Dar cine a început cu miștourile ieftine?

Acasa >

Articol

Cred că atunci când am spus că Elena Lasconi merită să ajungă președinte pentru că poartă teniși, am nedreptățit-o pe Anamaria Gavrilă, înscrisă și ea în cursa prezidențialelor. Ei, nu vă speriați, doamna n-a aruncat după noi cu vreun proiect de țară sustenabil, dar s-a remarcat prin folosirea repetată a cuvântului „wherever”, slobozit o dată la câteva secunde, într-o pronunție ovală, de crapă puștoaicele de ciudă când o aud. Vedeți? Un candidat ce folosește aproape instinctiv vorba englezească și în replicile sărăcăcioase, rostite în română. Ce ți-ai dori mai mult de la un președinte? Și, gândindu-mă mai bine, cred că ar face un cuplu perfect cu doamna Lasconi: una e încălțată cu teniși, cealaltă rostește o dată la cinci secunde „wherever”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Păcat că nu putem avea doi președinți, așa e viața, nedreaptă. Altfel, doamnele sunt populare, chiar și-ar putea amenaja o bancă în fața Cotrocenilor, să stea de vorbă cu lumea, la o sămânță de bostan sau de „soreancă”, să le rezolve oamenilor problemele, așa, dintr-o ridicare de sprânceană. Și dacă scormonim prin ligheanul candidaților, vom constata că și domnul Antonescu ar putea avea un rol crucial în privința divertismentului nației, organizând la Cotroceni turnee de poker sau canastă. 

Cât despre Nicușor Dan, și el ar putea, negreșit, să se pună în slujba poporului, din cerdacul Cotrocenilor: „Hai, neamule, care n-ai apă caldă, vino să faci un duș, aci, la baia din Palat!”. De George Simion să nu vă agățați vreun program din ăsta relaxanto-gospodăresc, pentru că omul se apucă, azi-mâine, când dă căldura, de construit casele alea ieftine ca braga, în care se vor instala tinerii însuflețiți de viitorul luminos ce li se așterne înainte. Mă vor apostrofa unii că m-am dedulcit la miștouri ieftine. Dar ăștia despre care vorbesc ce au făcut atunci când s-au înscris în cursa pentru Președinție? Nu cumva ne-au luat, pe toți, la mișto? Că până și nea Jiji din Pipera s-a transformat într-un monument de cumpătare, în comparație cu ei. Minteni vom ști care e lista finală a candidaților, dar nu mai e loc de nicio surpriză, nimic bun nu se mai poate întâmpla. Ăștia-s competitorii, iar dacă până acum eram puși în situația de a alege răul cel mai mic, de data asta misiunea e din cale-afară de dificilă, ca să nu spunem imposibilă. Motiv pentru care s-ar putea să avem o prezență slabă la vot, fiindcă greața e mai puternică decât nădejdea tocită de atâtea încercări eșuate.   

 

Autor
18 martie 2025 la 13:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Tumbele unui leu, întărâtat de după gard
Nemulțumirile de tot felul, legate de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, s-au văzut puse în umbră de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Sacii cu voturi au petice din același material
Locuitorii din ospiciul politic românesc au dovedit, încă o dată, că nu înțeleg nimic din ceea ce se...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
De ce s-ar preface că sunt inteligenți?
Dacă în ultimii 10 ani am avut un șef de stat numit, în mediile politico-civile „președintele facebook”, în...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Și am mai urcat o dată la vale…
Pentru unii deznodământul primului tur al prezidențialelor era previzibil, pentru alții a fost surprinzător. Adevărul e că pe...
Editorialul zilei
3 min de citit