S-a născut la 25 iunie 1928, în satul Slobozia, comuna Bieşti, plasa Chiperceni, judeţul Orhei din Basarabia, din părinţii Teodor şi Achilina. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, primele trei clase la Liceul „Vasile Lupu" din Orhei, apoi, începând din 1944, la Liceul „Radu Negru" din Făgăraş, pe care l-a absolvit în 1949. A intrat la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi la Institutul Sanitar Militar, pe care l-a absolvit în 1955.
A ajuns la Făgăraş ca refugiat, prin repartiţia Comisariatului General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor din România. Sosirea la Făgăraş a fost o aventură pentru copilul Vasile Hodorogea. Primele trei zile le-a petrecut pe banca de lângă statuia Doamnei Stanca pentru că n-a fost primit la internatul liceului. Ca refugiat a ajuns la Făgăraş în luna martie a anului 1944, cu un geamantan şi cu actele de identitate. A găsit căldura familială în casa primarului Ion Trâmbiţaş din Pojorta căruia îi medita copilul, la un coleg Nicolae Ţeţiu din Corbi, dar şi la colegii lui de clasă, care l-au sprijinit: Ion Ilioiu, Vasile Comănici, Ion Broscăţean, Ion Moga, Savel Cheptea. A fost perioada în care părinţii lui au fost deportaţi în Siberia, în două etape, în 1940 şi în 1949, câte 12, respectiv 15 ani. Surorile lui au fost internate în azilul „Elena Doamna" din Bucureşti unde au dus o viaţă plină de lipsuri. La liceul din Făgăraş s-a evidenţiat prin rezultate deosebite care i-au adus la sfârşitul anilor de studii premiul I şi II. A fost membru al Organizaţiei Uniunea Asociaţiei Elevilor din România şi membru U.T.M, responsabil cu gazeta de perete a clasei, alături de colegii Sofonea Remus, Cheptea Savel, Galea Alexandru (viitorul lui cumnat), Zamfir Constantin, Fulicea Silviu, Metea Victor din Ileni, Delaport I. etc. Cu toate dificultăţile prin care a trecut, dând meditaţii a putut să-şi ajute fraţii şi surorile, în anul II de Medicină a fost avansat sublocotenent şi primea soldă în sumă echivalentă cu salariul unui învăţător. Astfel şi fratele lui, Constantin Hodorogea, a făcut Institutul Sanitar Militar şi, pe o perioadă de un an de zile, a fost medic de familie în oraşul Făgăraş. Sora lui (căsătorită Galea) a absolvit Facultatea de Fizică-Matematică din Bucureşti şi a ajuns profesor la Catedra de Fizică de la Liceul „Doamna Stanca" din Făgăraş.
În perioada liceului şi a facultăţii, a trăit sub ameninţarea de a fi trimis în Siberia de către Comandamentul româno-rus şi Securitatea rusească, care veneau la liceu cu listele refugiaţilor chemaţi să se repatrieze. De multe ori a fost scăpat de colegii lui, Ion Ilioiu şi Vasile Comaniciu, care-l ascundeau în dulapul lor pentru a nu fi arestat. Pe atunci se oferea o sumă mare de bani pentru aşa-zisa repatriere în U.R.S.S.
A fost membru în Astra Sibiu, iar pentru activitatea desfăşurată a fost premiat cu medalia de aur în 2010. A fost promoţia de la „Radu Negru" care a dat membrii Grupului Gavrilă de luptători anticomunişti din Munţii Făgăraşului: Sofonea Remus, Novac Gelu, Metea Victor, Ilioiu loan, Chiujdea, Haşu, Victor Roşea, Glăjar loan, Beleaua Cornel Cristian, cu profesorii Mihai Novac (matematică) şi fiica lui, Gema Novac, Romul Ursu (istorie) şi fiii săi.
În anul 1957, fiind medic, angajat civil la Cazarma 90 Sibiu, a participat la procesul colegilor de liceu desfăşurat la Tribunalul Militar din Sibiu (60 de persoane), în calitate de medic, când s-au dat sentinţe grele cu mulţi ani de închisoare şi condamnări la moarte.
A profesat ca medic în Sibiu. Părinţii lui au decedat, mama, Achilina Hodorogea, în 1964 îşi odihneşte somnul de veci în satul natal, iar tatăl, care s-a stins la venerabila vârstă de 93 de ani, a fost înmormântat în Cimitirul Municipal din Sibiu, în august 1985.
DIN VREMURI DE BEJENIE
- în memoria fratelui meu, dr. Constantin T. Hodorogea -
Reproduc, mai jos, una din numeroasele scrisori primite de la fratele meu, în perioada 1946-1947, perioadă în care era nevoit să dea lecţii particulare pentru a-şi asigura existenţa şi a se pregăti pentru facultate.
11 martie 1946
Scumpul meu frăţior,
Trăim într-o lume care se sfâşie, între oameni care se devoră între ei ca cele mai crude animale. Nu te gândi decât la viitorul tău, caută să-ţi croieşti un drum în viaţă, munceşte, pregăteşte-te, cultivă-te, impresionează-ţi profesorii prin răspunsuri îndrăzneţe. Vei fi tare, vei învinge, altfel te vei prăbuşi. Ai la dispoziţie cărţi, biblioteci, ai în faţă cultura înaintaşilor. Foloseşte-te de toate ca să devii om. Autorităţile de azi te apasă, nimeni nu te ajută, cu cât vei fi mai puternic, cu atât vor cădea mai repede piedicile din calea ambiţiei tale, din drumul înaintării tale spre ideal. Când vei fi mare şi te vei izbi de aceleaşi greutăţi de care vreau să scap eu acum, vei vedea că am dreptate. Ascultă-mi rugămintea!
Succes, Vasile!
Cu drag,
Costică
Următoarele două "scrisori" sunt copiate din jurnalul fratelui meu, jurnal pe care mi l-a dăruit, eu fiind confidentul său permanent.
6 octombrie 1946
Am mers cu gândul de a-mi procura o carte de anatomie la Făgăraş, dar mai mult pentru a-l vizita pe Vasile. Pustie era sala de meditaţie, numai el, aplecat asupra unei cărţi, citea pe Liviu Rebreanu. M-a impresionat mult atitudinea lui dârză împotriva tentaţiilor de tot felul, inerente vieţii de elev. Avea ochii obosiţi, se poate să fi regretat că îl întrerup de la lectură. A lăsat însă totul şi mi s-a oferit pentru discuţie. E singura mea mângâiere din săptămâna asta. Un demon mă îndeamnă să-l fac să înveţe mai mult. Probabil că mai regret greşelile făcute de mine în timpul liceului, din cauza lipsei de sfetnic şi vreau ca barem dânsul să nu se izbească mai târziu de greutăţi, dar poate fac rău, poate munca asta îl va slăbi şi-I va face să sufere. Mă îndeamnă egoismul ori mă mână orgoliul? Nu cred. Alături de dânsul mă simt nenorocit. Ce exemplu demn de urmat pot fi pentru el? Ah! Dacă aş putea odată păşi pe treptele Facultăţii de Medicină, dacă aş apuca pe calea cea dreaptă... cum aş mai risipi în muncă intensă toată energia ce o arunc în zbateri inutile acum! Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă să-mi împlinesc voia!
Ferma «Valea Oltului» Făgăraş, 18 octombrie 1946
(Ferma «Valea Oltului» Făgăraş - ultimul loc de muncă al fratelui meu, înainte de a se prezenta la examenul de admitere la Facultatea de Medicină Bucureşti)
Îşi închipuie, oare, cineva tot zbuciumul şi întreaga energie pierdută printr-o noapte, nu numai de veghe, ci de muncă intensă, în a te pregăti pentru un examen de care depinde tot viitorul unui om sărac, fără părinţi şi fără niciun sprijin din partea nimănui? Dar nu-i numai o noapte, sunt nopţi la rând de neodihnă şi-n faţă nesiguranţa şi teama. Singur, stau la o măsuţă strâmtă, luminată de o lampă de gaz cu flacără roşietică, într-o tăcere sinistră, veghez şi sper. Îmi va fi răsplătită într-un fel munca? Va fi capabil la ceva bietul meu creier obosit, elanul meu va însemna elan şi mai târziu sau se va frânge ca valurile de stânca de granit? Iată chinuitoarea întrebare, iată grozava hotărâre a destinului ce se urzeşte de pe acum! N-or fi candidaţi cu mult mai pregătiţi, poate? Voi întoarce spatele, probabil, acelei instituţii care înseamnă ultimul meu refugiu, ultima mea scăpare, ultima raţiune a existenţei mele? Şi atunci, desigur, soare nu va mai sclipi ochilor mei, primăvara vieţii mele va apune pentru veşnicie, mormântul sigur mă va îmbia la repaus binefăcător. Nu, dacă nu voi reuşi, nu voi fi vrednic a ridica fruntea spre cer, nu voi fi vrednic a călca pământul ce e al altora! Sunt extrem de mulţumit pentru că Vasile e aproape şi putem trăi împreună clipe de neuitat, care vor cimenta legătura dintre noi. Poate că el ţine la mine mai mult decât la ceilalţi fraţi, pe care, totuşi, îi iubeşte foarte mult. Fără să fie nevoie, îmi dă de multe ori, din puţinul lui, mere şi ceea ce are mai bun. Mi-a acultat rugămintea şi face lectură, mai ales acuma câtă vreme are destul timp liber.
6.02.2012
Dr. Vasile T. Hodorogea

