Tribuna
Covid face valuri și după ce moare
Dragoş BAKO
1393 vizualizari

Ceea ce era de așteptat, acutizarea bolilor multor români pe fondul transformării spitalelor în așa-zise unități covid sau suport covid s-a întâmplat. Am vorbit cu mulți oameni care aveau câte o boală, cronică sau nu, ținută sub control, dar care acum când simptomele au început să-și facă de cap nu știu încotro s-o apuce. Medicii specialiști sunt neputincioși, nu din vina lor, ci pentru că un sistem prost gândit i-a legat de mâini și de picioare. Nu puține au fost cazurile în care pacienți cu alte afecțiuni decât noul coronavirus au mers la spital, s-au infectat și au avut apoi de tras zile de chin, unii pierzând chiar lupta cu virusul. Nici sub „conducerea” lui Covid-19, nici în vremea altor războaie, bolile de tot felul, digestive, cardiace, renale, hepatice etc nu au stat deoparte, ci au măcinat sănătatea oamenilor. Orice altă boală ai avea azi, în afară de coronavirus, a merge să te tratezi ori măcar să fii consultat presupune o experiență presărată cu peripeții de sorginte absurdă. În mai toți românii s-a instalat, pe parcursul a nouă luni, teama de a se apropia de spital, de policlinică, în general de tot ceea ce presupune un contact cu sistemul medical. De ce? Pe de o parte, de teama infectării, pe de altă parte din cauza traseului îmbârligat pe care îl presupune mersul la medic. Sute de mii, poate milioane de oameni din țara asta suferă de diferite boli, unele în formă gravă, altele mai ușoară. Intervalul prelungit în care acești pacienți nu pot fi monitorizați/tratați nu face altceva decât să acutizeze unele afecțiuni, practic să transforme nația într-o masă de oameni bolnavi. Iar pentru asta nu sunt vinovați medicii specialiști, ci aceia care s-au întrecut pe la București în organizări și reorganizări ale spitalelor, ajutați, firește, și de decidenți din teritoriu, care-și transformă ideile crețe în experimente, uneori letale. Ce se va întâmpla atunci când pandemia nu va mai arde cu aceeași intensitate și când secțiile spitalelor, cabinetele de specialitate vor reveni la activitatea obișnuită? Vor fi sufocate de pacienți cu boli acutizate, vor fi liste de așteptare la operații, așa cum erau pe vremuri pentru niște banale analize medicale. Dacă azi sistemul sanitar dă semne de clacare din cauza coronavirusului, nici atunci când vom scăpa de această boală, lucrurile nu vor sta mai bine, căci va exista un alt val de pacienți grav bolnavi, de această dată nu de covid, ci de alte boli agravate în timpul pandemiei. O statistică recentă spune că numărul pacienților care merg la spital din alte motive decât Covid-19 s-a redus cu 47%. Dacă ne închipuim că numărul românilor cu probleme medicale e mai mic, ne înșelăm amarnic: scăderea e cauzată exact de acea teamă, de acea reținere de a merge la spital, despre care vorbeam mai devreme. Ne așteaptă vremuri grele și chiar dacă vom scăpa de coronavirus, vom avea de tras cu ceea ce a semănat el în toată această vreme dimpreună cu niște neinspirați ce au diriguit prin sistemul medical. Trăim vremuri absurde, în care dacă nu ai covid-19, e greu să te tratezi de alte boli. 

 





comentarii
1 comentarii

Din rau in mai rau... Nu ne vom mai intoarce niciodata la acea "belle epoque", dinainte de Covid , cu toate neajunsurile ei pe care atunci le criticam si acum le dorim...
24.11.2020 09:00
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia