Radu  se născuse la Slatina în 22 august 1941, ca fiu al unui colonel de cavalerie, iar mama lui, Lucia Dobre, era profesoară de chimie, o fiinţă blândă şi bună. Părinţii au avut o iubire admirabilă, ei locuind pe str. Tribunei, chiar în centrul Sibiului, vecini cu actriţa Gigi Răchită, o fiinţă excepţională ca talent scenic şi ca prietenă. Sora acestei vecine, Olimpia Arghir, a strălucit pe scena Teatrului Naţional din Cluj, unde eu am admirat-o ca Doamnă distinsă, rafinată, de mare demnitate scenică, până la finele carierei sale actoriceşti. O găsiţi şi azi cu o poză frumoasă afişată în holul Teatrului. Să nu uităm că fiica actriţei a făcut regie de teatru şi la TV. Aşadar, o familie reputată cu oameni de teatru cu totul deosebiţi. La Gigi Răchită veneau în vizită câţiva actori, între care Eugenia Barcan şi Radu Stanca. Părinţii intelectuali, care i-au asigurat lui Radu o educaţie aleasă şi vecini care vorbeau adesea despre teatru, trăindu-l pe viu, şi-au pus amprenta asupra băiatului care se ridica, dobândindu-şi un solid bagaj de cultură şi căutând un drum profesional pentru viitor.

Nu mă îndoiesc că regizorul Radu Stan­ca, aşa cum se întâmpla în mod frecvent,
l-a remarcat pe băiatul care creştea într-o familie de intelectuali, în care se cultiva dragostea de carte şi de frumos. Extrapolez mărturisirea Danei Lăzărescu, fetiţa de
7 ani cu ochi frumoşi, pe care văzând-o la Rm. Vâlcea regizorul sibian Radu Stanca, aflat în turneu, a întrebat-o dacă nu doreşte să devină actriţă. Este întrebarea care a marcat-o şi ea s-a făcut actriţă. Sunt convinsă că acea întrebare a putut să ajungă şi la urechile lui Radu Dobre, rămânând acolo latentă mult timp, până la momentul propice când ea a rodit.

Întorcându-ne la anii liceului, eu făceam parte din prima promoţie mixtă, cu băieţi şi fete în aceeaşi clasă, aşa că noi, fetiţele clasei a VIII-a, ne uitam în pauze cu admiraţie la liceenii claselor superioare. Careul şcolii ne aducea aproape, iar elevii indisciplinaţi se vedeau scoşi în faţă, ceea ce-i ruşina, fără îndoială. Ce însemna indisciplină în anii aceia? Să fii găsit în oraş după ora 20, când regulamentul cerea să fii în casă. Să nu ai uniforma bleumarin, cordeluţă şi batic bleumarin sau chipiu la intrarea în liceu dimineaţa, când la poartă erai verificat şi nu puteai ajunge în clasă, dacă nu aveai pe haină numărul matricol. Cazurile grave erau fumatul în wc-ul liceului sau chiulitul de la ore ca să vizionezi un film. Pentru asemenea culpă se dădeau pedepse drastice, cu eliminare pe mai multe zile şi scăderea notei la purtare. Băieţii cu păr mare erau trimişi la tuns, fără iertare şi fără excepţie. Aşadar, disciplina în liceu era drastică şi respectul faţă de profesori asigurat. Când trecea profesoara de chimie Elena Cojmenco pe coridor cu ţinuta ei sobră, de o modestie salutară, elevii pur şi simplu se lipeau de pereţi, privind-o cum păşeşte majestuoasă, abstractă, desprinsă de lume. Băieţii se simţeau vrăjiţi de frumuseţea unor profesoare, aşa ca Dorina Duzinchievici, o fiinţă dulce şi caldă. Profesoara de biologie Elena Cilievici, totdeauna elegantă şi distinsă, a rămas în amintirea unei clase printr-o întâmplare deochiată. Elevul scos la răspuns, dacă reţin bine la istorie, a motivat că nu a putut învăţa pentru că toată noaptea „a lucrat la păsărica tovarăşei profesoare Cilievici”. Încremenire generală! De fapt, elevul împăiase o pasăre pentru laboratorul de biologie al liceului. Povestea acelei replici a elevului nepregătit a colindat tot liceul, neuitată peste timp. Profesoara Maria Fanache preda literatura română într-un stil tensionat, făcând un veritabil exerciţiu al minţii elevilor, opriţi să ia notiţe, în timp ce colega ei de catedră, Elena Cosma, instala o stare de sărbătoare, dăruind elevilor toată căldura sufletului ei. Profesorul de matematică Vasu realiza performanţe cu elevii lui. Personalităţi diferite, tehnici didactice variate, ce marcau elevii care îşi plămădeau propria formare intelectuală şi morală. Olimpiade şi concursuri sportive sau artistice erau momentele de vârf ale activităţii didactice şi Liceul „Gh. Lazăr” era mereu fruntaş. Aşa s-a pus cărămida de bază a formaţiei lui Radu Dobre la Sibiu, în atmosfera tonică, stimulativă a liceului celui mai prestigios din oraş.

După anii când a încercat alte traiectorii profesionale, el înscriindu-se la Politehnică în Bucureşti, gândul dintâi a biruit şi Radu a intrat în 1965 la IATC „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. Primul spectacol de poezie la Casa studenţilor din capitală i-a dat şansa să citească poezii de Radu Stanca, creaţii încă nepublicate, preluate de la verişoara scriitorului, profesoara de actorie Zoe Anghel Stanca. Zoe şi Radu contau drept GENIALII familiei Stanca. Cu încetul, tânărul Dobre s-a apropiat şi a descoperit în primul rând frumuseţea versurilor baladistului Stanca. După alte cercetări documentare, a realizat cât de important a fost aportul regizorului la înflorirea vieţii teatrale la Sibiu. Sub titlul Contribuţii sibiene la dezvoltarea artei teatrale româneşti, formularea lui este superlativă: „Puţine oraşe din ţară au avut şansa de a găzdui un om de valoarea, sensibilitatea, cultura, puterea de muncă şi universalitatea lui Radu Stanca. Actor, regizor, poet, teoretician, dramaturg şi pedagog, manifestându-se plenar în toate aceste domenii, Radu Stanca a fost cel care a fixat şi la înalt nivel locul teatrului sibian în istoria teatrului românesc. Roadele muncii sale se mani­festă până în ziua de azi, prin actorii pe care i-a format, prin dragostea de muncă pe care el a insuflat-o, prin piesele care se joacă pe toate scenele ţării, prin contribuţiile teoretice pe care le-a adus şi ale căror principii rămân actuale şi în continuare.”1 Într-un mod mai voalat sau mai vizibil, Radu Stanca i-a fost tânărului Dobre un model şi o stea călăuzitoare.

Radu Dobre a studiat, aşadar, între 1965 şi 1969 la IATC „I.L. Caragiale”, în clasa lui Ion Finteşteanu, cu asistenţi ca: Gh. Popovici Poenaru, Eva Pătrăşcanu, Sanda Manu, Irina Petrescu, făcând la început dramatizări, cum au fost Diplomaţie, High life, apoi scene din spectacole şi în anii III şi IV spectacole întregi. El s-a remarcat în Mult zgomot pentru nimic în rolul Benedetto şi în Vicleniile lui Scapin. În Bărbierul din Sevilla l-a întruchipat pe Basilio, jucând împreună cu Petrică Lupu şi Cornel Constantiniu. Cu spectacolul Cui i-e frică de Virginia Wolf, unde a avut rolul principal, George, alături de actriţa Domniţa Mărculescu Constantiniu, a dat examenul de absolvire, acest spectacol de producţie jucându-se la Teatrul Casandra din capitală.

În 1966 s-a căsătorit cu colega lui, Geraldina Perşoiu, şi la absolvire amândoi au fost ceruţi de Dan Nasta de la Teatrul de Stat din Sibiu, unde au ajuns prin repartiţie guvernamentală. Actriţa Eugenia Barcan îşi aminteşte momentul când i-a fost prezen­tată Geraldina, care fină, delicată, ca o balerină, i s-a părut un desen foarte frumos al unui grafician, nu o fiinţă reală. De aceea, i-a spus: „Parcă eşti o statuetă de Tanagra.”

Primul spectacol la Sibiu a fost Al patrulea anotimp de H. Lovinescu în regia lui Dan Nasta, unde Geraldina era Iulia, iar Radu joacă pe Andrei alături de Papaiani, tocmai căsătorit cu o sibiancă. Era un început cu totul promiţător. A urmat Moartea unui golan, de Virgil Stoenescu, în regia lui Andrei Zaharia, unde Radu interpreta pe Fony, alături de Geraldina. Radu Basarab, cum era numele lui de scenă, joacă alături de Geraldina în spectacolul Cu ochii legaţi de G. Feydeau, în regia artistului emerit Dan Nasta.

În 1970-1971, Radu face stagiul militar la Lipova, dar este transferat la Ansamblul Armatei, cu programe de estradă la Casa Armatei din Cluj. În sezonul estival era angajată şi Geraldina Basarab, ei mergând astfel împreună la Mare. Bineînţeles că şi la Sibiu soţii Basarab joacă în Răzbunarea sufleurului de V.I. Popa, în regia lui Hans Schuschnig. Îl reîntâlnim în Nud cu vioară de Nöel Coward, în Camera de alături de Paul Everac, în regia lui Dan Alecsandrescu, şi în Nunta lui Figaro de Beaumarchais, spectacol regizat de Petru Mihai. Evoluţia actorului era constantă şi atmosfera în Teatrul de Stat de la Sibiu, minunată. Mare iubitor al artelor, Radu era apreciat de colegi şi pentru pasiunea de jazzman, căci el face o instalaţie cu care săptămânal oferea acto­rilor un program de jazz american autentic.

În stagiunea 1971-1972, soţii Basarab joacă în Aceşti îngeri trişti de D.R. Popescu şi în Procesul Horia de Al Voitin. Radu este distribuit în Omul care aduce ploaie de Richard Nash, regizat de Petru Mihail, având ca scenograf pe artistul emerit Liviu Ciulei. Fără să fie un cuplu de legendă, aşa cum fuseseră în deceniul 1951-1961 Radu şi Doti Stanca, cei doi actori îşi trăiau gloria pe care şi-o dobândeau cu fiecare nou rol jucat.

În stagiunea următoare, soţii Basarab sunt distribuiţi în spectacolul Dom Juan de Moliere în regia lui Mihai Dimiu şi în Tragedia Fecioarei de Francis Beaumont şi John Fletcher. Teatrul de Stat din Sibiu începe o colaborare cu un teatru de la Cotbus din R.D.G. şi altul din Polonia, astfel că Radu Basarab este distribuit în Răposatul de Branislav Nuşici, cu regia şi decorurile Liubişei Georgievski.

Noi, spectatorii sibieni, am trăit emoţia unui reviriment regizoral, care a scos spectacolul de teatru din inerţie atunci când a apărut regizorul Iulian Vişa, un om de teatru foarte ingenios. Din 1972 începe o rodnică colaborare cu regizorul Iulian Vişa, Radu făcând şi muzica la spectacole. Cu un asemenea spectacol, Steaua fără nume, ei pleacă în Polonia. Cu Vicleniile lui Scapin se face un turneu la Teatrul din Piatra Neamţ. Realitatea este că Radu Basarab a jucat în cele mai multe spectacole ale lui Vişa.

În stagiunea 1973-1974, soţii Basarab joacă în Revizorul de N.V. Gogol, spectacol regizat de Hanns Schuschnig şi în Munţii de Maria Bratei, în regia artistei emerite Marietei Sadova, ceea ce dovedeşte că Sibiul nu este ocolit de numele unor mari oameni de teatru ai ţării. Aşa cum era de aşteptat, în stagiunea 1975-1976, Radu a repurtat un frumos succes cu rolul jucat în Căsătorie prin concurs de Carlo Goldoni, în regia Nicoletei Toia. Soţii Basarab joacă în Menajera de Al. Sever, în Vlaicu Vodă de Al Davila, şi în Tineri căsătoriţi caută cameră de Mihai Roscin, toate trei în regia lui Iulian Vişa. Cu Tineri căsătoriţi caută cameră ei pleacă în Polonia.

Stagiunea 1976-1977 începe cu Aceste anotimpuri şi cărări, creaţie a sibianului Eugen Onu, regizată de Dan Alecsan­drescu. În prezenţa autorului, am realizat ca moderator, la final de spectacol, o dezbatere cu publicul din sală. A fost un eveniment interesant, menit să înles­nească înţelegerea spectatorilor tineri, liceeni în mod deosebit. Iulian Vişa a pus în scenă Sângele de H. Lovinescu având pe amândoi soţii Basarab în distribuţie. Dar, mai interesant a fost spectacolul Dealul cu fântână arteziană de Yannis Ritsos, în regia lui Yannis Veakis, unde a jucat atât Radu Basarab, cât şi soţia lui. Stagiunea s-a încheiat cu Peripeţiile bravului soldat Svejk după Haşek, în regia lui Constantin Dinischiotu, unde, de asemenea, au fost distribuiţi amândoi soţii Basarab, ca dovadă că performanţele lor scenice erau deose­bite şi publicul îi preţuia. Le-am consemnat în „Transilvania”, nr. 12, 1977, p. 50, unde a fost remarcată Geraldina în rolul doamnei Kati, cu „intempestiva ei apariţie”.

În stagiunea următoare, Teatrul de Stat din Sibiu pleacă într-un turneu în R.D.G. şi în Polonia cu Sânziana şi Pepelea de V. Alecsandri, în regia lui Sergiu Savin, protagonista fiind interpretată de Geraldina, iar Radu, distribuit în rolul lui Lăcustă. Am semnat o cronică de spectacol în revista „Transilvania”, nr.10, 1977, p. 10, din care citez: „Sânziana este interpretată convin­gător şi nuanţat de Geraldina Basarab, iar Pepelea găseşte în mimica şi gesturile actorului Dan Turbatu expresia nimerită a isteţimii, umorului şi cutezanţei. Alături de ei, Zmeul e interpretat cu ponderare de actorul Ion Buleandră, iar Lăcustă, personaj pus în seama lui Radu Basarab şi Pirlea, întâlnind în Mircea Hândoreanu un actor cu largi disponibilităţi şi cu un nedesminţit apetit de joc, trăiesc în spectacol nu ca individualităţi distonante, ci compun un ansamblu omogen, menit să ilustreze o lume fabuloasă, purtând însă amprenta omenescului.” Regizoarea Nicoleta Toia pune în scenă Joc de pisici de Örkeny István, unde amândoi soţii Basarab primesc roluri.

În 4 mai 1978, la librăria Luceafărul din Sibiu, se lansează cartea lui Ion Vartic Poe­zie şi teatru de Radu Stanca, cartea apărută recent la Editura Albatros din Bucureşti. După prezentarea mea, actorii Geraldina Basarab, Radu Dobre Basarab şi Sandu Bălan au recitat din creaţia poetică a baladistului. Am păstrat un afiş, ca amintire.

Aşa a fost mereu Radu Dobre Basarab, prezent cu recitări literare la manifestările organizate în oraş, îndeosebi în cele care implicau tineretul. Bineînţeles că atunci când s-a înfiinţat Asociaţia intitulată Radu Stanca, el nu putea să lipsească şi cred că îmi amintesc de câteva reuniuni la care am participat, mai ales că eram doctorandă şi pregăteam o teză cu tema Un studiu monografic- Radu Stanca, viaţa şi opera.

Ne apropiem de un apogeu al evoluţiei lui Radu Dobre Basarab care, după ce a jucat în spectacolul cu care debuta stagiunea 1979-1980, anume Neînţele­gerea de Albert Camus, în regia lui Dragoş Galgoţiu, primeşte rolul sultanului Ma­homed al II-lea „Cuceritorul” în spectacolul Răceala de Marin Sorescu, purtând semnătura regizorală a lui Iulian Vişa. Conceput ca un spectacol epopeic, cu cele 3 planuri, realizarea sibiană ia premiu de interpretare la Festivalul de la Craiova, pentru rolul lui Mahomed. Spectacolul sibian a fost socotit mai reuşit decât cel de la Teatrul Bulandra, unde Mahomed era interpretat de Virgil Ogăşanu. Sub titlul „Răceala”- un spectacol teatral eveniment, am comentat această realizare în „Tribuna Sibiului” din 26 decembrie 1979, p. 2. Izbânda actoricească cu totul excepţională este astfel comentată: „Radu Basarab făureşte personajul sultanului cu agilităţi gestice şi molcomiri orientale, dar şi cu momente de pătrunzătoare clarviziune, într-un rol-mănuşă, pe drept aşteptat.”(s.n.)

Tocmai lucrase în stagiunea 1978-1979 cu regizorul Gheorghe Teodorescu la piesa Clipa de Virgil Stoenescu, şi cu Avram Besoiu la Sosesc diseară de Tudor Muşatescu. Cu experienţa actoricească dobândită, Radu ia decizia să facă şi muncă de regizor, care îi completa palmaresul de om al scenei. El regizează în noua stagiune 1980-1981 un spectacol de poezie pe versurile lui Radu Selejan intitulat Statornicie, dar prima izbândă ca regizor o va obţine cu Capcană pentru un om singur de Robert Thomas şi continuă cu realizarea regizorală a spectacolului Rujul meu nu lasă urme (Week-end de adio) de Sauvajon, cu care se vor realiza cele mai numeroase reprezentaţii. O altă reuşită pe aceeaşi linie este Ziua cea nebună de Turrini din stagiunea 1986-1987.

În conştiinţa sibienilor, definitorie a rămas prestaţia sa de actor., unul care se adresa celor tineri prin recitări susţinute şi în Cenaclul „Radu Stanca”. Actorul străluceşte în Oedip salvat, piesa lui Radu Stanca fiind valorificată într-o viziune modernă de Iulian Vişa, în stagiunea 1980-1981, ca un an mai târziu tot Vişa să monteze Camino Real de Tennessee Williams, Radu jucând unul dintre rolurile principale, cel al lui Don Quijotte. Radu joacă în Dirijorul de D.R. Popescu, în stagiunea 1981-1982, iar un an mai târziu în Fizicienii de Fr. Dürrenmatt, în regia Ludmilei Szekely-Anton.

Se ştie că, după spectacolul Violetele de Parma de Shehadé din 1983, Iulian Vişa pleacă în Danemarca, unde la un moment dat a avut chiar propriul lui teatru. Sosit cu idei novatoare din Franţa, regizorul Mihai Constantin Ranin se remarcă prin spectacolele montate la Sibiu, dar nu se va ridica la nivelul lui Iulian Vişa, după cum apreciază publicul.

Trecând printr-o dramă familială, produsă de divorţul pe care l-a cerut, Radu Basarab va mai face un rol bun în Puricele în ureche (Gelozia, bat-o vina) de G. Feydeau, ca apoi să plece şi el la Târgu Mureş. Acolo va găsi un mediu propice continuării proiectelor sale, dedicându-se nu numai jocului actoricesc şi regiei, ci şi profesoratului la Universitatea de Artă Teatrală din noua sa reşedinţă. Acolo ne-am reîntâlnit, activând într-o atmosferă de bună colegiaritate timp de peste 10 ani.

Decesul în 2009 al actorului Radu Basa­rab a stârnit regretul colegilor şi publicului, iubitor de teatru, în egală măsură. În 13 martie 2023 o iniţiativă a conducerii Univer­sităţii de Arte din Târgu Mureş ne-a readus împreună în Foaierul Teatrului Studio, ca să participăm la evocarea intitulată In memoriam... Radu Dobre Basarab. Conf. univ. dr. Maria Magdalena Janosi a siste­matizat exemplar toate materialele primite şi a organizat expoziţia comemorativă.

Rectorul, prof.univ.dr. habil. Sorin Crişan, şi Decanul, prof.univ.dr. Oana Veronica Leahu, colegi actori şi foşti studenţi au împletit amintiri, din care s-au recompus momente din activitatea şi din creaţiile scenice ale celui evocat. Pe ecran l-am revăzut în rolurile care i-au dat celebritatea. L-am simţit revenind printre noi, mereu ingenios şi special în idei, constructiv şi generos cu cei apropiaţi. În cele două ore ale frumosului eveniment comemorativ, am fost convinsă că Radu Dobre Basarab va rămâne printre noi şi că el merită să fie un model pentru oamenii de scenă ai viitorului.

Anca Sîrghie

Reportajul evenimentului

 Joi,16 martie 2023, la Teatrul Studio al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, a avut loc evenimentul comemorativ In memo­riam Radu Dobre Basarab din seria Personalităţi ale Universităţii de Arte din Târgu Mureş, organizată de Institutul de Cercetări Teatrale şi Multimedia al U.A.T. Publicul a beneficiat de o prezen­tare a biografiei actorului, regizorului, pedagogului Radu Dobre Basarab, un fotomontaj pe muzică de jazz, preferata maestrului. Au fost exprimate amintiri şi gânduri laudative de către foşti colegi, studenţi, prieteni. Amintirile au continuat să se depene în momentul vizionării expoziţiei organizate prin expunerea de obiecte personale, fotografii, afişe şi alte documente. Întregul material ilustrativ a fost în mod exemplar selectat, organizat şi proiectat pe ecran de conf. univ. dr. Maria Magdalena Janosi. Pe această cale aducem mulţumiri participanţilor şi personalităţilor care au transmis mesaje video: dl. Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, dl.Szabó K.István,-regizor, dl. Zoltan Butuc, actor.

Evenimentul a fost îmbogăţit de mesajele d-lui Rector al U.A.T., prof.univ.dr.habil. Sorin Crişan, al d-nei Decan prof.univ.dr. Oana Leahu, de versurile rostite expresiv de actriţa Geraldina Perşoiu (Basarab), care a venit de la Sibiu împreună cu dl Radu Dobre, fiul ei şi al omului de teatru come­morat. Au urmat, în mod firesc,  cuvintele marcate de emoţie ale d-nei Dobre Kothay Judit-scenograf. Mulţumiri deosebite d-nei prof.univ. Anca Sîrghie pentru efortul de a veni de la Sibiu spre a ne împărtăşi amintiri nepreţuite. D-na Doina Pană ne-a oferit bucuria de a afla lucruri neconsemnate sub nici o formă până acum, iar în final actorul şi poetul Cătălin Neghină a încântat audienţa cu amintiri ale unor fapte trăite de el alături de Radu Dobre Basarab.

Mulţumiri tuturor !

Janosi Maria Magdalena

1Radu Basarab, Contribuţii sibiene la dezvoltarea artei teatrale româneşti, în Anca Sîrghie, Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2016, p. 46.