Tribuna
PNL
Ordonanţa privind amânarea ratelor - publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa privind amânarea ratelor - publicată în Monitorul Oficial
© facebook/Florin Cîţu

Ordonanța de Urgență A Guvernului, care prevede posibilitatea amânării ratelor la bancă până la o perioadă de 9 luni, a fost publicată în Monitorul Oficial, transmite Digi24.
Cei interesaţi pot depune la bancă solicitare pentru amânarea ratelor în următoarele 45 de zile, până la jumătatea lunii mai. Ordonanța prevede posibilitatea amânării ratelor, cu condiția ca persoanele care solicită acest lucru să nu aibă restanțe.
"A fost publicată în Monitorul Oficial ordonanţa care amână ratele românilor pentru 9 luni!!!
Cea mai curajoasă măsură din UE care vine în sprijinul cetatenilor care au rate la bănci!" a spus, pe pagina de facebook, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Amânarea ratelor se acordă, conform ordonanței, doar debitorilor ale căror venituri "au fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemia COVID-19”. Ministerul Finanțelor trebuie însă să emită în termen de 15 zile normele de aplicare

Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor (bănci sau IFN-uri) o solicitare prin telefon sau pe email. Se poate opta pentru suspendarea ratelor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și nouă luni. Banca analizează solicitarea și o aprobă în condițiile prevăzute de normele de aplicare.
În afară de creditele ipotecare, dobânda se capitalizează la soldul creditului, pentru perioada de suspendare, iar suma se plătește eșalonat. Adică, orice credit care nu este ipotecar adună dobândă, pentru perioada în care este suspendat.
În cazul creditelor ipotecare contractate de persoane fizice nu se mai adaugă dobândă la dobândă. „Dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă, creanță la care dobânda este 0%”, se arată în Ordonanța de Urgență.
Pentru întreprinderile individuale și familiale, persoane fizice autorizate, profesii liberale sau persoane juridicie care au contracte de credit sau de leasing, amânarea ratelor se poate face dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, ca întreruperea totală sau parțială a activităţii,  ca efect al deciziilor emise de autorități pe perioada stării de urgență și să dețină certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei sau certificatul de situații de urgență prin care se constată pe baza declarației pe propria răspundere că veniturile sau încasările au scăzut cu 25% în luna martie prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie. De asemenea, pentru a-și amana ratele, respectivele firme nu trebuie să fie în insolvență.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Comunicat lansare „Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judetean Sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia