Tribuna
100.000 de euro de la UE ca să pui pe picioare o afacere: "Nu e nevoie de cofinanţare!" Cine sunt beneficiarii?
100.000 de euro de la UE ca să pui pe picioare o afacere:
© pixabay.com

Uniunea Europeană acordă finanţări nerambursabile pentru planuri de afaceri în domenii precum industria creativă, IT, robotică, automatizări industriale. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat ieri că studenţii, masteranzii şi docotoranzii vor putea beneficia de granturi cu valori cuprinse între 40.000 şi 100.000 de euro fiecare, în funcție de numărul de locuri de muncă nou create. 
Cererile pot fi depuse începând cu data de 15 iunie şi până în 15 august la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman. 
“Este o noutate pentru studenți, masteranzi și doctoranzi, pentru că de această dată pot beneficia de finanțare nerambursabilă pentru finanțarea propriilor lor afaceri. Este un program care are în primă etapă 20 de milioane de euro, urmând ca pe măsură ce se depun cererile de finanțare posibilitatea de suplimentare să ajungă la 150 de milioane de euro.
Beneficiază de un grant care are o valoare minimă de 40.000 de euro, până la 100.000 de euro, în funcție de numărul de locuri de muncă nou create, așa încât studenții pot să acceseze acești bani după ce au parcurs în prealabil cursul de antreprenoriat și și-au elaborat planul de afaceri, urmând ca mai apoi cele mai multe planuri de afaceri să fie selectate pentru a fi finanțate din fonduri europene.
Este o șansă a lor pentru ca să-și poată valorifica cunoștințele pe care le-au dobândit în timpul facultății, dar și a noastră ca țară ca să putem beneficia de cunoștințele pe care le au din timpul facultății și să le putem transfera în piață sub forma acestor planuri de afaceri și acestor business-uri pe care ei le propun pentru a fi implementate”, a explicat ministrul Fondurilor Europene la digi24.
Boloş spune că prin sprijinirea afacerilor create de studenţi, Comisia Europeană urmăreşte redresarea economică a statelor membre UE. România va primi aproape 32 de miliarde de euro. 

Afacerea propusă contează, nu specializarea!


“Este un pachet de măsuri pe care Comisia Europeană l-a anunțat, iar noi avem obligația ca 15% din fonduri să le utilizăm pentru partea de susținere a tinerilor și mai ales în zona de antreprenoriat și formare a lor din punct de vedere profesional.

Cererile pot fi depuse începând cu data de 15 iunie la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman. Vreme de două luni de zile, aceste cereri pot fi depuse conform celor anunțate și mai apoi toate etapele pe care le-am amintit se vor parcurge, astfel încât cele mai bune planuri de finanțare ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor să poată fi finanțate din fonduri europene.

Pentru studenți, este foarte important să fie înțeles de către toți că nu este importantă forma de specializare pe care au absolvit-o, este importantă afacerea pe care au propus-o. Iar noi, din punct de vedere al domeniilor unde vrem ca să fie dezvoltate aceste afaceri le raportăm la Strategia Națională de Competitivitate. De la industria creativă, la IT, robotică, automatizări industriale, toate sunt domenii de la care așteptăm cu interes planurile de afaceri pe care studenții le propun.
Nu este nevoie de cofinanțare. Este 100% grant de la UE”, a precizat ministrul Fondurilor Europene. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia