După ce slujbașii de prin forurile europene au tranșat stringenta problemă a unor enunțuri privind posibilitatea bărbaților de a da naștere pruncilor, a fost abordată o altă situație apăsătoare ce-și tot freacă coatele, de la o vreme încoace, prin jurnalele de știri. Umblă vorba zăludă că din 2035 mașinile care folosesc carburanți clasici ar putea deveni istorie, locul lor urmând să fie luat de mașinile electrice. De ce? Ați ghicit, din motive de protejare a planetei. Ciudat, nu s-a gândit nimeni să protejeze planeta asta de prostie, în schimb suntem mitraliați cu gloanțele unor false probleme înscrise pe agenda așa-zișilor progresiști ce își închipuie că vor schimba lumea, răsturnând-o cu dosul în sus. Există multe țări în lumea asta, printre care și România, unde infrastructura rutieră e doar o glumă proastă, unde e greu pentru hârburi să se deplaseze, darămite pentru niște mașini electrice, mult mai sensibile. Dacă e să privim doar la ceea ce se întâmplă în România, constatăm că există foarte puține stații de încărcare pentru autovehiculele acționate electric, ceea ce face ca un drum de la Baia Mare la Constanța cu o astfel de mașină să poată fi parcurs într-un timp mai lung decât o face trenul ce se târâie pe șine cu viteza melcului. Sună bine în urechile unora gogorița asta cu salvarea planetei, prin introducerea mașinilor electrice, dar înainte să ne lăsăm inundați de exaltare, n-ar fi rău să ne gândim puțin la câteva lucruri. În primul rând, mașinile electrice funcționează cu niște baterii ce nu sunt străine de fenomenul poluării. Curentul electric ce le umple periodic nu pică din cer și nici nu se produce printr-o eoliană atârnată de cârligul mașinii. Mai departe: se vorbește despre luarea acestei decizii în contextul încălzirii globale. Buuun. Dacă eminențele cenușii ce își închipuie că vor salva planeta eliminând motoarele alimentate cu benzină și motorină și-ar vârî nasul în cărțile de geografie, ar afla că pe Terra s-au produs de-a lungul milioanelor de ani fenomene mult mai urâte decât cele generate de încălzirea globală. Am mai spus-o, s-au topit ghețari, munții au intrat sub ape și toate astea fără ca motoarele unor mașini să fi poluat masiv planeta. Da, într-adevăr mașinile poluează, dar Terra nu va fi salvată eliminând motoarele clasice și introducând mașinile electrice. Există lucruri mult mai rele ce pot duce la o avariere globală, de la mari poluatori industriali, până la – nu râdeți – prostie, ignoranță și ipocrizie. Nevoia de mașini electrice e o falsă problemă, așa cum sunt și aparentele politici de protejare a unor minorități, în fond niște false strategii cu totul și cu totul politice.