Tribuna
Să fim ”tiriști” din fragedă pruncie, să semănăm pe drumuri pericol și urgie!
Dragoş BAKO
651 vizualizari

Nu puține sunt accidentele de circulație provocate de adolescenți teribiliști care și-au luat permisul de conducere imediat după majorat, confundând șoseaua cu un circuit de Formula 1. Lipsa de experiență, părerea excelentă despre propriile abilități într-ale șofatului combinate cu viteza excesivă duc, de multe ori, la nenorociri. Ce poate face un astfel de adolescent cu un autoturism? Prăpăd. Ei, dar ce ar putea tot el cu o ditamai hardughia de autotren? Mai bine nu ne gândim. În inconștiența lor, ai noștri cioplitori de legi au decis ca vârsta la care cineva poate să devină pretendent la ”mâna” permisului de conducere pentru autotrenuri (denumite generic TIR-uri) să fie de doar 18 ani. Dacă limita s-ar fi menținut la 21 de ani, ar fi existat o perioadă de acomodare cu șofatul, cu traficul, de trei ani, la volanul unui autoturism. Acum, odată cu scăderea pragului, cel ce obține permisul de conducere pentru un mastodont pe roți pornește la drum fără prea multă experiență în condus. Paradoxal, pe fondul creșterii infracțiunilor rutiere, la noi se activează indulgența legislativă. Ce se poate întâmpla când la volanul unui TIR se întâlnesc lipsa de experiență, teribilismul și inconștiența? Să mai adăugăm și nițeluș alcool sau vreun oarece consum de droguri? O hardughie scăpată de sub control pe șosea poate semăna moarte în trafic, însă cei care ar trebui să pună ordine în legi sunt cuprinși de febra relaxărilor. Zice-se că măsura e consecința lipsei forței de muncă din domeniul transporturilor. Ce s-au gândit inconștienții care au găsit această soluție? Că vor rezolva problema, punând în mâinile unor adolescenți fără experiență volanul unor camioane ce se pot tansforma în pericol public. Încă o dată, cei ce propun legi au dovedit că nu se gândesc și la consecințele ideilor lor prostești, că se mulțumesc să rezolve parțial o problemă. Nimic de zis, există și printre ”tiriștii” cu experiență inși ce produc accidente grave, dar reducerea limitei de vârstă la care poți obține permisul pentru categoria respectivă e un demers periculos, riscant, care poate contribui la un climat nesigur pe șosele. Un autotren nu e un autoturism, iar impactul cu un TIR e, de cele mai multe ori fatal. Dacă -Doamne Ferește- numărul accidentelor provocate de tinerii conducători de TIR va crește, cine răspunde? În niciun caz cei care au decis că vârsta de 18 ani e numai bună pentru a te putea urca la volanul unui astfel de mastodont. Încă o măsură tâmpită, pe lângă multe altele, dar asta nu doar că ne face viața grea, ci poate să o și curme. 





comentarii
3 comentarii

Io ma intreb: ce-i cu Corny? S-o fi imbolnavit?
rosu
28.11.2022 13:42
Rafila continuă genocidul început de Tătaru. Strigătul disperat al lui Sorin Ovidiu Bălan: „Opriți protocoalele morții!”
Ieri mi-a murit un prieten. A murit de o boală de care nu se mai moare în ziua de azi, decât în câteva ţări subdezvoltate din Africa Subsahariană, nicidecum într-o ţară europeană, membră a UE. A murit de pneumonie. Medicii, cu toate strădaniile lor exemplare, nu l-au mai putut salva.

Prietenul meu a mers la spital în urmă cu câteva zile. Conform biletului de internare, după ce a fost examinat la camera de gardă, starea în care venise era „mediocră”. Nu gravă. Nu foarte gravă. Ci mediocră. Cu alte cuvinte, primind ajutor medical de specialitate, aproape sigur nu ar fi murit. S-a întâmplat, totuşi.

În foarte multe rânduri, îi învinuim pe medici că nu şi-au făcut ca lumea treaba. Că pacientul a murit, sau a rămas cu sechele pe viaţă, din pricina unor culpe medicale. Fără îndoială, mulţi dintre noi avem dreptate, atunci când facem aceste acuze. De astă dată însă, medicilor nu li se poate reproşa nimic. S-au bătut cu moartea din toate puterile. Au pierdut însă această bătălie. Şi nu pentru că ar fi fost nepricepuţi. Şi nu pentru că nu şi-au dat interesul, că au fost indolenţi. Prietenul meu a murit nu dintr-o culpă medicală. Ci, cred eu, dintr-o cauză mult mai gravă. Din cauza tâmpeniei unui protocol, care nu mai are nicio legătură cu realitatea şi care, aşa cum mi-au spus mulţi medici, unii dintre ei de renume, pierd pacienţi pe care îi pot salva.
Un protocol anacronic, dar care, practic, înpiedică medicii să intervină la timp, în sprijinul bolnavului.

Prietenul meu când a mers la spital, după ce a fost consultat, a fost nevoit, din cauza acestui protocol tâmpit, să aştepte aproape 30 de ore, ca să poată intra practic în spital şi să poată fi tratat. Interval de timp în care starea lui s-a agravat de la o oră la alta. Interval de timp în care medicii care voiau să îl salveze au fost legaţi de mâni şi de picioare.

Prietenul meu a trebuit să aştepte, ca să poată fi tratat, rezultatul testului PCR. Dacă are covid sau nu.

După aproape 30 de ore de aşteptare, aproape în comă, a fost dus la reanimare. După câteva ore a murit.

Şi ca să nu spuneţi că poate sunt subiectiv, fiind vorba despre un prieten al meu, să vă mai dau un exemplu. De astă dată, cu un copilaş. O fetiţă de nici zece anişori. Într-o seară de vineri, a fost lovită de o maşină. Din fericire, a scăpat cu viaţă. Dar un picioruş a fost rupt rău de tot. A fost dusă de urgenţă de părinţi la un spital din Bucureşti. Medicul de gardă care a examinat-o imediat, a indicat clar pe foaia de internare: „operaţie urgentă”. Fetiţa, împreună cu mama ei, au fost duse într-un salon şi încuiate acolo. Au zăcut până luni dimineaţa. Fetiţa cu piciorul făcut zob, cu dureri crâncene, nu a putut fi operată, pentru că spitalul avea contract pentru teste PCR cu o firmă privată, care nu lucra în week-end. Din fericire, un medic inimos, nu a mai ţinut seama de protocoalele negioabe şi, impresionat de suferinţa groaznică a micuţei, a operat-o duminică dimineaţa.

Întâmplările acestea două mi-ai adus aminte de perioada de dinainte de Revoluţie, când orice contracepţie era interzisă prin lege. Când gravidele erau urmărite cu mare atenţie. Când avortul era interzis, sub pedeapsa puşcăriei. În acea perioadă, dacă la spital mergea cumva vreo femeie care, ea sau altciuneva, cu mijloace empirice, încerca să facă o întrerupere de sarcină şi femeia începea să se simtă rău, imediat lângă patul ei apărea un procuror. Care nu permitea medicului să intervină, punând în pericol viaţa nefericitei, până ce aceasta nu declara cine încercase să-i provoace întreruperea de sarcină, pentru a fi trimis la puşcărie. În acea perioadă, în foarte multe rânduri, medicii, riscându-şi propria libertate, au intervenit fără acordul celui care îi oprea şi salvau pacienta. Fără discuţie că au existat şi procurori care s-au făcut că nu văd şi astfel, indirect, au dat şi ei o mână de ajutor la salvarea unei vieţi. Dar, din păcate, au existat şi multe cazuri în care acea lege a făcut victime. Femei tinere au murit cu zile, pentru că nu li se permitea medicilor să intervină la timp pentru a le salva.

În primele zile de după dărâmarea regimului Ceauşescu, unul dintre primele decrete ale puterii nou instalate, a fost abrogarea acelei legi criminale.

Acum, practic, pandemia de covid nu mai există. Deja, la nivel mondial, se vorbeşte despre „fosta pandemie”. În China, ţara comunistă care nu a ezitat să trimită tancurile să-i calce în şenile pe manifestanţii din Piaţa Tiananmen, oamenii s-au revoltat împotriva restricţiilor şi au distrus centrele de testare.

La noi, continuă să funcţioneze acest protocol desuet, această reglementare care ucide oameni.

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a postat pe o reţea de socializare: „Îmi cer iertare dacă am crezut atunci că limitarea drepturilor fundamentale este spre binele umanităţii, aşa făcea toată lumea, aşa se credea atunci, aşa am crezut şi eu, era vorba despre un virus nemaiîntâlnit în istoria umanităţii, despre care se credea că ucide tot ce întâlneşte în cale, de aceea am fost atât de brutali atunci”.

Poate domnul Nelu Tătaru a fost sincer atunci când a afirmat în această postare că îi pare rău că au fost brutali atunci, deşi personal cred că este o încercare de a fugi de răspundere. Dar, să zicem că aşa a fost atunci, la început. Când nu se ştia nimic despre virus.
Dar acum? Acum când, evident, pandemia nu mai există, când nu mai există restricţii, când este clar că virusul considerat ucigaş nu mai este deloc periculos, acum, de ce, în numele acestui virus, mai mor cu zile oameni în spitale? De ce nu se abrogă acest protocol criminal. Sau, dacă încă se mai tem de covid, de ce nu se face un test rapid, astfel încât medicii să poată interveni la timp, să salveze vieţi.

După aproape 30 de ore de aşteptare, când medicii ar fi putut interveni cu şanse mari de a-l salva, perioadă în care starea lui s-a agravat de la o oră la alta, a sosit şi rezultatul testului prietenului meu.

Era negativ!
Alte stiri
28.11.2022 16:48
Cand aratam cu degetul spre altii -- uitam ca 3- trei degete arata catre noi-- suntem de vina fiindca alegem oameni incompetenti si chiar daca vedem asta nu se ia masuri -- dati afara si pusi altii cu mintea sanatoasa-- veti spune ca legea nu ne da voie --ATUNCI SA LUPTAM --sa se faca aceasta lege-- nu poate fi un hot, mincinos sau incapabil sa conduca o tara si tara sa propaseasca-- never ever!!!
eu
28.11.2022 20:00
Din aceeasi categorie
serviciul public

Q House

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA