Tribuna
Sevis
Munții de gunoaie sunt, într-adevăr, „altceva”. Și nici șobolanii nu-s furnici
Dragoş BAKO
639 vizualizari

Are soarta asta ceva cu noi, de nu ne lasă să ne bucurăm nițel, să ne umflăm în pene. Că nu ne-am calificat la Euro2020 e una, așa suntem noi, nu ne amestecăm cu toată pleava calificaților, preferând să ne ținem departe de turneele finale, dar să ratăm bunătate de explozie turistică în Bucureștiul gazdă sună a nedreptate, a cinism din partea sorții. Deunăzi, se plângeau unii că iar am ratat oportunitatea de a ne afirma, de a le arăta celor ce urmau să vină pentru meciurile Euro2020 disputate în România cât de european și primitor e Bucureștiul. Din nou, nu s-au aliniat planetele, destinul ne-a băgat niște strâmbe, așa că suporterii, jurnaliștii acreditați și oficialii aterizați în Capitală au găsit aici imagini dezolante. Altfel, Bucureștiul e un oraș ai cărui locuitori trăiesc din plin acel „altceva” pe care și l-au dorit în fiecare an electoral. Schimbările notabile din ultimele nouă luni ar fi tunsoarea primarului Nicu Șordan, munții de gunoaie din sectorul 1, căpușele înmulțite și, ultimii pe listă, dar nu cei din urmă, șobolanii în rândul cărora natalitatea a explodat. Aa, era să uit de cele șapte artere care vor fi închise în weekend, măsură ce va salva Bucureștiul de la pieire. N-or avea bucureștenii apă caldă, gunoiul strâns, dar se pot zbengui pe carosabil la sfârșit de săptămână. În plus, măsura dovedește și o grijă pentru necuvântătoarele rozătoare, căci una e să se strecoare șobolanul printre mașini, riscându-și viața, și alta e să se plimbe în siguranță printre pietoni. Trebuie să recunoaștem, e o comuniune între cei ce folosesc limbajul articulat și necuvântătoare, ceea ce denotă un echilibru pe care doar o administrație reformatoare îl putea pogorî asupra unui oraș sălbăticit. Amintindu-ne de promisiunile din campania electorală, de jurămintele fierbinți că va curge apă caldă într-o veselie, dar mai ales de exaltarea votanților ce visau să lepede cojoacele de pe ei, atunci când se vârau sub plapumă, ne întărim credința în puterea politicianului român de a dezamăgi, indiferent că vine dintr-o structură politică veche, prăfuită și transpirată sau că provine dintr-o gașcă nouă, aparent scrobită. Într-adevăr, Bucureștiul e un oraș haotic, pe care doar minunile dumnezeiești l-ar putea rândui cât de cât, dar invazia de șobolani, căpușe, gunoaie din ultimele luni ne demonstrează că până și rezolvările elementare au nevoie de miracole. A existat un val de emoție și de așteptare de la o administrație autoproclamată „altfel” decât cele precedente, un val care s-a spart în stabilopozii gargarei și ai cumetriilor. Faptul că nu suntem capabili să oferim o imagine bună celor ce au venit la București pentru meciurile de la Euro2020 organizate aici nu e altceva decât consecvența alor noștri când vine vorba despre delăsare, o constantă de care nu vom scăpa, indiferent de rangul musafirilor ce ne amenință cu vizite. 





comentarii
2 comentarii

Super articol !!! Sa nu uitam ca tot gunoaiele si sobolanii au umblat prin sacii de voturi. Numai prin frauda si hotie au reusit sa castige. Ca si tatucii lor bolsevicii, in 46 cand au furat alegerile si au instaurat dictatura.

Sunt niste incompetenti, niste nulitati cu aere dictatoriale. Barna, Ciolos, Orban toate gunoaiele ajunse in fruntea tarii.

Uitati cum se comporta:

Romania gazduieste meciuri EURO 2021 la care nationala nu participa iar pe Arena Nationala la VIP n-au loc cei mai valorosi jucatori romani din istorie, precum Gica Popescu, Gica Hagi sau Dorinel Munteanu, ci politicieni precum Anca Dragu, Ludovic Orban sau Dan Barna.

Foștii mari internaționali ai României au primit bilete din partea Federației la tribuna a II-a, la meciul Austria – Macedonia de Nord 3-1, în vreme ce angajați ai FRF, în frunte cu Mihai Stoichiță, Bodescu și Radu Vișan, au văzut confruntarea din zona VIP a Arenei Naționale.
Acolo a luat loc aproape toată crema politică de azi: Orban, Barna, Bode, Aurescu, Dâncu, lângă care a stat și procurorul-șef al DNA.
Șeful DNA, politicienii și FRF la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
15.06.2021 09:47
Documentar interesant. Tradus pentru cei ce prefera in Lb. Romana.

https://vimeo.com/529344461?fbclid=IwAR2q4YOdQTPE7TRkvlpMdE5fpRFtxf5NhomrRErk7GCicRXaL0A8FlCfWdU
15.06.2021 17:28
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia