La împlinirea vârstei de 88 de ani (mulţi şi sănă­toşi vă dorim!) inginerul Ion Gogoaşe a mai scris o carte despre domeniul în care a muncit patru decenii şi mai bine, "Compendiu despre fabricarea creioanelor din România" (Editura Salgo, Sibiu, 2018), interesantă prin datele pe care le oferă, privind istoricul creionului, etapele dezvoltării Fabricii de creioane din Sibiu, pregătirea forţei de muncă, tehnologia fabricării cre­ioanelor etc. Dar, lucrarea se doreşte a fi şi un omagiu adus unor oameni care au făcut din Fabrica sibiană de creioane un adevărat etalon în ţară, concurând cu cele­bra firmă de profil KOH-I-NOOR HARDTMUTH, liderul de piaţă în domeniu. Sunt amintiţi cercetătorii şi inovatorii Oprea Vasiloiu, Dumitru Iancu, Ioan Bessai, Dumitru Bâscă, Ioan Popa, proiectanţii de utilaje Ioan Barbu, Ioan Bălănean, Ion Popa, Hans Lang, Ion Răducu, Paul Octavian, fa­miliile de angajaţi, pentru care fabrica a constitu­it a doua casă: Braşoveanu (părinţi, copii, gineri, nurori), V. Ormenişan, Otto Gunesch, Ilie Ostaş, Ioan Bălănean, Gheorghe Prundurel, Paul Octavian etc.
Ion Gogoaşe nu uită că, în 16 februarie 1930, "în halele de lemn situate în Sibiu, pe str. Râului nr.26, a luat fiinţă prima fabrică de creioane din ţară, cu numele Fabrica Română de Creioane. Iniţial, un număr de 8 bancheri şi oameni de afaceri şi-au unit capitalurile pentru a pune bazele acestei fabrici (...)". Iniţial, au activat: un inginer, doi maiştri şi vreo 50 de muncitori, pe utilaje aduse la mâna a doua din Germania şi Cehoslova­cia, din această ţară fiind importate şi materialul lemnos (cedru) şi minele de creion: "De fapt, în noua fabri­că se realiza numai asamblarea minei în carcasă lem­noasă, fasonarea creionului şi finisarea". La 11.VI.1948, când cu naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, fabrica a trecut în patrimoniul statului, cu numele "Republica", primul director fiind numit Aurel Luca, angajat al fabricii, "care avea să lucreze ca muncitor până la ieşirea la pensie, devenind o legendă vie pentru faptele sale".
Autorul, pe lângă datele tehnice privind fabri­carea creioanelor, ne oferă informaţii interesante: cum N. Ceauşescu l-a recunoscut pe Aurel Luca, la o vizită în Sibiu şi l-a invitat la masa oficială (cunoscându-se din armată), cum fabrica avea două sedii, unul pe Râului, altul pe Câmpului, cum, în 1950, director a fost instalat tehnicianul Gh. Petrescu, după 3 ani şi el fiind înlo­cuit cu tânărul inginer Vasile Vintilă, noua întreprindere fiind alcătuită din fabrica de creioane, fabri­ca de bucătării şi fabrica de articole tehnice (table şcolare, schiuri, planşete desen etc.), devenind IPROFIL Republica. Treptat, s-a renunţat total la importuri, fabrica sibiană producând, în 1964, 24 de sortimente de creioane, faţă de doar 4 până în 1955...
În capitolul rezervat pregătirii forţei de muncă, Ion Gogoaşe aminteşte de Şcoala de Arte şi Meserii, de­venită Liceul "Avram Iancu", în cadrul căruia au activat dascăli de mare probitate profesională precum: ing. Ioan Ştefan, prof. Lesiacu, ing. Negură, prof. Pal, prof. Mierluţ, prof. Târnovan, prof.ing. Elena Banea, prof.ing. Ana Sultanu.
"Specialişti ca maistrul Oprean Nicolae (mine), Paul Octavian (utilaje) sunt greu de format, imposibil de găsit în alte sectoare, de aceea se cuvine să-i respectăm, să-i preţuim, să-i venerăm, cât sunt încă în viaţă şi activi­tate."
Autorul îşi ilustrează cartea cu fotografii din arhiva proprie, ceea ce-i conferă un plus de atractivitate.
Într-un loc, Ion Gogoaşe întreabă retoric: "Se vor mai realiza creioane în România? Dar în Sibiu?"
Numai Dumnezeu ştie!