Tribuna
Nu te lăsa păcălit de fast-food, foamea pândește la colț
Dragoş BAKO
801 vizualizari

De treizeci de ani, românul e legat fedeleș cu împletitura bizară a sperietorii austerității și asigurărilor că țara merge pe drumuri economice asfaltate. Toate guvernările au avut grijă să ne facă infuzii cu groaza alimentată de previziuni sumbre, ce descriu un trai incapabil să treacă dincolo de limita sărăciei. Ni s-a spus, ni se spune și probabil ni se va repeta și în viitor că în România s-a ajuns la fundul sacului, că invariabil cei de dinainte au pârjolit vistieria, ajutați de rude, prieteni și găștile clientelare, că ne-am putea regăsi în situația în care nu se pot plăti salarii, pensii, că ne-am putea linge pe bot de investiții în infrastructură, Educație și Sănătate. Ca și cum toate aceste amenințări n-ar exista, se suprapun peste ele surde, dar liniștitoare enunțuri care vorbesc despre performanțe economice inedite, despre cum țărișoara a fost azvârlită pe culmile prosperității de cei ce o cârmuiesc (paradoxul l-am întâlnit la toate guvernările, indiferent de coloritul penajului celor ce le-au înfăptuit). Realitatea nu ține însă cont de contradicțiile întâlnite în încleștarea aberantă a enunțurilor diriguitorilor din statul român, așa că noi știm una și bună: în luna august a anului trecut, aproape jumătate din angajații din România primeau salariul minim, iar de atunci nu credem să se fi schimbat situația foarte mult. Salariul minim înseamnă azi aproximativ 1400 de lei venit net, ceea ce reprezintă o sumă mizerabilă, din care un cetățean dintr-o țară membră a UE trebuie să trăiască. Poveștile despre creșterea salariului mediu, prognozele economice dătătoare de optimism, evaluările unor entități financiare cu vădite interese, statisticile ce vorbesc despre salarii comparabile cu media europeană nu țin nici de foame, nici de sete, nu te îmbracă, nu te încalță și nu te trimit în concediu. Adevărul e că foarte mulți români muncesc pentru salariul minim, pe care îl cheltuiesc exclusiv pe hrană și nu pe una de bună calitate. A, din aceeași brumă salarială, își plătesc și facturile la utilități. În rest, hainele noi, încălțările, concediile sau orice achiziții normale pentru secolul XXI reprezintă, pentru prea mulți concetățeni, un lux pe care nu și-l pot permite. Din 1990 încoace, românul a parcurs 30 de ani de dresaj continuu, în care a învățat să zică „mersi” pentru un salariu mizerabil, care îi permite să trăiască. Mai bine zis să supraviețuiască. Ca o insultă sunt deversate asupra lui meșteșugite, dar jignitoare promisiuni ce îl plasează teoretic între cetățenii europeni cu acces la un trai decent. Decența însă se lasă așteptată. Nu limuzinele de lux, ce se preumblă pe drumurile orașelor mai chivernisite din România, și nici înghesuiala de la fast-food nu trebuie luate ca etalon pentru bunăstarea unui popor, ci cartierele și satele pline de oameni săraci, pentru care noțiunea de concediu e una abstractă, dacă nu interzisă. Și spunem concediu pentru că el e o răsplată firească pentru un an de muncă, nicidecum un lux. Se cască ditamai hăul între România reală și cea din statistici, între insulițele românești în care se trăiește cât de cât onorabil și întinderile din România unde sărăcia modelează strâmb vieți, concepții și conștiințe. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia