De la ameninţarea CDR cu cei 15.000 de specialişti care aveau să azvârle România pe piscurile împlinirilor, o ţinem tot într-o promisiune că vor veni, în sfârşit, oameni competenţi să ia taurul românesc de coarne şi să-l pună la treabă. Indiferent de numele celor ce s-au succedat la guvernare, de fiecare dată opozanţii lor au promis că atunci când le va veni rândul la masa Puterii, vor deşerta pe tarabă piesele competenţei desăvârşite şi vor face din România ceea ce nici măcar în vis n-am îndrăznit să ne închipuim. De rotit, s-au tot rotit pe la guvernare PSD, PDL (azi PNL şi PMP), PNL, UDMR, ba chiar şi PRO România şi ALDE, fărâme din PSD, respectiv PNL, dar meritocraţia încă se lasă aşteptată. Acum, când ciorba moţiunii e pusă la fiert şi ba se mai scoate un morcov, ba se bagă altul în oală, toate taberele îşi laudă garniturile gata, gata să guverneze. Viorica Dăncilă ne spune că vrea să guverneze în continuare cu oameni competenţi şi dăruiţi cauzei. Am văzut de-a lungul ultimilor aproape trei ani câtă disponibilitate are PSD pentru promovarea unor oameni pricepuţi. Deunăzi, l-am auzit pe Dacian Cioloş afirmând că alianţa USR-PLUS e pregătită să intre la guvernare, tot cu oameni competenţi. La fel, ne-am lămurit de capacităţile tehnocraţilor, după guvernarea din 2016, mulţi dintre miniştrii de atunci fiind acum susţinători ai USR-PLUS. Nici Ludovic Orban nu putea rămâne mai prejos, aşa că a promis şi el un regiment performant, pregătit să ia în piept guvernarea, dar tot nişte trecute vremuri ne fac să ne îndoim şi de această alternativă. Despre PRO România şi ALDE ce să spunem? Au fost la butoane, i-am văzut cât pot. Veşnica promisiune de plantare a unor oameni pricepuţi în ministere e laitmotivul fiecărei campanii electorale, însă după un sfert de veac de experienţă politică dâmboviţeană, românii au înţeles că un om competent rareori se amestecă în troaca politică. De ce? Pentru că interesul fiecărui partid este să aşeze în funcţiile cheie oameni ce pot fi controlaţi, manipulaţi, şantajaţi, inclusiv cu nepriceperea lor. Unul care e stăpân pe profesia lui poate trimite oricând la plimbare un habarnist, care îi cere să facă tâmpenii, poate demisiona, fiind convins că-şi găseşte de lucru în secunda următoare, pe când un neica nimeni ţine cu dinţii de funcţie, fiind dispus la orice compromis. În plus, într-o societate care se degradează de la o zi la alta, numărul celor ce deprind o profesie din pasiune (fapt care generează competenţă) e în scădere. Dacă n-ar exista interese de gaşcă politică, dacă n-ar trebui decontate cu funcţii servicii aduse partidului, dacă cei ce urcă vremelnic pe capra trăsurii ar vrea cu adevărat să mişte ceva în ţara asta, poate şi-ar găsi loc şi oameni pricepuţi prin ministere. Până atunci însă roadele cumetriilor, lipitorii de afişe sau sponsorii din umbră vor încălzi fotoliile de demnitari, îngheţând şansele României de a evada dintr-o degringoladă cu miros de eternitate.