Nu credeam (ba credeam, dar sună fain expresia) că în epoca digi şi like şi share, înţelepciunea aceea rurală, eminamente agricolă a ţăranului analfabet şi fără master în marketing şi SEO, să mai fie vala­bilă. Uite că e. "Eu domn, tu domn, cine să ducă sacul?" Păi nu? Deci, clar şi abrupt, pe o voce: pe cine chemi când ţi se înfundă buda. Sau când e să-ţi pui curentul? Sau când vrei să zugrăveşti prin casă? Ştiu răspunsul, "chemi un meseriaş". Bravo. Şi unde găseşti meseriaşul ăla? Hai, s-aud! Păi pe la Germa­nia, pe la Franţa, pe la Italia, pe la IuKei şi Irlanda lui Michael Flatley, Lordul dansului. Pe la noi, mai răruţ. Şi deseori mai scumpuţ. Sau cum ai norocul. În general, a nu avea instalatorul "tău" e mai grav decât a nu avea medicul tău de familie. Că medici sunt, şi ai unde să-i găseşti. Dar un instalator, un electrician, un constructor, un bricoleur, mai greu. Şi acum păstrez mai cu grijă decât cardul cu care mă dau cu Tursibul, numerele de telefon ale instalato­rului şi electricianului. Aşa să faceţi şi voi dacă aveţi o relaţie cu un meseriaş. Că acum, vorba celor de la Times New Roman, sunt nuştiucâţi fotografi profesionişti şi DJ-i la un instalator. Ca să nu mai adăugăm aici numărul de băgători de data în servere, bloggeri, creatori de meme, activişti civici sau jurnalişti cu smartfone şi fără gramatică.

Tot sistemul de învăţământ din România este pus pe baze greşite. Ca şi educaţia de acasă. Toţi învaţă bine ca să ajungă departe, să fie toţi domni, să ia note de 9 şi zece, să dea la facultăţi, să o ardă cu mastere şi doctorate la infinit, să aibă o ocupaţie care nu pute, nu îţi strică şalele, nu te umple de murdărie, doar frecat menta la un birou, opt ore cu pauză de ţigară. Poţi fi expertul lumii în pagini de fais­buc, dar când wc-ul îţi curge exact unde pute mai tare nu îi dai reset şi nu-i instalezi un soft nou mai performant. Nici nu umbli la leveluri şi mai tai din shadows. Ci îl chemi pe nenea ăla cu trusa de scule plină de var, care te rezolvă. Când te-ai mutat la casa nouă care e veche şi tabloul electric este din vremea retragerii aureliene iar căblăraia trebuie înlocuită 120%, ce faci? Chemi DJ-ul să-ţi facă un playlist de nuntă cu tort şi valsumirilor? Chemi pe unul să-ţi facă shoturi pe bază de Jaeger? Sau vin băieţii aceia cu scări, care vorbesc destul de dur, cu 1000 de cleşti, 100 de bur­ghie, lămpi de control şi sârmă­raie, ca să te rezolve? Ei bine oa­menii aceştia, vă spun eu, nu au prea făcut parte din tagma elevilor pupaţi pe obraji de doamna profe­soară la finele anului şcolar, nu erau daţi ca exemple în faţa clasei pe tema "uite unde va da la facultate". Ci au luat o cale mai puţin stu­dioasă, mai puţin "curată", chiar dispreţuită de snobilimea asta cu galerie de diplome înrămate în antreu. CALEA MESERIEI. Meseria nu e pentru proşti, aşa că fiţoşii din cafenele să ciocu’ mai mic. Ca să fii bun meseriaş trebuie să fii şi deştept. Să ştii ce, cât, cum, unde s-a stricat şi ce, cât, cum şi unde trebuie înlocuit ca lucrarea ta să dureze, ca să ai reputaţie de "bun". Ei, unde se mai învaţă asta? La cursurile de la AJOFM? La şcoli private? E o facultă de instalatori sau zugravi? Vor părinţii lu’ puiu’ mamii ca după BAC-ul luat pe repede-nainte el să înveţe ceva util sau să urmeze la infinit tot felul de facultăţi şi post-facultăţi, curăţele ele, dar cam inutile?

Pe bune, ar trebui un sistem de învăţământ şi nu numai, pentru ca noi să producem mai mulţi mese­riaşi. E nevoie de ei mai mult decât de licenţiaţi în abstracţii. Şi poate aşa îi găsim şi noi mai uşor, că nu or pleca toţi pe "dincolo"...