Înţeleg că păpuşile, maşinuţele, hălăduitul pe câmp ori pe dealuri, căţăratul în copaci ori chiar „pac-pac”-ul nu mai sunt „cool” nici pe la sate. Nu mai vorbim de puturosul obicei al cititului de cărţi, uneori chiar peste vârsta admisă, ele cărţile. Aşa că trebuia să se facă ceva pentru ca valorile copilăriei de la sate să reînvie. Cumva. Şi ce ar fi ca aceşti pui de daci şi de romani din mediul rural să fie ajutaţi să pună mâna pe carte? Pe una horror dacă se poate, cu zombi şi monştri şi alte bidigănii. A, nu ştiţi despre ce e vorba? Despre transformarea, la Marpod, a Borcanului cu dulceaţă de poveşti în Borcanul cu poveşti de groază. Exact ceea ce are nevoie un copil de la sate, ce să spun... În ce constă paranghe..., pardon, evenimentul cultural educativ? În lecturi dintr-un autor american de poveşti horror pentru copii, pe nume R.L. Stine. Poveşti pe care le citesc copiii, la lumina felinarelor, noaptea între orele 22 şi 24. Dacă se poate, pentru coloratură şi pentru a intra în pielea personajelor, se pot aduce o mască, un costum sau o lanternă. In-cre-di-bil, doamnelor şi domnilor. Şi felicitări organizatorilor, vai, dar cum de v-a venit o asemenea idee genială? Sau v-au şoptit-o „spiriduşii de pe Valea Hârtibaciului”?
Nu sunt împotriva delectării copiilor, mai ales de la sate, cu lecturi sau cu provocarea de a-i determina pe ei să scrie ceva. Nu am nimic nici cu Borcanul acela cu dulceaţă de poveşti, chit că titlul e siropos şi pueril şi nepotrivit cu mentalitatea actuală a tinerilor, chiar „de pe sate” fiind. Dar să oferi horror pe pită, şi noaptea, unor copii, („chiar de pe sate”, uite, mă repet), deja mi se pare o chestie cam sărită de pe şinele mocăniţei. Eu zic că horrorul este digerabil doar de la o anumită vârstă încolo, şi asta după alte lecturi, mai de om normal, cu toate ţâglele pe casă.
Cine garantează că după o sesiune în care demonstrezi „cât de înspăimântat e`ti de mon`tri, zombi `i alte fiine ale întunericului?”, sau ba, nu te apuci şi tu să faci pe zombiul faţă de ăia mai mici, speriindu-i la fiecare zece metri, de rămân săracii cu traume psihice?
La fel, sunt curios cum se stă cu cititul cărţilor normale în rândul copiilor de la Marpod, cu limba română scris-citit, cu cunoaşterea istoriei şi tradiţiilor locale (chiar şi horror, ştiţi, cotoroanţe, moroi, strigoi, măiestre, pricolici)? Bănuiesc că de la FB (Foarte Bine) în sus, dacă ne permitem să lecturăm grozăvenii. Chiar ne vine să dăm o tură pe acolo, să vedem cum stau lucrurile (da' nu spunem când!). Ce ar mai urma? „Fascinanta lume a ucigaşilor în serie?”, „Borcanul cu poveştile din război ale lui Porta şi Micuţul”?, Hai că am şi eu idei, nu? Acum serios: manifestarea asta horroro-bibliotecărească mi se pare nu numai deplasată, dar şi nocivă moral, mai ales că satul hârtibăcean are nevoie de altceva, poate chiar de cultură adevărată.
Aş avea o rugăminte. Ca cineva să îmi confirme că zombăreala asta de la Marpod e doar o scăpare  tehnică de moment, că încă nu accept ideea că o instituţie ca Biblioteca Judeţeană ASTRA, pe care o iubesc şi o respect, să fi dat OK la lecturi de groază, noaptea, pe la sate. Sau eventual să mi se explice, ca la un prost, cât de mare impact moral-cultural pozitiv e chestia asta şi cu cât şi cum va ajuta pe viitor Marpodul. Apropo, seria aia ridicată în slăvi de organizatorii borcanului ăstuia, numită „Goosebumps” este pe lista cărţilor interzise pentru copii (anii 2000-2009) realizată de Asociaţia Americană a Bibliotecilor (ALA) ca fiind prea înspăimântătoare pentru copii şi pentru tratarea de teme frizând ocultismul sau chiar satanismul. Deci...