Tribuna
European Best Destinations
150 de copii descoperă "Viața la Țară", la Slimnic și Chirpăr
Andra MARINESCU
2524 vizualizari
150 de copii descoperă
Copiii, profesorii și toți cei ce iubesc mediul rural își vor da întâlnire vara aceasta în cadrul programului „Viața la Țară”, organizat de Fundația "Noi Orizonturi".

 

Potrivit organizatorilor, programul dezvoltă încrederea în sine a tinerilor, profesorilor și tinerilor care au potențialul de a-și schimba viitorul. 
Proeictul se adresează copiilor între 10 - 15 ani, în limita a 150 de locuri, dar și unui număr de 15 membri ai comunității din județul Sibiu, care vor participa în cadrul programului ce dezvoltă tinerii prin activități la Slimnic, derulate în perioada 1-12 iulie,  și la Chirpăr, în perioada 15-26 iulie.
"Copiii vor participa la tabăra de vară cu o durată de două săptămâni, unde vor planifica, organiza și conduce activități pentru promovarea patrimoniului local. Aceștia își vor dezvolta competențe din sfera: meșteșuguri, desfășurarea de evenimente artistice pentru turiști etc,comunicarea interpersonală, managementul proiectelor, rezolvarea problemelor, creativitatea sau o atitudine pozitivă față de comunitate și de ei înșiși. 15 persoane din cadrul comunității au fost calificate în calitate de Animatori Centre de Vacanță. Aceștia vor conduce tabăra de vară cu cei 150 de copii, prin planificare, coordonare șiconducere. 20 de cadre didactice vor fi instruite în această toamnă să schimbe „lentilele" prin care se uită la copiii lor, astfel încât aceștia să poată oferi copiilor un mediu de dezvoltare. Profesorii vor participa la Cercul Siguranței și instruiri speciale privind învățarea experiențială și mentalitatea de creștere", spun organizatorii proiectului.
"Ca părinte al unui copil participant, care învață, se joacă și clădește prietenii, care ajunge și împărtășește impresii frumoase, care privește în fiecare zi cu nostalgie fotografiile postate, pe o scară de la 1 la 10, eu aș zice că meritați 11, pentru totala implicare", spune unul dintre părinții copiilor participanți.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia