Tribuna
Sevis
După ce te-ai angajat la stat, începi să te angajezi
Dragoş BAKO
777 vizualizari

După ce se angajează la stat, politicienii români ai căror partide se perindă ciclic pe la butoane, trec la nivelul doi al angajamentelor, sub formă de promisiuni depuse la picioarele pașalelor înaltelor porți, europene ori de peste Ocean. Când vine vorba de angajamente, ai noștri, orice culoare politică ar avea cămașa pe care o poartă, sunt neîntrecuți: se jură fără să clipească, pe vile, case de vacanță și limuzine, că vor îndeplini întocmai și la timp poruncile venite de la împărăție. Firește, promisiunile seamănă leit cu cele pe care ți le fac samsarii de mașini în târg, atunci când te asigură că orice problemă ai avea cu hârbul pe care ți-l vând, ei ți-l vor repara până când va pica și ultimul șurub al troșcoletei. Nu întâmplător am pomenit mașinile, căci despre un jurământ al oficialilor români, legat de poluare, vrem să vorbim azi. Umblă vorba că ai noștri s-au angajat în fața patronilor de la Bruxelles că vor introduce o nouă taxă de poluare, astfel încât să se plătească în funcție de emisiile produse de fiecare mașină. Principiul „poluatorul plătește” nu a fost inventat de noi și putem spune că e unul corect într-o țară în care există preocupări serioase pentru asigurarea unei infrastructuri rutiere civilizate și pentru protecția mediului. Cum România nu se califică la niciunul dintre aceste deziderate, e puțin ciudată graba cu care vrem să tranșăm o problemă înainte de a rezolva altele stringente. Cum ne-am preocupat noi de protecția mediului? Tăind în draci pădurile și minunându-ne apoi că animalele sălbatice dau iama în gospodării? Poluând apele cu munți de gunoaie? Neinteresându-ne asigurarea rețelelor de apă și canalizare? Închizând ochii la golăniile marilor poluatori? Am spus-o și cu alte ocazii, dacă din acei bani percepuți ca taxă de mediu s-ar fi făcut cu adevărat ceva pentru a proteja natura, am fi suportat-o mai ușor, dar când bănetul se duce în te miri ce găuri negre, ce nu au nimic de-a face cu protecția mediului, ai impresia că statul te-a făcut la buzunare, mai ceva decât un combinator de „alba-neagra”. N-ar fi fost normal să ne angajăm că vom construi autostrăzi și drumuri civilizate, înainte de a jura că vom stoarce de bani orice proprietar de mașină? Ca să ai niște pretenții, de bun simț e să asiguri și niște minime condiții. Da, ar fi ideal să nu mai vedem pe șosele o droaie de rable, cărora inventivitatea românească le prelungește viața cu totul felul de cârpeli, însă, înaintea acestei dorințe trebuie să ținem cont și de posibilitățile românului de a-și cumpăra o mașină nouă ori nu mai veche de 5-7 ani. A inventa biruri nu presupune prea multă inteligență, dar în absența oferirii unei infrastructuri decente orice taxă de acest fel poate fi confundată cu o japcă. Dar și ea, japca, poate fi deghizată într-un angajament luat în fața forurilor europene. 





comentarii
1 comentarii

De multa vreme discutia despre incalzirea globala a devenit politica si nu mai are nimic de-a face cu stiinta. Aici se incadreaza si directivele impotriva poluarii. In America, democratii (deveniti marxisti) sustin incalzirea globala cauzata de OM, iar republicanii cu specialistii si oamenii lor de stiinta sustin ca omul nu influenteaza incalzirea globala, ci ca incalzirea este un proces ciclic datorat in special activitatii solare.
China comunista, care este de departe cel mai mare poluator nu are nici o treaba cu reducerea poluarii. In schimbm, statele progresiste duc o politica d-a dreptul absurda cu privire la "emisiile de dioxid de carbon".
Statele ensclavizate sunt obligate sa renunte la folosirea mijloacelor ieftine si la indemana de energie, si sa opteze pentru solutii scumpe si neaplicabile in orice conditii.
Multe tari din Africa spun ca interzicerea folosirii carbunelui (pentru otelarii, pentru industrie) este arma politica prin care sunt condamnate la subdezvoltare.
Bineinteles, clasa politica, mizera si slugarnica, accepta orice i se cere de la inaltele porti, in detrimentul interesului national.
Excelent articol.
18.05.2021 07:43
Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia