Tribuna
PNL
De mâine, la Cinema Arta
Un italian în Iaşiul anului 1941

După ce a recreat atmosfera din Transilvania "săsească" a anilor de după cel de-al doilea război mondial în filmul "Cocoşul decapitat", adaptare a romanului scris de preotul evanghelic din Roşia, Eginald Schlattner, regizorul Radu Gabrea, la cei 72 de ani ai săi, reconstituie realităţile Iaşiului verii anului 1941, la puţină vreme după ce România intrase în războiul împotriva Rusiei Sovietice. Filmul, turnat în urmă cu doi ani şi prezentat în 2008 şi 2009 la mai multe festivaluri (TIFF, Ierusalim, Festivalul de Film Evreiesc de la Toronto, Atlanta, Silicon Valley, Philadelphia etc.), se numeşte "Călătoria lui Gruber" şi are ca punct de plecare povestea reală a vizitei făcute la Iaşi de scriitorul şi ziaristul italian Curzio Malaparte (pseudonimul lui Curzio Suckert, 1898-1957). Corespondent de război în această zonă de acţiune a trupelor Wehrmachtului, Malaparte îl caută la Iaşi pe renumitul doctor Josef Gruber pentru a-şi trata o supărătoare alergie. Toate căutările întreprinse de el şi de reprezentanţii Consulatului Italian de la Iaşi se dovedesc infructuoase. Nu se ştie dacă a fost deportat în urma pogromului antisemit organizat la Iaşi sau a fost ucis şi a dispărut într-o necunoscută groapă comună. În cele din urmă e găsit în unul dintre sinistrele trenuri ale morţii...
"Călătoria lui Gruber" a fost realizat după un scenariu scris de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu, îl are în rolul principal pe Florin Piersic jr., secondat de Marcel Iureş, Udo Schenk, Claudiu Bleonţ, Alexandru Bindea, Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu.
Protagonistul filmului declara: "Dorinţa mea e ca filmul să aibă succes. Dar sunt conştient că "Gruber" nu e un film pentru toată lumea (...). Ştiu însă că există un segment deloc neglijabil de public care-l va aprecia. Iar în această categorie intră mulţi oameni tineri, sau încă tineri".




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia