Tribuna
Teama de uniforma kaki e mai mare decât de cea albastră?
Dragoş BAKO
320 vizualizari

Miercuri s-a întâmplat să ies din casă, cu ceva treburi, chiar în jurul orei 12, când stătea să intre în vigoare Ordonanța Militară nr. 3, cea care aduce unele restricții de circulație. Trec printr-o stație de autobuz în care așteaptă vreo trei persoane, în rest trotuarul e liber, poți merge agale. Mă ajunge din urmă autobuzul care-i „culesese” pe cei trei călători din stație și reușesc să număr din mers vreo 8 pasageri. Puțini. Și mașinile sunt parcă mai puține decât într-o zi obișnuită, dar nu atât de puține, încât să poți traversa strada, fără să te uiți în stânga și dreapta. Prin unele locuri, orașul pare să fie paralizat. Ceea ce mie unul nu îmi displace, dat fiind că nu mă dau în vânt după zonele aglomerate și gălăgioase. Dar nu despre cum arată Sibiului în vremea coronavirusului mi-am propus să vorbesc azi, ci despre o întâmplare, care m-a ajutat să deslușesc percepțiile unei anume generații. Pe o străduță din zona Calea Poplăcii, întâlnesc un bărbat ce pare să fi depășit etatea de 65 de ani, adică granița dintre circulația lejeră și cea restricționată. Omul duce în spate un sac de rafie și pare grăbit, având aerul cuiva care mai degrabă se strecoară, decât merge. Suntem doar noi doi pe stradă și când ajunge în dreptul meu mă întrebă: „Nu știți cât e ceasul? Oare au ieșit ăștia de la Armată, să ne oprească?”. Îi răspund că e doisprezece și douăzeci și că pe unde am trecut nu era nicio patrulă militară sau mixtă. Îmi mulțumește din mers și se pierde grabnic, pe o stradă lăturalnică. Dau puțin înapoi filmul și scot de la naftalina amintirilor replicile degajate din ultima săptămână, privitoare la posibilele întâlniri cu patrulele de polițiști. Ei, când în discuție a fost introdusă Armata, am observat la unii, îndeosebi la vârstnici, o oarecare teamă, o neliniște, o disponibilitate crescută pentru respectarea regulilor. În conștiința multora, Armata e asociată cu situații critice, cu o stare gravă, iar prezența militarilor pe străzi poate reuși instaurarea unei discipline pe care nici măcar amenințarea sancțiunilor contravenționale nu o putuse așterne asupra comportamentului cetățeanului român. Nu polițiștii, nu jandarmii i-au speriat rău pe românii înaintați în vârstă, ci militarii, elemente ale unui decor de război. Se pare că în subconștientul multor părinți încărunțiți și al bunicilor, prezența Armatei echivalează cu adevărata stare de urgență. Pentru cei mai tineri, care au trăit în vremuri pașnice, în care Armata nu a avut un rol pregnant în societate, uniforma kaki naște mai puține temeri decât cea albastră. Asta e: fiecare generație are propriul bagaj de trăiri, de frici și se teme de culori diferite ale uniformelor.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia