Tribuna
Sevis
Dacă tot sunt pădurile pline de urși, să le vindem blana
Dragoş BAKO
535 vizualizari

Vi-i mai amintiți pe oficialii români întorși de la Bruxelles, ieșiți în păr pe toate posturile de televiziune, să ne anunțe că urmează să se prăvălească asupra noastră optzeci de miliarde de euro, bani europeni, din care aveam să clădim o țărișoară cum alta nu-i în Europa? Puneau atunci problema de parcă urma să intrăm în era El Dorado, iar cei mai naivi dintre români se închinau nerăbdători a pleașcă picată pe capul lor. Anunțurile tunătoare despre purcoiul de bani ce avea să vină peste noi sfidau orice logică, minimul grad de maturitate, dar politicienii țineau poporul cald, vânzându-i blana ursului din pădure. După ce furtuna promisiunilor deșarte s-a mai potolit, au început să apară și ciupercile otrăvite ale acestei comunicări șmecherești, care nu a fost altceva decât o gogoașă precum multe altele livrate din 1990 încoace. Pentru început, cele optzeci de miliarde de euro au scăzut la cincizeci, după care s-au mai pierdut pe drumul vorbelor goale alte douăzeci, ajungându-se la aproximativ treizeci de miliarde de euro, nici alea sigur ale noastre. Vestea că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) n-a fost chiar pe placul oficialilor de la Bruxelles și că ni l-au întors pentru un toptan de clarificări n-ar fi chiar un lucru surprinzător, pentru că, pe de o parte birocrația își cere tainul, iar pe de altă parte noi suntem experți în însăilat proiecte pe genunchi. Nu ceea ce se întâmplă azi cu PNRR e problema, ci istoria acestei povești, cu început expandat, cu vândut iluzii, cu laude ce insultau minima inteligență, cu toba bătută a vrăjeală politică. Românilor li s-a băgat pe gât o poveste fantasmagorică în care se vorbea despre optzeci de miliarde de euro obținute de niște voinici care aveau să ducă țara pe „cele mai înalte culmi ale progresului”, vorba unor foști de tristă amintire. Cum orice minciună are picioare scurte, realitatea a scos la iveală adevărul ce a acționat ca un ac asupra balonului pe care politicienii angajați în goana după voturi îl înălțaseră în văzduh, doar, doar o ameți poporul zgâindu-se la el și așa năuc avea să pună ștampila acolo unde trebuia. Povestea cascadei de bani ce avea să inunde România, în cântec de PNRR e doar un nou episod trist dintr-un nesfârșit serial în care joacă actori de mâna a treia, din familii politice încuscrite conjunctural. Nu e primul și cu siguranță nici ultimul, mereu vom avea astfel de producții înșelătoare ce vor reuși să capteze atenția unui public, e drept, din fericire, tot mai puțin numeros, tot mai îngrețoșat și absent. 





comentarii
2 comentarii

gresiti la inceput au fost 84 mld eur,apoi cinda a venit kwi de la bruxelles triumfalist au ramas 79,4 mld,au disparut pe traseu vreo 50 mld si acum pnrr are 29,4
cele 50 mld probabil s-au dus la niste tari mai sarace germania-franta
sa vedem cit mai ramin din cele 29,4
prin septembrie poate luam vreo 5 asa ca milogii
adt3
14.06.2021 01:01
aveti dreptate !
pnl, psd. udmr: aceiasi hoti, corupti si analfabeti inculti cu pretentii !
toata clasa politica ar trebui reciclata.
de 30 de ani nu auzim decat promisiuni care se dovedesc a fi minciuni gogonate.

itnre timp au promovat nepotismul, incompetenta si mentalitatea "lasa ca merge si asa" "principalul e sa pice ceva si la partid".

traiasca pcr adica psd si pnl !!!
adi3
14.06.2021 08:37
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia