Continental
Tribuna
Sibienii, invitaţi să retrăiască Epoca de Aur

Librăria Erasmus din Sibiu, îi invită pe cititori astăzi, 12 aprilie, la lansarea romanului ‘’O telenovelă socialistă’’, a lui Doru Pop. Evenimentul care va avea loc la Librăria Erasmus din Sibiu, începând cu ora 18, îi va aduce în faţa cititorilor şi pe scriitorii Radu Vancu şi Andrei Terian. Pentru ca evenimentul cu gust istoric să se desfăşoare într-un mod deosebit, participanţii sunt rugaţi de către organizatori să aducă orice obiect simbolic al Epocii de Aur, pentru realizarea gazetei de perete. Obiectele vor fi înapoiate, după lansare, iar cel mai deosebit dintre acestea va fi premiat cu volumul autorului.

"O telenovelă socialistă"

‘’O telenovelă socialistă’’. Aşa se numeşte volumul, care, de curând a apărut la Editura Cartea Românească, şi de asemenea, în ediţie digitală. Romanul este scris la persoana întâi, cu un autenticism aproape sălbatic. Acesta schiţează douăzeci de ani din comunism, de la începutul anilor ’70 până în 1989. Cu pretextul unei ultime scrisori a tatălui către fiu, se reface copilăria şi adolescenţa în România comu­nistă, pe fondul unei poveşti de fa­milie construite deopotrivă cu umor şi tristeţe, un fiu creşte trecând prin toate fazele tragicomice ale luptei cu un tată, fie el biologic, vitreg, simbolic, ideologic, prezent sau absent. Pe măsură ce se derulează isprăvile „băiatului de aur”, luciul idealizant al clişeelor despre fa­milie, prietenie, iubire plesneşte, decojind miezul dur al unei conştiinţe fără iluzii.

Despre autor

Doru Pop s-a născut la Baia Mare şi este conferenţiar la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca. Acesta a absolvit Liceul de Filologie-Istorie din Oradea (1988) şi Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (1994). În 2002 a obţinut masteratul în jurnalism şi comu­nicare la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, iar în 2003 doctoratul în filosofie, cu o teză despre filosofia culturii vizuale, la Universitatea „Babeş-Bolyai”. A fost bursier Fulbright şi Ron Brown (1995-1996, 2000-2002) şi a predat un curs despre filmul românesc la Bard College, New York (2012). În 2007, a publicat volume de studii şi eseuri: "Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton. Ochiul şi corpul. Modern şi post­modern în filosofia culturii vizuale" (2005), "911. Ziua în care a murit democraţia" (2003), "Mass-media şi democraţia" (Poli­rom, 2001), "Mass-media şi politica" (2000), "Obsesii sociale" (1998) şi un volum de povestiri pentru copii: "Po­veştile bunicuţei Nana" (2003). A tradus Giovanni Sartori, "Teoria democraţiei reinter­pretată" (Poli­rom, 1999) şi a cola­borat la volume colective şi scrie comentarii politice, cronică, litera­tură şi eseu pentru o serie de reviste literare româneşti.

Mădălina GOŞOIU



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia