Tribuna
Ce țigări o fi fumând Orban, de ard trei zile și trei nopți?
Dragoş BAKO
770 vizualizari

Am crezut că episodul răsunător, cu tonalități mondene, declanșat de apariția fotografiei în care premierul Ludovic Orban se află într-o incintă publică cu paharul de bere în față și țigara în mână nu va sări dincolo de granița știrilor din revistele și emisiunile colorate. Constat însă că ceata lui Ludovic, strânsă pentru a-l felicita cu prilejul zilei de naștere, surprinsă într-o fotografie realizată de un „binevoitor” a făcut să curgă multe minute de dezbatere, de parcă în România n-ar fi existat probleme cu adevărat dureroase. Nu trebuie să fii un susținător al lui Orban ori al Cabinetului pe care îl conduce, pentru a privi cu detașare un episod, altfel foarte întâlnit prin instituțiile publice românești, dar nemediatizat. Povestea e cât se poate de obișnuită: e ziua șefului, iar subalternii au vrut să-i spună „La mulți ani!”, în timpul programului. Șeful, băiat salon și sensibil la tratații lichide, a dorit să fie o gazdă bună și să-și spele obrazul cu un păhăruț de ceva. Fumător înrăit, și-a aprins o țigară. N-a fost petrecere cu lăutari, chiolhan ori paranghelie de să se audă peste șase sectoare și trei ansambluri rezidențiale, ci probabil o banală șuetă de o jumătate de oră, multiplicată, după cum spuneam, în mai toate instituțiile statului. Da, știm, nu se fumează în birou, nu se consumă alcool, dar nu cred că România se prăbușește taman din țigara aia și cele câteva pahare care au sudat urările pentru Orban. Veți spune că în Elveția sau Germania nu se întâmplă așa ceva. E cum nu se poate mai adevărat. Ar mai fi însă un amănunt: nu suntem nici în Elveția, nici în Germania; din păcate sau din fericire, e dreptul fiecăruia să considere valabilă varianta care îi convine. Lui Ludovic Orban și, în general, politicienilor li se pot reproșa lucruri mult mai grave decât o țigară fumată în birou sau un pahar de bere dat pe gât în același spațiu. Suntem foarte riguroși, scrupuloși, cu amănunte nesemnificative, scăpând din vedere problemele, defecțiunile care ne macină cu adevărat. Poate că și o parte a presei, tributară senzaționalului ce decimează normalitatea, poartă o mare parte din vină, cultivând cu obstinație subiecte secundare, transformându-le în drame naționale. Să nu îmi spuneți că prin birourile șefilor de instituții publice din țară nu se consumă astfel de episoade, cu prilejul unor zile de naștere. Diferența e că acolo nu există o miză și un „binevoitor” care să târască minutele de socializare în spațiul public. Trei zile de asidue dezbateri, interpretări și explicații pe tema unei fotografii sunt totuși prea mult, în condițiile în care România se confruntă cu probleme serioase, cu un șomaj în creștere, cu afaceri duse de râpă etc. O fi nețărmurită pasiunea pentru mondenități, pentru bârfulițe de gospodine, dar căscând ochii și urechile la prostioare de felul acesta, nu ne vom rezolva marile și adevăratele belele.    





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia