Continental
Tribuna
Să nu ne supărăm pe porumbei
Dragoş BAKO
598 vizualizari

Poate că memoria noastră n-ar fi ridicat din sprâncene a aducere aminte faţă de nişte spuse mai vechi ale domnului ministru Cîţu, dacă omul n-ar fi grăit din nou slobod întru perplexitatea audienţei. Poate că a fost nevoie de alte enunţuri fierbinţi ale ministrului de Finanţe pentru a ne reaminti că nu cu mult timp în urmă Florin Cîţu declara cu toată sinceritatea de care e capabil că sectorul privat trebuie să fie prioritate în România, nicidecum Educaţia şi Sănătatea. Dar ce a spus personajul la audierile din Parlament, care au avut loc la începutul săptămânii? Lovit pesemne de un nou puseu de sinceritate, Cîţu a recunoscut că unele amendamente făcute de USR la buget au fost acceptate, chiar dacă nu erau în interesul cetăţeanului. Stai şi te întrebi: să te superi pe el sau să îi apreciezi sinceritatea? Educaţia şi Sănătatea sunt nade pe care mai toţi politicienii le aruncă în campanie către electorat, jurându-se pe ce au mai scump că nu-i nimic mai important decât aceşti plămâni ai societăţii. Ei bine, ministrul Finanţelor ne-a servit o plăcintă de sinceritate spunând, de fapt, ceea ce crede, că Educaţia şi Sănătatea nu sunt pentru el o prioritate. Corect: un om educat poate fi un „element duşmănos”, întrucât gândeşte cu propriul creier şi te poţi aştepta să spună şi să facă ce-l taie capul. La fel, un om sănătos, tratat nu ca un tolerat, ci ca un pacient căruia i se respectă dreptul la viaţă poate avea ieşiri necontrolate de independenţă, îi poate trece prin minte că e un cetăţean, nu un sclav pe plantaţie, ceea ce nu e neapărat de dorit într-o societate bine controlată. Dacă avem dubii în privinţa înţelegerilor pe care le fac politicienii, de multe ori în total dispreţ faţă de interesul cetăţeanului, replica domnului Cîţu spulberă orice îndoială, cu puterea unei tornade. Nu, n-avem de ce să fim foarte supăraţi pe acest om pentru că a spus ceea ce gândeşte. Sunt mulţi politicieni care gândesc la fel, care fac trocuri politice, dar pozează în stâlpi ai corectitudinii. Cîţu e pus la zid deoarece l-a luat gura pe dinainte, pentru că diplomaţia nu e punctul său forte. A nu se înţelege că suntem de acord cu logica pe care el a tuflit-o pe tarabă, dar ar fi incorect să trecem cu vederea cohorta de politicieni ce maschează aceleaşi concepţii cu discursuri ipocrite ce sună bine, în urechile celor cărora le place să fie minţiţi. Uneori, nechemaţilor chemaţi să diriguiască prin guverne le scapă porumbei ce trag după ei voalul ce ascunde adevărata lor faţă. Oricât de blamate ar fi aceste episoade, poreclite indulgent „scăpări”, ele nu sunt altceva decât confirmări periodice ale bănuielii permanente că între ceea ce trâmbiţează populist politicienii şi ceea ce cred/fac în realitate e o cale atât de lungă, încât e imposibil ca vreodată cele două puncte să se intersecteze.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia