Multă vreme, Rodica Braga a scris proză la începuturile carierei sale de scriitoare profesionistă: Sângele alb al pietrelor (schiţe, 1972), Nisipul memoriei (roman,1978), Dincolo de dragoste (roman, 1979), Eternităţi de-o clipă (schiţe,1982), Singurătatea pământului (roman, 1985) etc. Apoi, treptat, fără a renunţa la proză definitiv, cum era de aşteptat, s-a dedicat poeziei. De ce spun că era de aşteptat, fiindcă în povestirile publicate era prezent fiorul liric nativ. Debutul cu un volum de versuri s-a petrecut în 1995 cu Neliniştea cuvintelor, urmat de alte cărţi de ţinut minte. De câţiva ani, Editura Academiei Române a lansat ciclul "O sută şi una de poezii", în cadrul căruia au apărut o sumă de antologii, unele realizate chiar de autori (Ileana Mălăncioiu, Petre Stoica, Ion Gheorghe,  Ion Horea), altele fiind întocmite de critici literari (St . Aug. Doinaş, de Mircea Braga, Nichita Stănescu, de Corin Braga, Radu Stanca, de loan Radu Văcărescu, Romulus Guga, de Constantin Cubleşan, A. E. Baconsky, de Diana Câmpan etc.). În această suită de elită a apărut şi cartea Rodicăi Braga, cu o prefaţă semnată de Mircea Tomuş şi  o postfaţă de Liliana Danciu. Îmi imaginez cât de greu i-a fost autoarei să-şi aleagă singură (!) din miile de versuri scrise de-a lungul anilor "doar" 101 poezii, pe  care le-a considerat demne să apară în această culegere, "creme de la creme", cum spune francezul. 
Din cele 11 volume publicate în perioada 1995-2018, a ales între 6 şi 24 de poeme, cele mai multe din ultimul - "Trupul de fum al zilei" - pe care l-a considerat, probabil, cel mai reuşit. Volumul este completat de câteva "repere critice" despre cărţile de poezie ale Rodicăi Braga, semnate de Marin Mincu, Irina Petraş, Monica Grosu, Constantin Trandafir, Sonia Elvireanu, Constantin Cubleşan.  Din cele "o sută şi una de poezii" am ales singur (!) "Separarea de cuvinte", din placheta "Senin ca-n ou",  apărută în 2009: "din când în când, /îmi doresc/să mă despart de cuvinte,/să mă separ de ele/ca de propria umbră, /doar că, mereu, /sunt ajunsă din urmă/de mâinile  lor catifelate/mângâiată de blândeţea aprigelor/lor unghii./disperată încerc să le disting/ochii de turbă arzândă,/să le ating epiderma solzoasă, /trupul tulburător de dragon/şi gura noroioasă. /nu de ele mă tem, /ci de dorinţa smintită/ce izgoneşte din mine azurul/şi preschimbă în noapte/fiece istm de silabă. /o, cuvintele, nesperată/izbucnire în lumină/a materiei cuminţi, răsar/din huma din noi, /înmuguresc şi rodesc, /plante fierbinţi ce topesc/bruma/pritocitoare de moarte”.
Din fericire, prozatorii, poeţii, gazetarii nu se pot despărţi de cuvinte decât atunci când nu mai pot sau nu mai au ce spune. Vorba lui Constantin Cubleşan: "Rodica Braga şi-a construit din cuvinte, din cuvinte poetice, un veritabil templu la altarul căruia a oficiat fără emfază, ca o nobilă vestală, împlinind o operă de ample dimensiuni (...)