna” și alte publicații transilvănene apelează la paginile presei de dincolo de Carpați.  Astfel, o notiță preluată din  „Doina”, foaie muzicală și literară care apare la București în 22 ianuarie 1884, este transmisă propriilor cititori: „Citim tot în „Doina” că mai mulți membri ai societății muzicale „Uniunea corală”, împreună cu președintele G. Brătianu, doresc a avea o baladă în versuri privitoare la eroul românilor din Ardeal, Avram Iancu, pe care să întocmească o bucată muzicală”. Se  pare că este una din primele încercări de eternizare a memoriei lui Iancu.

            Un subiect tratat pe larg în mai multe numere ale publicației sibiene este cel al sărbătoririi zilei de 3/15 mai. Una din aceste informații purtând titlul Ziua de 3/15 mai în Viena, cuprinde  o descriere  amănunțită a manifestărilor organizate cu acest prilej de către „Junimea academică română din Viena” cea care „a serbat și de această dată, după obiceiul tradițional, ziua de 3/15 mai, în mod solemn.” Tinerii, cu cocarde naționale la piept,  participă la o excursie în Hütteldorf, localitate în apropierea capitalei. Serbarea a fost deschisă prin cuvântarea ținută de A.C. Popovici, student al facultății de medicină din capitala imperială, urmată de intonarea imnului „Deșteaptă-te, române !”. În finalul întâlnirii s-au lecturat concluziile Adunării naționale de pe Câmpia Libertății de la Blaj. S-a luat, de asemenea, o hotărâre îmbrățișată de toți cei prezenți, de colectare a unei sume de bani în vederea achiziționării unei coroane care urma să fie expediată la Țebea și depusă pe mormântul lui Iancu, cu rugămintea de a se oficia, de către parohul local, un parastas pentru odihna sufletească a răposatului. 

            Un document păstrat în Filiala județeană Sibiu a Arhivelor Naționale, Fond Astra, nr.416/1887 este preluat și transmis de către „Tribuna”cititorilor săi: Directorul despărțământului VII – Abrud al Asociațiunii Transilvane pentru Cultura și Literatura poporului român, „..dl.Gherasim Candrea, printr-o adresă din 15 septembrie a.c., subșterne spre păstrare în Arhiva Asociațiunii, a unui facsimil de pe sigiliul folosit de prefectul Avram Iancu („Tribuna”, anul IV, 1887, nr. 239, p. 955). 

             În articolul Revoluționari români și maghiari Ioan Russu afirma că, în cadrul mișcărilor sociale de la 1848-1849 din Transilvania și Ungaria, „în oștile maghiare alături de soldații maghiari au luptat și români înrolați în honvezimea care combătea armatele lui Axente Sever și Avram Iancu”. La declanșarea revoluției maghiare din 15 martie 1848,  principiile, pentru a căror realizare ziceau că vor lupta maghiarii, erau dintre cele mai fermecătoare: egalitate, fraternitate, liberalism, cuvinte care nu-i puteau lăsa insensibili nici pe români. Astfel este consemnat cazul lui Borlea, care mai târziu, în anii de „pierdere” ai lui Iancu, l-a ajutat mult iar, după decesul acestuia, s-a îngrijit de a pune o placă de piatră peste mormânt. Intervievat de către autorul articolului arată că, lipsa informațiilor, absența unei publicații, a unui ziar prin care ei ar fi putut fi înștiințați cu privire la Hotărârile luate de români la Blaj, au determinat poziția luată față de evenimente („Tribuna”, anul VI, 1889, nr. 83, p. 330).

            Tot în „Tribuna” la interval de o săptămână între ele sunt publicate: Avram Iancu în 1852 și Iancu în fața Împăratului („Tribuna”, anul 6, 1889, nr. 136, din 16 iunie, p. 541-542 și nr. 142 din 23 iunie, p. 565-566), două prelucrări ale unor articole apărute în „Neue Freie Presse” din Viena. În ambele este descrisă prima călătorie a tânărului împărat Francisc în Ungaria și Ardeal, în 1852. Primul, redactat de publicistul B. Reiner, aduce imputări ziariștilor români care, în materialele pregătite spre tipărire, se ocupă, cu predilecție de compatrioții români. La această „dojană” „Tribuna” răspunde prompt: „Are dreptate să se ocupe de români, mai ales de ei; știe toată lumea civilizată că masele de români sunt acelea care fac Ardealul. Asta este o realitate, care degeaba se ascunde și se falsifică uneori de către domnii cei puternici din statul ungar...” Este, de asemenea, prezentată, cu o evidentă răutate, de acest necunoscător al istoriei românilor și figura lui Avram Iancu: „... ca pe a unui om, care n-ar fi tocmai vrednic de atâta cinste românească”. Și, o postură care mai îndulcește oarecum asprimea tratamentului aplicat revoluționarului român: „ Avram Iancu, nu atât de însemnat, pe cât îl glorifică românii, dar nici atât de neînsemnat pe cât îl calomniază compatrioții mei maghiari” ( Nr. 136 din 16 iunie).

            Reproducem câteva versuri dintr-o poezie din folclorul românesc, aflată în circulație la acea vreme, despre MOȚUL nostru  trimisă „Tribunei” de V. Micu din Coștei la 24 octombrie 1889 („Tribuna”, anul VI, 1889, nr.266 din 19 noiembrie, p.1061-1062) :

                             Iancu Sibiancu și Ana

                      ..................................................

                        „Umple lumea de miros,

                        Umple lumea de dulceață,

               -Mergi, Iancule, sănătos,

               Ca un trandafir frumos,

               Să vii iară tu la mine,

               Ca să mă cunun cu tine!”

O veste îmbucurătoare pentru toți cei care-l iubeau și apreciau pe Iancu, o constituie anunțul prin care se aducea la cunoștința cititorilor, pregătirea pentru tipar a unui roman istoric

intitulat Avram Iancu, regele Carpaților” (1848-1849), continuatorul operei lui Horea. Autorul 

 era J.P.Florantin, profesor de filosofie la un liceu din Iași, autorul cunoscutelor nuvele istorice: „Decebal, „Horea” ș.a.  Se preciza: „ Această carte e lucrată după datele istorice și e îmbogățită cu numeroase și importante fapte și scene, după comunicații noi și inedite, toate istorice și romantice totodată. Ele se urmează de la naștere și până la moartea marelui cetățean”. Lucrarea apare abia în anul următor („Tribuna”, anul VII, 1890, nr.192 din 24 august, p.767).

            O însemnare scurtă cu titlul Iancu în școli menționează scandalul uriaș provocat de faptul că în școala românească din Beregsău, astăzi sat aparținător comunei Săcălaz, jud. Timiș, „învățătorul Andreescu a lăsat pe peretele clasei portretul lui Iancu. Ceea ce este mai interesant e că portretul a fost confiscat de noul deputat al Becicheregului Mic (sat ce aparține localității Oravița, jud. Caraș-Severin-n.n.) de Bessenyei Ferenz, amicul părintelui episcop Mețianu. Ne mirăm cum învățătorul Andreescu n-a fost pus la răcoare pentru nepatriotismul său.” („Tribuna”, anul VIII, 1891, nr.257 din 19 noiembrie, p. 1026)

            Articolul „Deșteaptă-te, române!” – Trecut și prezent face precizarea următoare: „Cu litere de aur sunt scrise în cartea istoriei noastre numele lui Avram Iancu, Axente, Balint, Bărnuțiu, Barițiu, Buteanu. Bravi și iubitori de neam și-au jertfit totul pentru națiunea lor.” Bun exemplu de urmat, am zice noi ! („Tribuna”, anul X, 1893, nr.106 din 14 mai, p. 422).

            Monument lui Iancu! ne introduce în atmosfera unei adunări românești din Țara Moților. La Abrud, avocatul Alexandru Filip a chemat românii la o consfătuire confidențială cu un scop bine precizat: „Colectareaunui fond din care să se ridice nemuritorului Avram Iancu, prefectul legiunilor de la 1848, un  mausoleu, la mormântul de la Țebea, iar în Câmpeni, unde a fost cartierul principal al legiunilor sale, o statuie ecvestră și, eventual, constituirea unei fundații care să poarte numele acelui erou. Comitetul alcătuit din 26 de persoane și-a ales și președintele în persoana lui Mihail Andrei, fost tribun în legiunea Gemina („Tribuna”, anul XI, 1894, nr. 78 din 17/29 aprilie, p. 310). Din organul de conducere făceau parte și următorii: Nicolae Matei, avocat în Alba Iulia, fost tribun în legiunea Auraria; dr. Vasile Preda, avocat în Câmpeni, Romul Furdui – protopop în Câmpeni; Ioan Danciu – protopop greco ortodox în Offenbaia (Baia de Arieș –n.n.), Alexandru Papiu, paroh greco catolic în Bistra și alții.  În același sens se exprima și ziarul bucureștean „Românul” din care „Tribuna” reproduce următoarele: „Figura cea mai strălucită a luptei naționale de la 1848/49, desigur că în Ardeal este Avram Iancu. Pentru că dacă Simion Bărnuțiu a fost sufletul mișcării naționale a fraților noștri de peste munți, dacă el a fost oratorul, care a făcut să vibreze inimile celor 40.000 eroi adunați pe Câmpul Libertății de la Blaj, apoi Avram Iancu a fost brațul tare și neînvins, tare, căci a rupt lanțurile iobăgiei și neînvins pentru că adunând în jurul său poporul până atunci sclav, a sfărâmat rând pe rând armatele maghiare” („Tribuna” , anul XI, 1894, nr.80 din 21 aprilie, p. 317).

             Omagierea luptătorului s-a făcut și în alte localități mai apropiate ori mai îndepărtate de Sibiul „Tribunei”. O notificare din gazeta sibiană relatează cu privire la acțiunea comemorativă desfășurată la Lipova în 6/18 mai 1894, în organizarea perfectă a tânărului de doar douăzeci de ani Sever Bocu -1874-1951- (Vezi, pe larg, Ion Munteranu, Sever Bocu (1874-1951), Timișoara, 1999, passim).

            Lista de subscripții de la Șiria, generată de „economul” Nicolae Lăzărescu cuprinde peste 100 de nume ale acelora care contribuiau la fondul financiar menit ridicării unui monument lui Avram Iancu. Titlul articolului era binecunoscut în epocă: Monument lui Iancu ! („Tribuna”, anul XI, 1894, nr. 103 din 18 mai, p. 410). Ideea a pornit de la Ioan Russu Șirianu (1864-1909), ziarist, scriitor și politician, având consimțământul conducerii Partidului Național Român din Transilvania, dat întruna din ședințele sale dinaintea procesului Memorandului. Adunarea sumelor de bani se făcea prin donații personale și vânzarea insignelor tricolore. Însărcinat cu gestionarea fondului respectiv a fost Tit Liviu Albini candidat de avocat din Sibiu. Acțiunea declanșată are drept urmare un șir de procese deschise de autoritățile maghiare și finalizate prin condamnări ale jurnaliștilor români și amenzi consistente pentru ziarele la care aceștia activau. Represalii contra celor implicați în acțiunea de strângere a fondurilor pentru monumentul lui Avram Iancu o ilustrăm doar prin două cazuri: cel al lui Ioan Topală din localitatea Agadici (sat aparținător localității Oravița, jud.Caraș-Severin), sau cel al mai multor locuitori din zona Vârșet („Tribuna”, anul XI, 1894, nr.237, p. 947 și Idem, anul XII, 1895, nr. 9 din 12 ianuarie, p. 45). Putem atașa aici și informațiile ce se desprind din articolul Jaf din punga noastră : „ Precum se știe, în bugetul ministerului de război maghiar, se cuprinde o rubrică de 300.000 fl. bani pentru ajutorarea honvezilor din 1848. Ziarul maghiar „Ellenzek” scrie că guvernul va propune ca această rubrică să se mărească cu încă 180.000 fl. Va să zică din vistreria statului, umplută cu banii noștrii câștigați cu greu, li se dau pe an  480.000 fl. rebelilor de la 1848, pe când pentru colectele întreprinse pentru monumentul lui Avram Iancu, pe noi ne aruncă în temnițe și ne pedepsesc cu amenzi grele” („Tribuna”, anul XII, 1895, nr.17, p. 69). Cu titlul Prigoniri,  articol care apare în publicația sibiană, se descrie un alt caz tipic petrecut la Năsăud. Aici, maistrul pantofar Iacob Bichigean a intrat în cercetarea poliției maghiare pentru  că a donat bani pentru monumentul lui Iancu, deși omul a dăruit benevol sume diverse de bani pentru monumentul lui Ludovic Kossuth, pentru biserica ungurească din Nimigea, pentru „necazuri și meseriași unguri mai săraci”. Articolul se încheie cu expresia „Dreptate ca la noi!” („Tribuna”, anul XII, 1895, nr.86, p.345). La Târnava, învățătorul Petru Dulea a fost solicitat de autorități și chestionat cu privire la faptul că a colectat bani pentru monumentul lui Iancu. La întrebarea cine la îndrumat să acționeze în acest mod, răspunsul a fost unul prompt: „simțul meu de român!” („Tribuna”, anul XII, 1895, nr.91, p.364). Nedumerirea „Tribunei” este exprimată tranșant. Se adresa direct o întrebare ministrului maghiar de interne, cel care a dat  ordinul  prin care toți  cei care colectează ori donează bani pentru monumentul lui Iancu, să fie pedepsiți cu închisoarea. Era chestionat dacă „ a dat un astfel de ordin și cu privire la aceia care colectează /bani/ pentru semi-zeul Kossuth, rebelul de la 1848 ?”  („Tribuna”, anul XII, 1895, nr. 55, p. 219).

            Un alt caz interesant, din punctul nostru de vedere, prin gândirea pragmatică și curat patriotică, este cel al farmacistului din Săliște, Dumitru Banciu, care cu prilejul decesului cumnatei Ana Banciu, născută Bloțiu, în loc de coroană depusă pe mormânt și supusă degradării datorită intemperiilor,  a trims contravaloarea acesteia  „la fondul pentru monumentul nepieritor al lui Avram Iancu” („Tribuna”, anul XI, 1894, nr.184 din 1 septembrie, p. 730).

             „Tribuna” preia din „Foaia Poporului” și publică listele de contribuabili la acest monumet al lui Iancu de pe arealul întregii Transilvanii și din alte zone geografice locuite de români patrioți: Cernăuți, Brașov, Budapesta, Cața, Sibiel, Zărnești, Archita, Săcărâmb, Caransebeș, Ohaba, Miercurea, Întregalde, Sângătin, Cohalm, Gușterița, Abrud, Orăștie, Rășinari (adunați de Maria Crețu), Cluj etc. („Tribuna”, anul XI, 1894, nr. 233, p. 131).

            Lecturând presa străină, „Tribuna” se oprește asupra unui articol intitulat Lˈanatema de signor Perczel contra la memoria die Abramo Ianco apărut în ziarul „La Libertà Cattolica” din Neapole (nr.106 din 6 mai, anul XXIX) care face referiri la Iancu și monumentul lui, cauza care a atras „vestitul” ordin al lui Perczel: „Cam acum un an tinerimea română din Transilvania concepu nobila idee ca să pună o cruce de piatră la mormântul care acoperă rămășițele pământești ale lui Avram Iancu în modestul și necunoscutul cimitir al satului Țebea, pentru ca generațiile din viitor să știe unde odihnește osemintele eroului al cărui nume va rămâne nemuritor în istoria Transilvaniei”. Se descrie rolul lui Iancu la 1848, modul în care a luptat contra rebelilor, cum de la început și până la sfârșitul revoluției a rămas fidel dinastiei, al Împăratului și Regelui care l-a distins prin crucea de cavaler  al Ordinului Franz Josef. „Astăzi însă” – continuă articolul – „în Ungaria e un delict de înaltă trădare a pune în memoria acestui bărbat un monument. Întradevăr ministrul internelor d-l Perczel, a emis un ordin care pedepsește acest lucru.” Față de mențiunea expresă din ordinul dat de ministru „ aceluia care și-a trădat patriaautorul articolului pune întrebarea firească: „A chi?”, „Al suo legitimo suverano?” (Cui i-a trădat-o? Suveranului său legitim?). Iată modul prin care guvernul maghiar „ a ajuns să pedepsească și să persecute din oficiu memoria unui bărbat, care a luptat cu cel mai mare eroism și cea mai profundă abnegațiune pentru cauza legalității și a dinastiei imperiale”. Articolul se încheie profetic: „Încă câțiva ani înainte pe calea apucată, apoi monarhia austro-ungară nu va mai fi decît o amintire!”. Cu voia Celui de Sus și prin acțiunile poporului, visul unirii tuturor românilor în granițele unui stat unic avea să se împlinească la 1 Decembrie 1918.

Un număr al „Tribunei” face referiri la  conflictul lui Avram Iancu cu autoritățile vremii ca urmare a refuzului acestuia de a accepta decorația oferită de Viena. Dezavuarea gestului austriac este condiționat de Iancu prin satisfacerea drepturilor promise conaționalilor săi („Tribuna”, anul XII, 1895, nr. 12 , p.46). Este o dovadă incontestabilă a gândirii și acțiunii eroului revoluționar, a crezului său de-o viață – bunăstarea tuturor, înainte de propia-i prosperitate.

                                                                           Prof. univ. dr. Lucian Giura

                                       Vicepreședinte al Societății cultural-patriotice „Avram Iancu”.

                                                                                       Filiala Sibiu