Tribuna
Avem cazuri în Sibiu? Dar în Brașov? Dar în Vâlcea?
Dragoş BAKO
10366 vizualizari

Zvonurile, știrile false și aberațiile cu spoială de informație n-au mai patinat bezmetice prin România în halul în care o fac azi, din perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989. Puținele canale de informare de atunci erau completate cu un nestăpânit apetit pentru flecăreală, zvonistică și bârfă, toate ieșite din carantină, scăpate într-o libertate de exprimare înțeleasă de fiecare, după puteri. Se spuneau tot felul de tâmpenii, se anunțau invazii de teroriști, reîntoarcerea cuplului Ceaușescu la putere sau otrăvirea apei și a aerului, iar „mușterii” pentru aceste brașoave erau destui, căci România abia ce ieșise din epoca informării drastic raționalizate. Au trecut de atunci 30 de ani, iar conductele prin care curg informațiile de tot felul s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Azi, când teoretic am ajuns la o maturitate ce ne permite să discernem între adevăr și „fake news” ar trebui să nu mai dăm crezare unor zvonuri ce seamănă izbitor cu gogomăniile din urmă cu trei decenii. Nu mai departe de vineri seara, Sibiul a fost invadat de un zvon transmis cu repeziciunea bârfei șuierate de țațele conștiincioase: mai toată suflarea de pe malul Cibinului era îndemnată, pe canale de comunicare neoficiale (aplicații pentru conversații) să nu deschidă geamul la ora 23, căci aveau să se pulverizeze în atmosferă dezinfectanți. În loc să consulte site-urile unor instituții publice sau ale presei locale, oamenii, îngrijorați, au început să se întrebe unii pe ceilalți dacă lucrurile vor sta întocmai (mă rog, prostii de felul acesta s-au vehiculat și în București sau alte orașe ale țării). Bineînțeles că informația era falsă, dar a agitat spiritele, dând viață unui batalion de întrebări retorice care au amplificat panica. 

De curând, s-a decis să nu se mai transmită de la nivelul autorităților locale și centrale situația infectărilor cu COVID-19 pe județe. Cu alte cuvinte, dacă la început ni se spunea că sunt X infectați în București, Y în Timiș și Z în Constanța, azi primim doar o cifră pentru situația din întreaga țară. Probabil că la temelia acestei decizii stă dorința de a nu semăna panică în rândul populației, dar efectul poate fi invers. De ce? Pentru că trăim vremuri în care omul e asaltat de o sumedenie de știri false, de teorii conspiraționiste și vești netrecute prin filtrul rațiunii, răspândite de iresponsabili. Faptul că cetățenii nu știu dacă în județul în care locuiesc există sau nu cazuri de oameni infectați, dacă numărul acestora e în creștere, îi va face să cadă mai ușor pradă conspiraționismului și zvonisticii. În plus, dacă s-ar spune concret că în județul X au apărut cazuri de coronavirus, poate că oamenii ar deveni mai precauți, ar respecta mai mult recomandările privind limitarea deplasărilor. Când știi că în apropierea ta există oameni infectați, devii mai temător, iar teama te face mai disciplinat. Când bănuiești că în județul în care locuiești boala nu a ajuns, te plimbi hai-hui cu mai mult curaj. Spune o vorbă că „Frica păzește bostănăria” și, de data aceasta, frica ar putea fi activată tocmai prin creșterea transparenței. Măsurile prin care  se dorește evitarea răspândirii panicii pot fi uneori un cuțit cu două tăișuri, pentru că instituțiile statului nu luptă doar cu un virus, ci și cu o mulțime de viroze informaționale, ce pot fi contactate ușor de populație, de pe platforme de socializare și site-uri alimentare de inși cu rațiunea afectată. 





comentarii
4 comentarii

ASCUNZAND ADEVARUL NE LASA PRADA MINCIUNILOR DE TOT FELUL
23.03.2020 07:08
Intradevar transparenta in astfel de situatii ar fi ideala. Dar din cauza nr. mic de testari facute pana acum, ma gandesc ca nici numarul celor depistati pozitiv nu e prea aproape de cel real. Asa ca, daca pana acum se stia ca in judetul Sibiu nu exista oficial cazuri, lumea umbla linistita riscand sa distribuie masiv virusul inca nedetectat.
Mihai
23.03.2020 09:22
Spune din când în când adevărul, ca să te creadă lumea atunci când vei minți ! ( Jules Renard )
Zapis
23.03.2020 17:36
Când poți să vezi atât de clar defectele altora, înseamnă că le ai și tu !
Hergane Gorduna
23.03.2020 17:49
Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia