Poetul şi omul de teatru Radu Stanca aparţine generaţiei strălucite de personalităţi artistice formate atât de solid în perioada interbelică, el înscriindu-se din toamna anului 1930 în cls. I gimnazială a Liceului „Gh. Bariţiu” din Cluj. Sub semnul precocităţii stau la 15 ani debutul ca poet, apariţiile unor cronici la romanele Nopţile de Sânziene şi Fraţii Jderi de M. Sadoveanu, la Codin de Panait Istrati şi Floare de oţel de Victor Ion Popa. Adolescentul citea cu pasiune şi mânuia condeiul versificând, astfel că de timpuriu şi-a dobândit prestigiul de “veniamin” al scriitorilor de la revista “Gând Românesc”, unde criticul literar Ion Chinezu îl distinsese între elevii liceului la care era profesor de literatură română. Tot în Cluj, Radu Stanca avea să înceapă în 1938 Facultatea de Litere şi Filozofie, debutând ca actor în roluri ca Farfuridi în O scrisoare pierdută din 1940, spectacol studenţesc reluat la Teatrul municipal Sibiu în 1943, ca şi Heidelbergul de altădată în 1942. Scrie din 1938, între altele, şi la revista „Sympozion”, unde se bucură de tovărăşia de idei a lui Victor Iancu, Eugen Todoran şi Ion Negoiţescu.
Odată cu refugierea Universităţii "Regele Ferdinand I" din Cluj la Sibiu, studentul Stanca se simte ca peştele-n apă în atmosfera Cetăţii de pe malurile Cibinului, care îl inspiră pentru baladele sale, gen literar pe care îl va ilustra în mod strălucit. În Nocturnă (Întru-n Sibiu…) sau în Un cneaz valah la porţile Sibiului, poetul nu ezită să introducă în versuri chiar şi numele oraşului de refugiu. De un entuziasm contaminant părea cuprins şi Horia Stanca, fratele său mai mare, care va vedea o rază de lumină în drama naţională a cedării samavolnice a unei bune părţi a Transilvaniei tocmai în alegerea astfel făcută: "Sibiu! Nu cred să fi fost mai potrivită alegerea altui oraş pentru stabilirea universităţii din Cluj. Erau aci toate vestigiile luptei noastre. Circulau prin înghesuiala de străduţe umbrele lui Eminescu şi Coşbuc, Slavici şi Goga, erau aci umbrele marilor luptători pentru drepturile naţionale."
Atmosfera tensionată a războiului nu izbutea să înăbuşe elanul tineresc al studenţilor care însufleţeau oraşul. Şt Aug. Doinaş avea să rememoreze plimbările lor studenţeşti prin centrul urbei, când Radu recita în gura mare poezii întregi din literatura germană. Stimulatoare erau pentru tinerii condeieri concursurile ad-hoc ce porneau de la vreun dicton celebru sau o idee, ce urma să fie poetizată de ei. Aşa cum va mărturisi Aug. Doinaş, absolut totdeauna Radu Stanca scria cele mai inspirate versuri. Drama refugiului era contracarată de ceea ce el numea în manuscrisul Amintiri din viaţa mea drept "Descoperirea Sibiului". Era o bucurie imensă pe care nu ezita să o împărtăşească şi cu colegii lui de studenţie. Escapadele nocturne împreună cu Ion Negoiţescu au lăsat urme în viitorul lor dialog devenit în 1978 Un roman epistolar. Între cei mai apropiaţi, Ovidiu Cotruş şi le aminteşte astfel: "Pasul domol al poetului păşea sfios printre semne de vestigii, temător să nu tulbure umbrele fraterne din alte văleaturi. O plimbare nocturnă prin Sibiu, în tovărăşia lui Radu Stanca echivala cu o iniţiere. Ştia, ca nimeni altul, să-ţi dezvăluie latura de taină a vechiului burg, să-ţi desluşească semnele întipărite în pietrele şi în porţile sale, aşezate acolo, parcă pentru vecie, ca elemente ale unui decor ideal. El privea Sibiul cu ochii regizorului, visând un spectacol absolut, în care Timpul, Frumuseţea, Viaţa şi Moartea erau actorii principali."
Între iniţiativele majore, semnalăm în 12 februarie 1942 inaugurarea oficială a Cercului literar "Octavian Goga", la festivitate participând însuşi ministrul Culturii Naţionale, Ion Petrovici. Decanul Facultăţii de Filosofie şi Litere, D. D. Roşca, a rostit o cuvântare, iar în numele studenţilor a vorbit Radu Stanca. Tot el va fi şi primul preşedinte în comitetul Cercului, ales în 25 noiembrie 1942. Se organizează şedinţe periodice de lucru, conferinţe susţinute de Ovidiu Drimba, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ion Negoiţescu, Petru Hossu. Radu va citi în reuniunea din 17 decembrie 1942 poeziile Seară medievală, Acesta este locul, Sfârşit de toamnă şi Elegie de toamnă, iar în şedinţa din 9 februarie 1943 lecturează Lumina lunii şi un fragment din Balada menestrelului. El va rosti tot atunci şi conferinţa Teatrul şi cinematografia, iniţiativă semnificativă pentru profilarea sa profesională ulterioară. Realizările Cercului vor fi comentate de către studenţii Cornel Regman în "Viaţa universitară" nr. 6-8 1942 şi Deliu Petroiu ( semnând Dorin Drumaru) în "Ţara" din 15,30 decembrie 1942 şi 17 februarie 1943. I.D.Sîrbu redactează chiar un Raport de activitate al Cercului literar Studenţesc "Octavian Goga"(1942-1943), publicat în "Viaţa Universitară" din 16 martie 1944, ca dovadă a prestigiului de care se bucura această formă de manifestare artistică a studenţilor.
Facultatea de Filosofie şi Litere îşi desfăşura la Sibiu activitatea în clădirea fostului Liceu "Domniţa Ileana" din actualul Bulevard al Victoriei. Electrizante erau prelegerile tânărului profesor de estetică Liviu Rusu, pe care după alte două decenii l-am ascultat şi eu cu aceeaşi bucurie, dar la Facultatea de Filologie din Cluj, predând cursuri de literatură comparată. În anii refugiului sibian, corpul profesoral era constituit din personalităţi de marcă ale domeniilor ştiinţifice respective. Totuşi, la cursurile deja celebrului profesor Lucian Blaga, care lectura monoton textele unor cărţi deja publicate, studenţii nu se prezentau cu regularitate. În schimb, ei erau la curent cu fiecare noutate ieşită de sub tipar. La scurt timp după ce profesorul teolog Dumitru Stăniloaie publicase în "Telegraful Român" de la Mitropolia Ardealului un serial intitulat Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie, studentul Radu Stanca scrie o recenzie la lucrarea blagiană Religie şi spirit, recenzie apărută în "Transilvania" nr.5, 1942. Pentru că acest text a stârnit nemulţumirea profesorului său, şi în semn de riposte faţă de atitudinea lui Dumitru Stăniloaie, filosoful Blaga înţelege să demisioneze din societatea ASTRA. Preşedintele ASTREI, Iuliu Moldovan, publică articolul O lămurire în revista "Transilvania" nr.7-8, iulie-august 1942, spre a clarifica gestul de desolidarizare faţă de recenzia studentului Stanca.
Tânărul Radu Stanca era un student eminent, uneori incomod pentru dascălii lui, dar nu mai puţin un spirit artistic în plină efervescenţă creatoare. El scrie piesa de teatru Atotputernicul sânge, care în 1944 va fi transformată în Madona cu zâmbetul. Astfel debuta creaţia sa de dramaturg care va totaliza 16 texte, dar nu toate finalizate, dată fiind stingerea sa timpurie la numai 42 de ani.
Un eveniment solemn a fost la Sibiu în 31 mai 1942 comemorarea mitropolitului Andrei Şaguna la mausoleul din Răşinari, moment pentru care a sosit şi Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri. Înaltul demnitar va vizita Universitatea "Regele Ferdinand I", aflată temporar la Sibiu. În sala de lectură a Bibliotecii universitare vor lua cuvântul rectorul Iuliu Haţegan şi studentul Radu Stanca, mereu strălucit în apariţiile sale publice.
În atmosfera tumultuoasă a burgului de pe malurile Cibinului, din Cercul literar al studenţilor clujeni se va desprinde o grupare autointitulată "Prietenii Seminarului de estetică", sub pavăza lui Liviu Rusu. Aceasta se va reconfigura drept "Cercul literar de la Sibiu" care se afiliază ideatic direcţiei moderniste de la Sburătorul, al cărui mentor, criticul literar Eugen Lovinescu, primeşte o scrisoare-manifest, iniţiată, se pare, de Radu Stanca şi redactată de Ion Negoiţescu sub titlul Ardealul estetic. Acest manifest al cerchiştilor sibieni a fost semnat de Victor Iancu, Eugen Todoran, Cornel Regman, Damian Silvestru (respectiv Ion Negoiţescu), Ovidiu Drimba, Ion Oană, Radu Stanca, Romeo Dăscălescu, Şt. Aug. Doinaş, spre a fi publicat în cotidianul "Viaţa" la 13 mai 1943. După două săptămâni, deşi foarte bolnav, chiar aflat în sanatoriu, E.Lovinescu răspunde cerchiştilor printr-o epistolă publicată tot în "Viaţa", spre a exprima speranţa că din gruparea pe care o reprezintă cerchiştii se va configura la modul simbolic "a patra generaţie postmaioresciană de apărători ai autonomiei esteticului". Faima grupării era, aşadar, asigurată în epocă. Victor Iancu defineşte în paginile ziarului "Timpul" din 19 iunie 1943 Ce este Cercul literar din Sibiu?. La moartea lui E. Lovinescu din 16 iulie 1943, cerchistul Radu Stanca face o evocare în stil propriu a celui dispărut, care timp de 40 de ani stăruise în căutarea autenticelor talente literare, respectiv a "Marelui necunoscut" în viziune stanciană. Dar "acesta a venit într-o dimineaţă (ca să-l găsească singur)-tânăr strein, înalt, înfăşurat într-o mantie purpurie, tânăr liberator, purtând cu sine sulul celui mai frumos poem: Moartea. La colocviul dintre cei doi mari scriitori nu a asistat nimeni. şi nici posteritatea nu va putea afla vreodată cum s-a petrecut marea întrevedere. Pentru că nici o amintire nu se mai poate scrie dincolo de mormânt."( publicată în revista "Transilvania", nr. 7-8, iulie-august 1943) Fiorul tragic va rămâne o constantă a întregii creaţii pe care avea să o plămădească poetul şi dramaturgul, întrucât din prima sa etapă de cugetare se păstra afirmaţia :"Sunt trist pentru că nu sunt trist."
Cu două numere înainte în "Transilvania" apăruse studiul lui Radu Stanca Problema cititului. Contribuţii la estetica fenomenului literar-purtând o dedicaţie către profesorul său Liviu Rusu, în fapt tema pe care a susţinut-o în vara anului 1942 ca teză de licenţă la Facultatea de Filosofie şi Litere. Astfel se încheia studenţia propriu-zisă a lui Radu Stanca, dar nu şi legătura sa cu mediul universitar sibian, care va rămâne la fel de strânsă până la revenirea din 1945 a Universităţii "Regele Ferdinand I" la Cluj. Talentul său de poet şi dramaturg care a creat exploziv în acei ani versuri şi piese de teatru îl impusese drept steaua cea mai strălucitoare a constelaţiei Cercului literar de la Sibiu. În anul 1945 Radu Stanca a scris 5 piese de teatru cu teme foarte diferite.
La reîntoarcerea Universităţii în 1945 la Cluj, unde clima era prea aspră pentru maladia pulmonară de care suferea încă din adolescenţă, Radu a rămas la Sibiu, unde de la cedarea Ardealului se stabiliseră şi părinţii săi. Ţinta lui era să contribuie la formarea cu forţe locale a unei trupe de tineri actori care aveau să urce cu succes pe scena sibiană a Teatrului municipal, devenit apoi "popular", "muncitoresc" etc., în cele din urmă, schimbându-şi denumirea în Teatrul de Stat care astăzi pe drept cuvânt îi poartă numele. Cu Sibiul anilor proletcultismului socialist Radu Stanca avea să-şi măsoare elanurile artistice ca poet, actor, dramaturg şi mai ales ca regizor.
ANCA SÎRGHIE
MENESTREL
de Dan Dănilă
lui Radu Stanca
El vine din ţara în care poezia e iubită,
se plimbă în trăsuri de lac, salută blând
poporul ce aclamă, iar din când în când,
împrăştie stihuri în limba sanscrită
sau coptă, etruscă, avară, tamilă,
carelă, suaheli, bengali ori hitită,
latină, pehlevi, urartu, umilă -;
se cântă, se spun, se şoptesc, se recită
cuvintele lui sunt ca aurul vechi,
sau muzica veche cu sunet duios,
se poartă la glezne, la gât şi urechi -;
din burgul acesta e cel mai frumos
şi totuşi el ştie de-o seară de vineri,
o umbră plutind, de preziceri urâte:
la negre răspântii l-or prinde cei tineri
şi îl vor ucide, cu pietre şi bâte.