În perioada în care împăratul Napoleon Bonaparte susținea că «Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă», un preot militar român - Nicolae Stoica de Hațeg (1751-1833) - afirma, în cea mai importantă opera a sa (Cronica Banatului, 1826-1827), rolul educativ al istoriei, aceasta trebuind «să-i învețe pe oameni cum să se comporte în diferitele împrejurări în care îi pune viața. Adresându-se școlarilor, el le atrage atenția asupra învățăturilor pe care le vor putea găsi în cronica sa: „Eu vă poftesc (…) a ceti, bine a învăța și a ști cum să cade lui Dumnezeu, cum împăratului, monarhului nostru și subdregătoriilor noastre a sluji, cum părinților, învățătorilor a fi și cum cătră tot omul din lume a ne arăta”».

Puțini mai cunosc opera lui și faptul că a fost directorul școlilor neunite din regimentul valaho-ilir (110 sate) și administrator al protopopiatului Mehadiei. Banatul a fost cunoscut și redescoperit permanent de locuitorii Transilvaniei, în toate epocile, creșterea animalelor fiind ocupația principală în ținuturile înconjurate de arcul carpatic. În una din monografiile cele mai documentate din Mărginimea Sibiului - monografia Tilișca, apărută cu sprijinul regretatului primar Dumitru Răceu -, autorul, col. Ioan Păltineanu, prezintă păstoritul și transhumanța: «Creșterea vitelor mari, cornute, a cabalinelor și a ovinelor s-a desfășurat și se desfășoară simultan pe teritoriul satului dar în număr variat, funcție de interesele de moment și de posibilități. Vacile se cresc vara pe la colibi sau pe pășunatul comunal în dricuri (…) sub îngrijirea unui ciurdar, angajat și plătit de proprietarii de vaci. (…) Pe la sfârșitul primăverii (zi de referință, 21 mai - ziua sfinților Constantin și Elena) oile se scot din locurile de iernat și se duc la munte: (…) După această dată, prin dispoziția autorităților comunale, pășunatul „pe păduri” este complet interzis pentru toate animalele. Fânațurile se curăță pentru a favoriza creșterea ierbii care devine bună de recoltat pe la începutul lunii iulie când începe sezonul cositului pe la colibi. Păstoritul de vară al oilor se face în munții care aparțin satului sau în alții (…) trebuie să arătăm că aproape niciodată fânul recoltat de pe fânațele de la colibi nu ajunge pentru hrana oilor pe toată duraba îndelungatului sezon rece, de peste 9 luni (de la Sf. Mărie mare, până la Sf. Constantin și Elena). De aceea, oierii sunt nevoiți să caute și altă sursă de hrană a oilor pentru perioada intermediară între vară și iarnă. În acest scop, …, după Sf. Mărie mare, oierii satului se deplasează în comunele „câmpenești” (…) Mișcarea oilor în decursul acestui proces a fost denumită „transhumanță”, (…)». În această lucrare este descris păstoritul în Țara Românească, în Imperiul Otoman, în Dobrogea, în Basarabia și Rusia și, nu în ultimul rând, în Banat: «Dar cel mai avantajos pentru oieri s-a dovedit a fi teritoriul de șes din vestul țării, Banatul și Crișana (…) Un alt avantaj care rezulta din poziția geografică a localităților din Banat, aflate în apropierea graniței cu statele vecine din vest (Iugoslavia și Ungaria) era micul trafic de graniță în urma căruia tilișcanii, deplasându-se în țara vecină aduceau de acolo diferite produse de uz casnic necesare atât gospodăriei personale cât și pentru vânzare. (…)

Avea dreptate înțeleptul tilișcan Ioan Poenaru de la nr. 199 când spunea că „Banatul este California mărginenilor”».

Ajungând pe meleagurile bănățene, am dorit să vizitez satul Albina (com. Moșnița Nouă) - aflat la numai 10 km de capitala culturală europeană Timișoara - fiindu-mi recomandat și de primarul comunei Sadu, Valentin Ivan. Un sat, ce merită vizitat de toți cei care doresc să afle istoria diasporei românilor sibieni (de la începutul sec. XX), pe meleagurile bănățene! În urmă cu ceva timp, am primit de la domnul Nicolae Cercel, lucrarea „Albina un sat ardelean în spațiul timișean”, autori Mirela Trușcă și Dan N. Buruleanu, o lucrare monografică interesantă și extrem de incitantă, în demersul nostru privind cunoașterea trecutului localității timișene! Apărută în 2008, lucrarea - editată cu sprijinul financiar al unor oameni inimoși -, explică constituirea satului Albina - în toate etapele devenirii localității: 1925 - 2008. Din această lucrare monografică, am aflat că în urma primului război Mondial, vechii moșieri austro-ungari au abandonat marile domenii din Banat, acestea intrând în patrimoniul statului român, iar în baza legii „exproprierii moșiilor și împroprietăririi țăranilor”, toți veteranii de război, văduvele, orfanii celor căzuți eroic în luptă, țăranii săraci și cei care dețineau suprafețe mici de pământ erau îndreptățiți să solicite pământ. Știați că toate primăriile din Banat și Transilvania au primit înștiințări privind această lege și cine putea beneficia? Astfel, în momentul când la primăria Sebeșu de Jos s-a primit această înștiințare, circa 130 de familii au depus solicitări scrise! Aceștia, hotărâți să respecte toate prevederile și condițiile legate de împroprietărire, au delegat o echipă care și-a luat angajamentul că vor acționa în interesul tuturor celor pe care îi reprezintă. Reproducem selectiv: «Pentru că nu aveau bani de drum, s-a recurs la un împrumut de la Banca Populară din comună, numită „Izvorul”, ce era subordonată a sucursalei băncii „Albina” din Sibiu. Iată, de ce, mai târziu, locuitorii viitorului sat vor alege această denumire în unanimitate. Prima deplasare a delegației a fost în județul Arad, la Consiliul Agricol, unde au constatat că nu mai erau terenuri disponibile. Au fost îndrumați spre județul vecin, Timiș-Torontal. Aici sunt trimiși în zona de vest a județului, acolo unde se afla pământ nerepartizat, în localitatea Rudna (…) Moșia vizitată avea o suprafață de 1669 ha, situate spre granița cu Iugoslavia. Calitatea deosebită a pământului, cernoziom din câmpia Banatului, îi încântă pe ardeleni, confirmându-le că decizia luată nu era greșită. Delegatul Stănilă Toma, unul dintre veteranii primului război Mondial, scăpat (…) din lagărul siberian prin evadare și traversarea întregii Rusii, și-a umplut tabachera cu pământul negru pentru a le arăta celor de acasă ce „comoară” îi așteaptă pe cei ce doresc să vină în Banat. Numărul tot mai mare de locuitori și suprafața restrânsă de teren arabil erau principalele motive pentru care țăranii din Sebeșu de Jos acceptau să fie colonizați, așa încât, zona Banatului o priveau ca pe un „pământ al făgăduinței”. Odiseea așezării locuitorilor migrați din localitatea Sebeșu de Jos este frumos descrisă în versuri, în „Cântecul coloniei”, autor: Toma Bucurenciu: «Frunzuliță lemn uscat/ Pe câmpia din Banat? Timișoara - Buziaș/ Este așezat un sat./ Tot cu voinici de la munte/ Ce știu necazul să-l înfrunte,/ Plecați la colonizare/ Făcând România Mare./ Plecați tineri și bătrâni/ Să ia pământul străbun./ Vai, necazul nu-l pot scrie/ Ce-au pățit în colonie!/ Până ce s-au instalat/ Pe pământ acest mic sat/ Cu suflet, inimă bună/ Făcând această comună./ Sebeșule cel de Jos/ Poți fi mândru și folos/ Că din sânul tău curat/ S-a mai făcut un mic sat./ „Albina” nume plăcut/ Ce din tine s-a născut/ Ai trimis și bun și rău/ Cum a lăsat Dumnezeu./ Ai trimis tot grăniceri/ Spre paza acestei țări./ Legănați-vă brazilor/ Plângeți dealurilor, munților/ Văile cu frunzele/ Luncile cu florile/ După noi care-am plecat/ Din satul nostru cel drag./ Satul nost cu râuri multe/ Și cu bujorul la munte/ Nu te vom uita nicicând/ Nici când vom fi în mormânt./ Toți care aici ne aflăm/ Sfântă datorie avem/ Să ne păstrăm portul/ Vorba dulce și cu jocul./ Ai noștri conducători/ Care-au fost făuritori/ De sunt vii, sau de sunt morți/ Noi să le urăm la toți/ Cei vii mulți ani să trăiască/ Cei morți să se odihnească/ Și-al lor nume va fi scris/ În cartea de aur zis».

În 1925, este consemnată întemeierea noii așezări, numită „Colonia Bucovăț - Brod”; în 1931, toți sătenii au hotărât ca localitatea să fie numită „Albina”. Un număr de 312 persoane, formând 81 de familii (majoritatea agricultori) au fost primii coloniști, fiecare familie primind 2.877 mp, pentru construirea casei, a anexelor gospodărești și pentru grădina de lângă casă. Din acestea, 70 de familii erau din Sebeșu de Jos (în frunte cu inspectorul școlar Iosif Stoica) și 7 familii din comuna Sadu, toți agricultori: Ioan Hanea, Dumitru Ivan, Ioan Papaoprea, Dumitru Săvoiu, Nicolae Mușat, Ioan Șandru, Dumitru Rotărescu.

În 2008, localitatea avea 143 de numere de casă, în recensământul din 2011 fiind 375 de locuitori în sat!

În 2025, localitatea Albina (comuna Moșnița Nouă) va împlini un secol de la fondare, în ultimele decenii consemnându-se multe realizări edilitare: dispensarul medical modern, modernizarea căminului cultural, construirea bazei sportive „Ioan Slavici”, iluminatul stradal, așteptându-se soluționarea retrocedării pădurilor și a pășunilor. Nu este de neglijat dezideratul comunității, asumat public: «este important să menținem în amintirea și sufletul locuitorilor istoria apariției acestei localități pe harta județului Timiș, idealurile și visele oamenilor care au sperat venind aici, într-un viitor mai bun pentru urmașii lor».

Vizitând Timișoara, descoperiți și comuna Moșnița-nouă (cu 5 sate), care promovează o rezervație naturală complexă - obiectivul principal fiind barza albă -, dar și satul fondat de coloniștii sibieni, unde se mai practică boștinăritul! Știați că anual, la 15 august, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (sfințită în 1986) se organizează „Ruga din Albina”, prilej de mare sărbătoare, la care participă toate neamurile localnicilor, mulți sibieni venind din Sebeșu de Jos și comuna Sadu?

Știați că manifestarea „Hora de la Rusca” (Sebeșu de Jos - anual - în Duminica Rusaliilor), s-a născut din solidaritate cu răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan? Banca Albina din Sibiu nu mai există, dar ambele manifestări culturale promovează patrimoniul imaterial al României și evenimente istorice, ce nu ar trebui uitate!

(va urma)

Marius HALMAGHI