Tribuna
PNL
Și când îi dădui poieniței două PET-uri peste ochi...
Dragoş BAKO
595 vizualizari

Pandemia asta ne-a învățat pe mulți să cotrobăim împrejurimile localităților în care viețuim, în căutarea unor porții de frumos și liniște. Recunosc, până în această vară nu mă dădeam în vânt după bătutul potecilor de munte, preferând briza mării și peisajele plane. Cum cărările spre mări turcoaz și plaje unde nu te calci pe picioare cu echipe dinamice de familioane reunite și detașamente gălăgioase s-au închis, traseele multora dintre noi s-au reconfigurat ca într-o readaptare a GPS-ului și am conștientizat că nu-i rea nici ozonificarea, plimbarea prin pădure și inspiratul mirosului de brad. Slavă Domnului, împrejurimile Sibiului sunt ofertante în trasee pe care le poți parcurge în câteva ore spre desfătarea privirii, a nărilor, plămânilor și a minții, care se mai limpezește cu prilejul unor evadări în natură. Omul cât trăiește, învață; învață să se adapteze, să descopere și să redescopere locuri și îndeletniciri terapeutice, pe care odinioară, conștient sau nu, le ocolea. Natura te învață multe, te poate îmblânzi, e capabilă să te reconecteze la valori lăsate în așteptare în trecut. Unul dintre avantajele acestei plimbări e acela că nu ești nevoit să sufli în ceafa nimănui, să te calci pe bombeu cu alți plimbăreți, iar pentru că tot ne învârtim în jurul termenului prăfuit de „distanțare socială”, cerința obsesivă poate fi împlinită pe drumurile de munte. Tot aici, timpanele îți sunt izbăvite de manele izvorâte din boxele portabile ale petrecăreților, pe care îi poți întâlni la șes, prin parcuri sau chiar prin oraș. Ce mai, pe cărările situate departe de lumea dezlănțuită, e mai multă curățenie, inclusiv fonică, decât în locurile turistice. Teoretic. Am întâlnit și pe poteci nu foarte umblate urme ale trecerii ghiolbanului prin zonă, urme sub formă de PET-uri abandonate, resturi și ambalaje pe care cei ce le îngurgitaseră conținutul nu le-au mai cărat până la vreun coș de gunoi, ci le-au lăsat mărturie a trecerii pe acolo a neamului prost. E drept, n-am întâlnit mormanele de gunoi pe care le găsești la marginea orașului pentru că, trebuie să recunoaștem, accesul nu se face atât de ușor pe aceste drumuri, iar mârlanul nu cară după el cantități mari de chips-uri, bere sau suc, astfel încât să poată ridica o movilă de gunoaie. E foarte curios că se glăsuiește unanim despre obligația morală de a păstra natura curată, de a te închina înaintea ei cu evlavie, pentru că prin măreție îți răsfață ochii, nările și urechile, pentru că te vindecă temporar de beteșugurile furnizate de nebunia urbană. Și totuși, acolo, în intimitatea locurilor mai puțin umblate, marele iubitor de natură, admirator al frumuseților curate, se desparte fără niciun regret de PET-uri și tot felul de resturi, pângărind locul ca un cotropitor barbar ce distruge edificii sacre. Între responsabilitatea plimbată declarativ peste tot și comportamentul dezlănțuit din intimitatea naturii, e un hău în care au căzut sinceritatea lăuntrică, onestitatea și respectul pentru ceea ce natura, ca o mamă grijulie, ne-a lăsat spre a ne bucura. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Comunicat de presa Miodent srl

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia