Tribuna
Marele perdant al prezidențialelor
Dragoş BAKO
1175 vizualizari

Poate că plutea ceva în aer, poate că focul dihoniei ardea mocnit, dar în ultimele 10 zile România a fost zguduită de o salbă de explozii. Am învățat multe în aceste din urmă zile: că un președinte ne poate scoate sau băga din/în UE când poftește, că poate oferi case ieftine tinerilor, că are puterea de a reduce taxele, de a crește lefurile și de a sufla cu boare de eficiență peste economie. Adică, nimic din prerogativele constituționale ale unui șef de stat. 

Dincolo de hărmălaia promisiunilor, am fost martorii unui mare dezastru moral: peste noapte românii au reușit, din nou, să semene în societate semințele urii și tot peste noapte ele au și rodit. Am văzut intoleranța la lucru, mitraliată din ambele tabere. Susținătorii ambilor candidați au rostogolit în spațiul public aberații, manipulări ieftine, dar asta n-ar fi chiar o tragedie, știm cum e la război, mai ales la cel electoral. Dureros este că fiii și fiicele s-au certat din nou cu părinții, multe prietenii s-au dinamitat, vecinii se uită pieziș unii la ceilalți din motive de preferințe politice. Marele perdant al prezidențialelor nu va fi candidatul care va înregistra scorul mai mic, ci electoratul. 

Indiferent de cine se va înscăuna la Cotroceni, chiar și în primăvară, între Ion și Gheorghe nu va fi multă vreme pace, pentru că amândoi s-au înrolat în câte o armată politică de ocazie, lepădându-se de toleranță și rațiune. Asta e o amenințare mult mai mare decât calupul de scenarii sumbre rostogolit în spațiul românesc. Ne-am întors la 1990, când feseniștii îi scuipau pe țărăniști și liberali, doar pentru că îndrăzneau să gândească altfel. Sau, mă rog, pentru că îndrăzneau să gândească. Ne-am întors în vremurile în care politicieni năpădiți de cinism împărțeau românii în buni și răi, proști și deștepți, știrbi și cu rânduială bucală. Poate că falimentul moral de azi e rezultatul atâtor și atâtor antrenamente pentru dezbinare. Ne va trebui mult timp pentru ca societății românești să i se cicatrizeze rănile provocate de baionetele cu care s-au împuns, în ultima perioadă, ultrașii erijați în salvatorii României (și aici avem cete consistente din ambele tabere). S-a anulat primul tur, se mai pot organiza șapte runde de prezidențiale, ceea ce s-a dărâmat la nivel sufletesc nu mai poate fi dres, prea curând, de nicio echipă de muncitori, oricât de harnici ar fi.  

 





comentarii
18 comentarii

Mda, din pacate aveti dreptate!!! Si, cat as fi vrut sa va contrazic :) ...
Gica sibianul
06.12.2024 01:08
Repet neobosit, cretina asta de natie imbecilā româneascā nu are cum sā zāmisleascā leaderi, conducātori competenti, buni, valorosi, apti pentru actul de conducere, de cârmuire. N-are cum!!!!!!
Dintr-o cloacā de rahat conceptual si aspirational pot fi vomitati doar avortoni.
Fārā mugete impotente de revoltā onanistā!
M*ie România ! La tomberonul istoriei natie de ratati!
Gogu
06.12.2024 08:03
i-a syge ceva ....
@Gogu
06.12.2024 08:22
Acest lucru nu se intampla de azi de ieri, ci de la Revolutia Franceza. Asta a fost si scopul pentru care masonii au distrus monarhiile si le-au inlocuit cu republici, sau cel putin le-au diluat puterea formand monarhiile parlamentare.
In spatele Domnitorului, al Regelui sau al Imparatului statea toata armata si tot poporul. Niciodata dupa revolutiile masonice nu se va mai intampla acest lucru. Era complicat pentru masoni sa influenteze si sa conduca un neam, o tara, cat timp aceasta era condusa de un Rege. In sistemul republican, s-au infiltrat in ambele tabere, au devenit oameni politici, au mituit si au santajat in stanga si in dreapta cum le-a fost interesul.

Dintr-o data, sfatul tarii, de obicei unit in fata unei amenintari, s-a transformat in parlament, dezbinat si mereu intr-un echilibru foarte fragil. Au fost infiltrate ambele partide mari, Conservatorii si Liberalii, dar si cele mici. Divide et impera este la fel de actual acum ca si atunci. De atunci, conservatorii se straduiesc sa apere tara de distrugerea liberala, insa fara prea mare succes.

Intrega societate s-a mutat cu tot cu mentalitate, catre stanga. Mult catre stanga. Atat de mult incat multimea nici nu mai stie cum era pe vremea cand erau intr-adevar stapani pe casa lor, pe pamantul lor, pe tara lor.
De atunci, sub sloganul masonic "vom spanzura ultimul Rege cu matele ultimului preot" gloatele de "iluminati" analfabeti, au luptat pentru distrugerea societatii, pentru preluarea puterii si toata ordinea universala s-a intors cu fundul in sus. Prostul, jigodia, tradatorul si ticalosul, au ajuns la conducere iar nobilul a fost exterminat in mod sistematic din societate si din mentalul colectiv. A fost transformat in dusman de clasa, vanat si ucis cu betialitate.

Bun venit in societatea moderna, analfabeta functional, in care totul este rasturnat. Minciuna este prezentata ca adevar, stanga este prezentata ca dreapta, binele este prezentat ca rau iar raul este prezentat ca bine. Multimea nu mai cunoaste istorie, gloatele nu mai cunosc adevarul iar papusarii le manuiesc cum vor ei, ca pe animale.

Problema stangii, este ca valorile si virtutile principale ale dreptei, credinta si patriotismul, sunt sentimente naturale, care se formeaza instinctiv in oameni, din constiintele curate. Stangistii ne mint si vor sa ne facem sa credem ca oamenii sunt ca animalele, insa nu este asa. Pentru a fi tinuti in starea de animale, oamenii trebuiesc indoctrinati permanent, constant cu mizerii si minciuni. Trebuie constant sa fie indoctrinati sa se urasca pe ei, sa isi urasca neamul, tara si credinta in Dumnezeu.

Daca gloatele incep totusi sa aiba sentiment patriotic, le infiltreaza in dreapta un mason sa conduca miscarea nationalista, ca nu cumva sa isi alega ele singure leader care nu poate fi controlat de ei, de papusari. In acelasi timp, dezlantuie din partea stanga cea mai ticaloasa campanie bolsevica de batjocorire si de intimidare. Pentru ca, chiar si controlata de ei, dreapta tot trebuie sa fie batjocorita si linsata mediatic. Doar ca sentimentele de patriotism si aprtenenta la neam revin mereu in fiecare generatie.

Razboiul intre stanga si dreapta continua de peste 200 de ani si nu poate fi oprit pentru ca insasi natura sistemului republican este impotriva unitatii. Tot acest sistem de guvernamant se bazeaza pe diviziune. Pentru asta a fost creat. Unitate intr-o republica nu se obtine decat prin dictatura. Singura alta cale este transformarea republicii inapoi in monarhie. Ceea ce este imposibil la ora actuala.
Eu, sibianul
06.12.2024 08:53
Vedeti, de aceea aceste javre satanice precum Gogu, urasc de moarte neamul romanesc. Pentru ca romanii au inradacinate cel mai puternic in constiinta, credinta in Dumnezeu si iubirea de patrie.
Tatucul acestor jivine bolsevice, Marx, spunea despre romani inca de acum 150 de ani, ca romanii sunt, prin esenta lor, antirevolutionari (adica anticomunisti). Nu intamplator Romania a avut cea mai mare rezistenta anticomunista DIN LUME! Atat ca durata cat si ca numar de oameni implicati in aceasta rezestenta. NU intamplator avem sfinti si martiri pe fiecare palma de pamant. Sunt mandru ca sunt ROMAN.

Petre Tutea spunea: "Sunt roman, si ca roman ma socot buricul pamantului, ca daca n-as fi roman, n-as fi nimic"
Eu, sibianul
06.12.2024 09:03
Adevărata biografie a Elenei Lăsconi. Valer Marian: După Timofte de la SRI, candidata USR a devenit pupila lui Pahonțu de la SPP

N-am scris până acum nicio propoziție, darămite un articol despre candidatul prezidențial Elena Valerica Lăsconi (numele său este scris cu ă în actele de identitate, nu cu a) și nici nu aveam de gând să scriu, considerând-o perdantă din start în turul doi, dar ieri, în jurul prânzului, am fost bombardat cu o serie de informații verosimile (aș îndrăzni să spun din categoria monade) din București, Câmpulung Muscel și Hațeg, pe care le-am verificat în mare parte și țin să vi le împărtășesc înaintea scrutinului crucial de duminică.

Un divorț din culpă proprie, cu o moarte pe conștiință

Candidata Elena s-a născut în 1972 în orașul Hațeg din județul Hunedoara, motiv pentru care îi plăcea să se laude într-o vreme că este ,,transilvăneancă”. Părinții săi au fost chelneri la un restaurant din Hațeg, în vremuri în care ospătarii câștigau, alături de salariu, cel puțin câteva sute de lei pe zi (din bacșișuri și din vânzarea de băuturi sub gramaj ori falsificate, îndeosebi adăugite cu apă). Conform unor localnici, părintele 1 a fost informator al Securității, iar părintele 2 ar fi fost informator al Miliției. Fiica Elena a deplâns-o recent pe mama sa că s-ar fi spetit spălând pahare într-un local, dar aceasta nu a fost spălătoreasă cum lasă să se înțeleagă, ci a fost chelneriță și probabil că mai trebuia să spele paharele cu care deservea clienții. A fost o elevă mediocră în liceu, stându-i mai mult gândul la măritiș, pas pe care l-a făcut în scurt timp după absolvirea studiilor medii, respectiv în 1990, la vârsta de 18 ani. Soțul său, Leontin Florea, era inginer minier și interpret de muzică folk. După doi ani de căsnicie a născut o fetiță, care a împlinit 32 de ani, locuiește la Paris, este adeptă LGBTQ și a acuzat-o pe mama sa de homofobie după ce a declarat că a votat pentru familia tradițională la referendumul din octombrie 2018. Potrivit unor rude ale primului soț, acesta s-ar fi ocupat mai mult de întreținerea fiicei lor.

După numai patru ani, evlavioasa Elena a divorțat, afirmând ulterior că motivul divortului ar fi fost faptul că primul soț a tratat-o cu superioritate în anturajele lor pentru că el era inginer și ea nu avea studii superioare. Conform surselor noastre, motivele de divorț sunt legate de un omnipotent al zonei, avocatul Ioan Timiș, alintat Nelu, care a fost 20 de ani deputat de Hunedoara în Parlamentul României: în perioada 1990-2000 sub culorile FSN/PD, în perioada 2000-2008 sub culorile PSD și PNL, iar în perioada 2oo8-2010 sub culorile PNL și PDL (mandat încheiat în august 2010, când a decedat de leucemie într-o clinică din Londra, la vârsta de aproape 60 de ani). De milă, fiindcă nu avea serviciu, soția deputatului Timiș a angajat-o secretară la cabinetul de avocatură pe care-l avea împreună cu soțul său în Hațeg. Virtuoasa Elena i-a intrat rapid sub piele avocatului-deputat, fapt care a fost remarcat și de soția acestuia, care a decedat la volan într-un accident de circulație petrecut după o noapte în care s-a certat cu soțul său din cauza tinerei și zvăpăiatei secretare, la care-i putea fi tată (în condițiile în care între ei era o diferență de vârstă de 21 de ani).

La început, a fost pupila unui avocat și parlamentar omnipotent din Hațeg

În 1994, deputatul amorezat a angajat-o șefă de cabinet la biroul său parlamentar și a ajutat-o să-și pluseze veniturile la trei posturi locale de radio (din Hațeg, Petroșani și Deva). Iar, după lansarea PRO TV în 1995, a ajutat-o să fie angajată corespondent local al acestui post de televiziune, la care a activat 24 de ani. După câțiva ani, tot cu ajutorul omnipotentului deputat Timiș, a fost promovată la studioul central al PRO TV, unde a activat ca prezentatoare de știri și apoi ca reporteră. Tot generosul parlamentar a ajutat-o să obțină o diplomă de studii superioare. După ce a ajutat-o să se înscrie, a urmat la fără frecvență, cu chinuri mari și note slabe (majoritatea de 5), Facultatea de Management (specializarea Economia Turismului și Comerțului Internațional) a Universității Ecologice București la filiala acesteia din Deva, care nu era acreditată.

A finalizat cursurile în 2001, iar binefăcătorul Timiș a ajuta-o să-și dea licența în 2004 la Academia de Științe Economice (ASE) București. Ulterior, a ascuns în CV că a urmat și a absolvit cursurile universitare la filiala din Deva a Universității Ecologice, consemnând că este economistă, cu licență obținută la ASE București, dar nu a practicat niciodată această profesie, activând doar în mass media până ce a devenit primăriță de Câmpulung în 2020. Putem spune că a fost economistă precum a fost jurist Ciolacu, care zice că a urmat cursuri de drept tot la Universitatea Ecologică, care și-a câștigat reputația de fabrică de diplome. Și taman ea s-a găsit să-l persifleze și să-l interogheze pe Ciolacu în legătură cu diplomele de studii. Râde ciob de oala spartă!

La București, a devenit pupila a doi șefi de servicii secrete

După ce a ajuns în capitală, incisiva Elena a urmărit să-și facă relații în cele mai înalte sfere ale puterii. Deputatul Timiș s-a conformat și a prezentat-o fostului director al SRI, Radu Timofte, cu care devenise coleg de partid și prieten bun după 2000. Ulterior, pupila lui Timiș a devenit și pupila lui Timofte, fiind văzută de mai multe ori în cabinetul acestuia de la sediul SRI. Un martor ocular a declarat la o televiziune că a văzut-o de trei ori în biroul directorului Radu Timofte, cu care era amic, și că acesta i-ar fi spus că juna de la PRO TV îi furnizează diverse informații. Ce informații îi putea furniza, putem să bănuim. Este o practică veche a șefilor de servicii secrete de a avea propriile agenturi constituite din persoane apropiate care practică profesii și dețin funcții cu potențial informativ. În octombrie 2006, Radu Timofte a trebuit să demisioneze din funcția de director al SRI, în urma scandalului declanșat de fuga din România a teroristului condamnat Omar Hayssam, iar după trei ani a decedat de leucemie, la vârsta de 60 de ani (ca și prietenul său Ioan Timiș).

După moartea lui Timofte, cutezătoarea Elena s-a îndreptat spre noi azimuturi din sferele înalte ale puterii, ajungând în siajul unui alt șef de serviciu secret prin intermediul unei prietene comune, cu prenumele Magdalena. Aceasta a fost până în 2010 în siajul liderului PSD Mircea Geoană, după care a ajuns în siajul președintelui Traian Băsescu, fiind poreclită „Elena Udrea, varianta brunetă”. Magdalena i-a prezentat-o pe prietena sa Elena generalului Lucian Pahonțu, alintat Lucică, care a fost numit de președintele Băsescu în 2005 în funcția de director al SPP, pe care o deține și în prezent. După amica sa, Elena a reușit să-i intre și ea sub piele generalului Pahonțu. Magdalena și Lucică au ajutat-o să relaționeze și cu președintele Băsescu, cu care este de atunci în relații amicale, astfel explicându-se sprijinul anunțat de acesta în competiția prezidențială din acest an.

Elena și Lucică au rămas în relații foarte apropiate până în prezent. Așa se explică că pe Elena a luat-o gura pe dinainte și a anunțat prima, înaintea Administrației Prezidențiale, într-o conferință de presă organizată la sediul USR în data de 25 octombrie 2024, că, la cererea președintelui Klaus Iohannis, CSAT îl va menține pe generalul Pahonțu în fruntea SPP, chiar dacă urma să împlinească, după o săptămână, vârsta de pensionare de 60 de ani (atenție, vârsta la care au trecut dincolo de Styx deputatul Timiș și directorul Timofte de la SRI). Generalul Pahonțu a devenit cel mai longeviv șef de serviciu secret din istoria României, având aproape 20 de ani la activ. După pensionarea și trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, fostul șef operativ al SRI, în anul 2017, generalul Pahonțu a devenit cel mai puternic om din România, preluând rolul acestuia de control asupra partidelor politice, Parlamentului, Guvernului, justiției, presei, ș.a. Am semnalat acest fapt în articole publicate în Cotidianul în ultimii șase ani. Recent, omul de afaceri Gigi Becali a mărturisit la o televiziune, fiind bine informat din alte surse, că generalul Pahonțu este adevăratul conducător al României în ultima vreme.

O operațiune combinată Pahonțu-Coldea-Băsescu!?

Mulți se întreabă de ce s-a mutat ,,transilvăneanca” Elena la Câmpulung Muscel în 2019, după ce a demisionat de la PRO TV și de ce a candidat pentru funcția de primar al acestui oraș, sub culorile USR. Răspunsurile complete sunt la generalul Pahonțu, dar pot fi deduse. Atotputernicul șef al SPP este originar din satul Lerești, situat la câțiva kilometri de Câmpulung. El deține proprietăți în Lerești, respectiv terenuri și casa părintească, pe care a renovat -o, și are afaceri prin interpuși în Câmpulung. În zonă mai au proprietăți și afaceri mai mulți generali în rezervă, care au activat în servicii, MApN și MAI, ca, de exemplu, fostul director al STS, Marcel Opriș, pensionat în 2017, care este prieten bun cu Pahonțu din vremurile în care au servit amândoi regimul Băsescu. Generalul Opriș a deținut în zonă, la un moment dat, 286 de hectare de pădure, 4 hectare de pășune, o pensiune, o turmă de oi și o cireadă de vaci.

Noua Elenă a lui Băsescu și-a cumpărat în Câmpulung, la marginea orașului, lângă liziera unei păduri, o casă cu curte mare, livadă și vie. Casa a fost cumpărată de mai mulți ani, înainte de a se recăsători cu actualul soț, Cătălin Georgescu, de profesie avocat, care locuiește în București și pe care l-a angajat consilier la grupul parlamentar al USR după ce a devenit președintele acestui partid. Nu este exclus să fi fost consiliată, nu numai consolată, de generalul Pahonțu la achiziționarea casei. Bănuiesc că tot acesta a consiliat-o să se înscrie în USR în 2018, să se mute în Câmpulung în 2019, să candideze pentru funcția de primar al orașului în 2020, să candideze pentru funcția de președinte al USR în 2024 și să candideze pentru funcția de președinte al României în 2024. Cel mai probabil, Pahonțu a apelat și la ajutorul amicului Coldea, care este considerat părintele fondator al USR. Și uite așa se implică iar statul paralel în jocurile pentru Cotroceni, iar Băsescu nutrește speranța că va mai conduce România, prin noua Elenă, cel puțin un mandat.

PS: Pe lângă generalul Pahonțu, pot face mărturisiri despre capacitatea de seducție și de manipu lare a noii Elene politicieni și afaceriști foarte cunoscuți, ca analistul Miron Mitrea, fost secretar general al PSD, parlamentar și ministru al Transporturilor, și patronul companiei Mobexpert și al clubului Rapid, Dan Șucu (care nu a apărut ieri întâmplător de-a dreapta salvatoarei proclamate a neamului românesc, în conferința de presă organizată la sediul USR).
Valer Marian - Cotidianul
06.12.2024 12:02
Pentru "Eu, sibianul": Analiza dumneavostra este, oarecum, interesanta. Doar ca va pozitionati intr-o paradigma anume: monarhia. De la inceputurile civilizatiei, cei aflati la putere au restrictionat cu succes interesele majoritatii, prin reglementarea valorilor, controlarea resurselor cu ajutorul banilor si reprimarea revoltelor. Iar monarhia nu a facut exceptie. Nu este o conspiratie atat de mult cum s-ar putea crede. Este un proces auto-generativ datorat egoismului ancestral. De atunci, majoritatea paradigmelor au fost nefaste pentru cei mai multi. In urma cu aproape jumatate de mileniu, Michel de Montaigne, unul dintre cei mai importanți filosofi francezi ai Renașterii, venea cu o exceptionala judecata de valoare: "Imperfecţiunile adânc înrădăcinate în noi, limitele raţionalităţii noastre şi defectele sunt cele care ne fac să fim oamenii care suntem". Singura varianta viabila pentru umanitatea ar fi schimbarea paradigmelor din toate domeniile. Nu "cosmetizari"! Cine sa o faca cand decidentii sunt mediocri iar oamenii, in general, au o educatie deficitara si o informatie incorecta!? "Incetul cu incetul, pe parcursul ultimului secol si, acum, dintr-odata si pe deplin, suferim un colaps al Sensului. Fundamentalismul si nihilismul umplu acest gol, cu consecinte care ne
afecteaza pe toti. Intr-o lume care are nevoie de noi in cea mai buna forma, bolile disperarii, tribalismul si uzura ne secatuiesc." (Jamie Wheal).
Corny
06.12.2024 12:11
@GOGU
Mai Goguta, tu de ce etnie estni de iti permiti sa jignesti in mod gosolan etnia romana? Atitudinea ta necesita un dosar penal. JUSTITIA TREBUIE SA ISI FACA DATORIA, atitudinea afisata de "GOGU" e tipic fascista si e incriminata de Constitutiea Romaniei.
Si Tribuna Sibiului ar trebui sa ia atitudine in acest sens, este inadmisibil sa publicati asemenea idiotenii cu caracter fascist la adresa poporului roman !
Cititescu
06.12.2024 13:46
Nu mă voi referi la Gogu, omu-i netratabil (el nu e ticălos din interes - atunci ar intra în politică - ci așa simte, o ură viscerală față de românii ăștia chinuiți de secole).
Vreau să spun doar atât: ce democrație e aia în care un grup restrâns de oameni (CCR, CSAT sau - extinzând aria - grupul Bilderberg, Illuminati, masonii) iau decizii și nu lasă poporul/popoarele să se exprime prin vot?
Călin Georgescu va câștiga detașat acest tur, dar nu sunt sigur că el va putea să-și exercite mandatul dat de votanți. I se vor instrumenta tot felul de acuze „legale” și va fi condamnat, iar presa obedientă îl va demoniza pentru fapte închipuite.
Va fi unul din eroii neamului, căzut în lupta cu răul, ca Tudor Vladimirescu, Horea, Avram Iancu, Eminescu... (of, Doamne, dar câți mai avem!)?
Sau va fi doar una din multele victime ale sistemului opresiv, ca Dragnea, Elena Udrea, Cocoș, Mircea Băsescu și alți ticăloși fraieri care n-au vrut să colaboreze cu mafia instituționalizată de Băsescu și Iohannis.
Depinde de noi cum va rămâne Călin Georgescu în istorie!
B,Utoru
06.12.2024 14:37
NU doar electoratul a pierdut ci si Democratia (aia firava ce-o aveam). Degeaba voteaza poporul (candidati verificati si validati!) daca 9 alesi speciali ai partidelor politice - CCR, se aduna, ori de cate ori e necesar si fac cu bolta pe votul nostru, pana iese cine trebuie sa iasa.
Trahanache
06.12.2024 15:40
@ Corny

Eu m-am referit la mornarhie ca fiind cea mai sigura forma de mentinere a unitatii unui neam. Si asa a si fost. Cei care se plang de dezbinare, trebuie sa inteleaga faptul ca sistemul actual de conducere este special creat pentru a dezbina societatea. Iar din aceasta dezbinare castiga din umbra, oculta care a implementat sistemul actual.

Afirmati ca:

"De la inceputurile civilizatiei, cei aflati la putere au restrictionat cu succes interesele majoritatii, prin reglementarea valorilor, controlarea resurselor cu ajutorul banilor si reprimarea revoltelor."

Nu cred ca poate fi vorba de restrictionat interesele majoritatii. Interesele majoritatii tineau in primul rand de necesitatea asigurarii securitatii fizice. Razboaiele si luptele pentru teritorii erau dese, invaziile si triburile nomade amenintau constant viata oamenilor. Cea mai mare nevoie a majoritatii era securitatea, care a fost asigurata de nobilime si de monarhi.
Reglementarea valorilor a fost facuta in conformitate cu morala crestina, insa nu impotriva majoritatii, care si ea era tot crestina, ci pentru majoritate. Pur si simplu acelea erau valorile si normele in societate, care in intregimea ei traia dupa acele norme si valori.
Singurii care nu se regaseau in valorile acestea crestine europene erau minoritarii necrestini, adica evreii, raspanditi in toata Europa, cei care au si pus bazele masoneriei si care au declarat razboi de moarte monarhiei si crestinismului. Deci singurii afectati de restrictiile societatii monarhice au fost evreii, minoritarii necrestini, in nici un caz majoritarii cum afirmati.
Intr-un fel, este normal, daca ceri sa intri si esti primit sa te stabilesti intr-o tara, sa accepti si sa te supui legilor din tara respectiva. Daca nu accepti aceste legi, esti dat afara. Ceea ce s-a si intamplat cu minoritatea evreiasca necrestina, de nenumarate ori, din nenumarate tari. Au fost expulzati pentru practicile lor anticrestine, pentru inselatorii, pentru camata si pentru tot felul de infractiuni repetate.
Ce au reusit sa faca, prin masonerie si prin revolutiile de la 1848 a fost un atac direct, sangeros, asupra monarhiilor si asupra credintei crestine. Au inlaturat forma de guvernamant crestina pentru a pune in loc o forma de guvernamant pe care sa o poata ei controla.

Apoi spuneti ca:

"Nu este o conspiratie atat de mult cum s-ar putea crede. Este un proces auto-generativ datorat egoismului ancestral."

Eu as spune ca exact asta este, o conspiratie uriasa, un plan pe multe generatii de a inlocui societatea crestina cu o societate fara credinta, fara baze morale si fara radacini. Revolutia Franceza si cele ce i-au urmat nu pot fi urmarea unui "proces auto-generativ", ele sunt rezultatul unei planificari minutioase si a unei forate bine gandite conspiratii. Egoismul nu poate aduna masele de oameni pentru a rasturana un rege, o monarhie, o intreaga oranduire. Un plan bine pus la punct si executat la momentul potrivit, poate. Nu degeaba conducatorii masoneriei si conducatorii comunismului au fost pe acelasi plan ideatic. Aceeasi ura dezlantuita in lupta impotriva nobilimii si a crestinismului.

Iar afirmatia conform careia

" Singura varianta viabila pentru umanitatea ar fi schimbarea paradigmelor din toate domeniile."

consider ca este falsa. A schimba de dragul schimbarii este o nebunie nu o solutie. A schimba si a inlocui cu ce? A fost schimbata o societate crestina care a functionat bine mii de ani, cu o societate antihristica bazata pe genocid si teroare. Schimbarea s-a facut tocmai pentru a genera haos, penru a genera diviziune si pentru a prelua controlul avut de nobilime. In tot acest proces, pe o perioada de peste 200 de ani, mentalitatea societatii s-a schimbat atat de mult, incat este aproape imposibil de revenit la o societate bazata pe valori precum cinstea, onestitatea, loialitatea, curajul, dreptatea, etc.
De aceea, consider ca intoarcea inapoi la monarhie este acum imposibila. Lucrurile se vor transa definitiv in vreo cativa ani. Nu suntem prea departe de guvernul mondial. Ne asteapta dezbinare si ura, razboi, foamete si crize de tot felul.
Eu, sibianul
06.12.2024 16:55
@ Cititescu

Domnule, nu aveti notiunea termenilor. Confundati fascismul cu comunismul. Sunt doua ideologii diferite.

Iar cenzura la care faceti apel nu este conforma cu ideile democratiei pe care spuneti ca o sustineti.
Nu putem cere libertate pentru unii si cenzura pentru altii. Lasati oamenii sa isi exprime parerile. Asa, cei care citesc inteleg cu cine au de-a face.
Nici eu nu sunt de acord cu ce sustine Gogu, si m-am contazis cu el de multe ori. De multe ori in termeni foarte duri. insa nu am cerut niciodata sa fie cenzurat. Cenzura este o metoda specifica regimurilor dictatoriale.
Eu, sibianul
06.12.2024 17:03
Exact. Subscriu intru totul.
@ Trahanache
06.12.2024 17:06
PetreTutea a mai zis: Am făcut 13 ani de temniță grea pentru un popor de idioți.
Pt.eu sibianul
07.12.2024 13:02
Na, se publică numai postările kilometrice ale kremlinilor. Eu, care mă râd de ei pe 2 rânduri, sunt "moderat". Asta-i România ce voiam?
Miculutzu
07.12.2024 18:40
Poate sunt prea multi inteligenti pe la noi . care debordeaza de intelligence. si mai putin cu munca . Iti repet nu mai fa pe desteptul ca s-ar putea ca alte structuri sa fie un pic invidioase . Si aia sunt mai prosti nu stiu multe dar au c.....
@Gogule
08.12.2024 11:33
8 decembrie 1920: Primul atentat terorist din România, care l-a țintit pe Octavian Goga. Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau, trei bolșevici evrei, au aruncat în aer prezidiul Senatului, ucigând trei demnitari și rănind mai mulți episcopi.
Historia
08.12.2024 16:50
Tot Tutea spunea: "Am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de cretini" .
Petre
08.12.2024 23:41
Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna