Tribuna
PNL
ANIVERSĂRI. OMAGIERI
SIMION BĂRNUŢIU – fragmente din concepţia despre lume şi viaţă

Simion Bărnuţiu ( n. 21 iulie 1808, Bocşa judeţul Sălaj – m. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almaşului) a fost un istoric, filosof, om politic şi profesor universitar, unul dintre principalii organizatori al Revoluţiei de la 1848.
Opera scrisă rămasă de pe urma lui Bărnuţiu cuprinde: pe lângă cunoscutul discurs din 14 mai 1848, 3 proclamaţii, 4 manifeste, 14 articole de ziar atestate de biagrafi, apărute în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Amicul Familiei”, „Vasarnapi Ujsag”, un jurnal cu 128 file, 73 de caiete cu însemnări, 15 cursuri şi tratate didactice, însumând 2040 de file, precum şi o vastă corespondenţă cu Avram Iancu, Axente Sever, Simion Balint, Gheorghe Bariţiu, Iacob Mureşanu, August Treboniu Laurian, Ion Babeş, Nicolae Crainic, Ion Maiorescu, Titu Maiorescu şi cu nepoţii săi Dumitru Bărnuţiu şi Ioan.
Puternic ancorat în realităţile politice şi economico – sociale ale timpului istoric în care a trăit – timp pe care nu l-a contemplat detaşat şi fără griji, ci dimpotrivă, Simion Bărnuţiu a înţeles de timpuriu că trebuie să facă dovada unui adevărat militant cu cugetul, cu vorba şi cu scrisul pentru transformarea celor mai nobile idealuri ale omului într-o stare reală de simţire şi cugetare. Drept mărturie, oferim o listă principală din opera scrisă:

1. Dreptul public al românilor (Iaşi, 1867)
2. Dreptul natural privat (Iaşi, 1868)
3. Dreptul natural public (1870)
4. Dreptul ginţilor natural şi poziţia politică (doctrina constituţiunii)
5. Constituţiunile statelor principale cu introducţiuni
6. Antropologia
7. Psihologia empirică
8. Enciclopedia filosofiei teoretice
9. Logica
10. Metafizica
11. Estetica
12. Ştiinţa virtuţii
13. pedagogia
14. Românii şi ungurii, Discurs rostit în Catedrala Blajului, 2/4 mai 1848, cu introducere şi comentare de G. Bogdan – Duică, Cluj 1924.
15. Discursul de la Blaj şi scrieri de la 1848, prefaţă de Ion Raţiu, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca 1990.
16. Istoria filosofiei, ediţie prineps după manuscris inedit coordonată de Ioan Chindriş, I – II, Editura România Press, Bucureşti 2000 – 2002 (colaboratori: Ioan Chindriş, Mihai – Teodor Racoviţan, Gavril Matei şi Ionuţ Isac).
17. Filosofia după W.T. Krug, ediţie princeps după manuscris inedit, studiu introductiv de Ionuţ Isac, text îngrijit, cronologic şi notă asupra ediţiei de Ioan Chindriş, Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2004.
Pentru a oferi o imagine asupra muncii intelectuale a lui Simion Bărnuţiu, Corneliu Coposu relatează: „Impresionat de caligrafia impecabilă, scrisul armonios, rectiliniu şi perfect proporţionat, fără îndreptări şi reveniri, din însemnările, manuscrisele şi corespondenţa lui Bărnuţiu, am prezentat una din cele 128 file ale Metafizicii sale unui grafolog vienez cu numele Iosef Weintraub, în trecere prin ţara noastră, care a întocmit după studierea scrierii următoarea caracterizare: „Scrisul apariţiei ( noi citim aparţine, n.r.) unui bărbat cu spirit echilibrat, sintetic, cu energie excepţională, voinţa puternică neafectată de şubrezenia fizică, cu orgoliu deosebit, remarcabilă stăpânire de sine, aptitudini inovatoare, inteligenţa ieşită din comun”.
Fără a fi străin de realităţile româneşti din Transilvania, Simion Bărnuţiu a fost unul dintre organizatorii şi conducătorii Revoluţiei Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Naţională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 şi la cea din mai 1848. Concepe şi distribuie celebrul său manifest „Proclamaţia” din 24-25 martie 1848, în care enunţă meditaţiile sale începând din 1842 despre naţiunea română şi soarta românilor din Transilvania.
Scrierile lui cu caracter naţional, social, politic, economic, juridic, filosofic, pedagogic şi teologic au fost elaborate într-un timp relativ scurt, de zece ani. Munca uriaşă, depusă în atâtea direcţii, este uimitoare, ţinând seama de vasta bibliografie pe care a fost obligat să o consulte şi studiile temeinice şi aprofundate pe care le-a făcut în direcţii atât de diferite.
Varietatea preocupărilor lui Bărnuţiu ar fi trebuit să se soldeze cu un mozaic desăvârşit de lucrări. În mod uimitor, însă, ele prezintă o unitate reală de gândire, aproape fără echivalent, care atestă universalitatea inteligenţei lui, manifestată în corsetul raţionalist al unor concepţii adânc structurate Luciditatea spirituală a acestui titan al renaşterii româneşti se datoreşte geniului sau, studiilor temeinice şi contactului cu occidentul, care i-a îmbogăţit personalitatea.
Meritul de căpetenie al operei lui rezidă în eforturile de aplicare a principiilor filozofico-juridice la realizarea societăţii româneşti, a timpului său.
Simion Bărnuţiu a trăit perpendicular pe pământ, depăşind viteza pasului domol al generaţiei sale. Prin gândirea lui, care reprezintă o culme de gândire a epocii sale, se poate afirma că şi-a devansat, cu o jumătate de secol, contemporanii.
Ars de dorul cărărilor nestrăbătute şi atras de neînţelese avânturi spre tot mai sus, acest solitar, deprins să cutreiere regiunile senine ale cugetării, ne-a oferit un exemplu rar de interdependenţă organică între istorie, filosofie, politică şi conştiinţa naţională.
Munca lui uriaşă, de reflexie şi cercetare, viza eleborarea unui sistem pozitiv de renovare a stărilor existente. Aportul lui de esenţă istoria gândirii sociale şi filosofice din ţara noastră este covârşitor.
Cum a trăit, a gândit, a scris operă bogată, a militat şi a luptat Simion Bărnuţiu? Este o interogaţie fundamentală care ridică necontenit răspunsuri pe măsura vremii lui şi a roadelor cuprinse în spiritualitatea românească şi europeană. Experienţele de viaţă ale oamenilor în variate locuri şi timpuri ilustrează, cel puţin două moduri contranstante: dintr-o primă grupă sunt oamenii care trăiesc mult pentru că trăiesc dens, cei ce fac mereu ceva util în plan ideatic sau practic; din a doua grupă sunt oamenii care trec prin lume fără s-o vadă, fără să-i adauge nimic sau să-i amputeze câte ceva din imperfecţiunile ori anomaliile care au invadat-o, chiar dacă depăşesc suta de ani, trăiesc rarefiat, deci puţin.
Ei bine, Simion Bărnuţiu face parte din prima categorie, din rândul celor cărora viaţa le-a fost potrivnică, rupându-se firul la vârsta de numai 56 de ani. Şi totuşi, Bărnuţiu a trăit mult pentru că a trăit dens, a fost mereu prim planul vieţii social-politice şi cultural-ştiinţifice. Din toate informaţiile la care am avut acces rezultă că a fost un elev şi un student eminent, un profesor prestigios, un luptător curajos pentru cauza românismului în Transilvania, a românismului, în general; pentru dreptate socială şi naţională; un intelectual de valoare, cu o operă de o impresionantă varietate.
O temă fundamentală a filosofiei lui Bărnuţiu este problematica libertăţii. După cum se ştie, geneza filosofiei, a conştiinţei cunoscătoare a omului a fost propulsată de stările de interogaţie, de visare-contemplare ale omului în lumea înconjurătoare, dar şi de motive mai adânci care ţin de libertatea spiritului. În problematica filosofică a operei lui Simion Bărnuţiu, ceea ce este esenţa spiritului omenesc dintotdeauna şi pentru totdeauna – libertate – nume sfânt şi drag ocupă o arie întinsă.
La începutul Discursului din catedrala Blajului ( 2/14 mai 1848), Simion Bărnuţiu se întreba cine să nu se ,,închine înaintea înălţimii omeneşti" când se uită la măreţia adunării în care s-au întrunit reprezentanţii românilor pentru a-şi afirma hotărârea nestrămutată de a-şi cucerii libertatea, înainte de toate libertatea naţională, ,,...inima Românilor a bătut totdeauna pentru libertate – a afirmat – şi iată că-i vedem şi acum cu multă bucurie cum s-au deşteptat, şi prin ce unire minunată s-au legat, că nu vor mai suferi să-i calce în picioare alte naţiuni".
Continuându-şi ideile, tribunul paşoptist se întreba: Şi cine să nu mişte acum, care popor ce să nu se aprinză de acest spirit dumnezeiesc ce anunţă căderea servituţii la toate popoarele, renaşterea Europei prin libertate?", căreia până şi Imperiu habsburgic i se închină.
Este lesne de observat că ,,Europeanul Bărnuţiu" nu numai că a înţeles spiritul de libertate care cuprinsese popoarele europene, ci a chemat românii transilvăneni la luptă energică în vederea cuceririi propriei libertăţi, pentru obţinerea căreia inima le-a bătut întotdeauna. Îndemnurile şi chemările lui Bărnuţiu la lupta pentru dobândirea libertăţii îşi au originea în concepţia sa despre libertate. Omul este liber de la natură, ceea ce face ca libertatea să fie cel mai vechi privilegiu, presupunând, în acelaşi timp, dreptate şi egalitate.
Încă în 1842, el scria că libertatea presupune o strânsă legătură cu existenţa omului în spiritul egalităţii. Găsim la Bărnuţiu o trinitate, existenţă, libertate şi egalitate – care apare pregnant în Discursul din catedrala Blajului, precum şi în alte scrieri ulterioare ale sale, din care se desprinde ideea necesităţii luptei pentru libertate, în dubla ei ipostază – socială şi naţională – a luptei pentru dreptate şi egalitate.
„Eu zic – spune Bărnuţiu în Discurs - că libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât cea naţională”. Libertatea naţională se naşte odată cu naşterea naţiunii. La rândul său, naţiunea, pentru a-şi apăra libertatea, îşi sacrifică averea, chiar şi viaţa, deoarece în accepţia lui Bărnuţiu, „libertatea e coarda inimii ei cea mai personală, proprietatea ei cea mai naţională, inima ei, sufletul ei, podoaba ei !”. În abordarea libertăţii naţionale, lui Bărnuţiu nu-i scapă nici legătura dintre aceasta şi dreptul de folosire a limbii materne, condamnând vehement atitudinea autorităţilor ungureşti din Transilvania, nedreptăţile săvârşite de acestea naţiunii majoritare, respectiv naţiunii române, un întreg şir de secole.
Despre libertatea naţională, Bărnuţiu afirma că fără aceasta nu poate fi înţeles şi definit nici un popor de pe pământ, nici cultura şi fericirea lui. Pe scurt, susţine el „fără de libertate nu e cu putinţă cultura...” Libertatea este condiţia sine qua non a formării şi dezvoltării personalităţii umane „căci oamenii, fără libertate şi onoare, sunt mai mult vite...”
Şi ce argument mai solid putem aduce în sprijinul afirmaţiilor că românii transilvăneni au fost lipsiţi aproape total de libertate şi drepturi elementare, fireşti? decât următorul text din discursul lui Bărnuţiu, rostit în catedrala Blajului: „în Aiud nu-i era îngăduit nici unui preot român a intra să boteze şi să îngroape. Se zice că doi preoţi români, pe când duceau la câmp porciidomnilor, fură întâmpinaţi de arhiepiscopul Teofil.... în faţa căruia au căzut în genunchi şi l-au implorat << Sfinţia ta ! ajutăne că perim! >> Dar cum putea să le ajute, când principii reformaţi îl sileau chiar pe arhiepiscopul românilor să boteze căţei în loc de prunci şi dacă nu voia îl băteau cu toiagele şi cu vâna de bou, cum au făcut cu Arhiepiscopul Sava? O timpuri barbare! O tiranii neauzite! periţi din istorie, stingeţi-vă din memoria oamenilor, ca să nu mai creadă viitorimea că familia omenească ar putea degenera până la asemenea sălbăticii!”
Strigătele de durere ale lui Simion Bărnuţiu sunt ecoul strigătelor de durere ale tuturor românilor transilvăneni, ale celor ce au îndurat secole în şir tirania asupririi naţionale şi sociale. Ele sunt ecouri ale revoltei împotriva vieţii de mizerie şi a întunericului în care au fost obligaţi să supravieţuiască.
În acelaşi timp, chemările revoluţionarului paşoptist la vindecarea memoriei de urmele atrocităţilor comise de degeneraţi împotriva condiţiei umane au semnificaţii de maximă însemnătate. Pe de o parte, ele semnifică cerinţa ca cei ce au comis atrocităţi şi acte de barbarie să redevină oameni, să nu le mai comită nicicând, iar pe de altă parte, cei care au îndurat suferinţe cumplite să aibă forţa şi să le scoată din memorie pentru totdeauna, să manifeste toleranţă şi spirit de împăcare.
Consideraţiilor bărnuţiene despre libertate nu le scapă nici legătura acesteia cu religia, apreciind că libertatea nu este legată de nicio religie, că ea trebuie să fie comună tuturor religiilor – În Discurs, Bărnuţiu afirmă că: „Cel ce leagă libertatea de religiune, n-are idee nici de libertate, nici de religiune şi merită compătimire, ca un fanatic rătăcit sau dispreţ ca un om răutăcios”.
Bărnuţiu a făcut aceste precizări fiincă între românii din Transilvania a circulat şi ideea unei minuni religioase a celor de confesiune greco – catolică şi a ortodocşilor sau a uniţilor şi neuniţilor, formulare pe care o găsim în Discursul din catedrala Blajului. Potrivit opiniei lui Bărnuţiu, religia este o chestiune de conştiinţă, un drept al fiecăruia de a adera la o religie sau alta iar libertatea este deasupra oricăror credinţe religioase, fiind un atribut esenţial al fiecărui cetăţean, al fiecărei naţiuni.
Concepţiile lui Simion Bărnuţiu despre libertate şi au sorgintera în reflecţiile sale asupra mersului şi rosturilor, vremurilor, asupra soartei oamenilor, a celor mulţi, aflaţi mereu sub vremuri. Nu întâmplător, în opera lui şi a celorlalţi paşoptişti găsim multe aprecieri cu privire la legi, libertate, demnitate, egalitate, dreptate, norme morale cum ar fi: binele şi frumosul, datoria faţă de ţară, faţă de colectivitate şi faţă de semeni. Pe scurt, după cum sublinia unul dintre fruntaşii paşoptişti, ei a-au ocupat de tălmăcirea vremii lor şi a celei trecute, pentru „povăţuirea vremii viitoare” ( M. Kogălniceanu). Ei bine, Simion Bărnuţiu nu s-a abătut nici o clipă de la acest drum greu, dar în egală măsură folositor semenilor săi.
În numele libertăţii de gândire şi simţire, a libertăţii politice, în decembrie 1989 s-au ridicat la luptă oamenii din România, în special tineretul pentru răsturnarea dictaturii comuniste. Valoarea libertăţii devenise atunci bunul cel mai de preţ, valoare pe care mulţi au plătit-o cu viaţa. Astăzi, prin instituirea formelor democratice de organizare şi conducere a vieţii politice, economico – sociale şi culturale se cere un grad mai mare de responsabilitate individuală şi colectivă, astfel încât cu oameni mai bine instruiţi şi educaţi, cu o reală motivaţie pentru muncă şi creaţie cu o sporire a conştiinţei naţionale la nivel european şi mondial să avem şansa de a corecta sistemul democratic de părţile negative care se arată şi în acelaşi timp să dăm curs deschis libertăţii reale la nivel individual şi de grup. Totul este să avem încredere în forţele noastre.




prof. GHEORGHE MACOVEI





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica