Primăvara anului 1994 îl găsea pe scriitorul-gazetar, "pălmaş al condeiului” după cum se autodefineşte, Ion Andreiţă, la Roma în calitate de redactor la ziarul "România Liberă”, aici, în capitala Italiei aflându-se şi consoarta sa ca diplomat la Ambasada României. În acest răstimp a avut fericita ocazie de a participa la un eveniment cu totul şi cu totul ieşit din comun. E vorba despre o manifestare expoziţională pe cât de surprinzătoare pe atât de importantă pentru noi, românii şi nu numai.

 

 

             Despre acest act cultural relatează  scriitorul  sus-amintit în reportajul său intitulat “Românii în Arhivele Secrete ale Vaticanului” şi aflat în culegerea sa de texte cu titlul “Amprenta unui gând”, lucrare apărută în anul 2018 la Editura Uniunii Ziariştilor din România, consilier edito­rial fiindu-i  chiar regretatul Doru Dinu Glăvan,  preşedintele acestei uniuni. Expoziţia este aureolată cu titlul simplu, concis şi explicit, “MONUMENTA ROMANIAE VATI­CANA” şi, de reţinut este faptul că acest demers a fost organizat prin bunăvoinţa Sanctităţii Sale, Ioan Paul al II-lea. De altfel, la vernisaj, în cuvântul său, Cardinalul Luigi Poggi, având înalta funcţie de prim-ministru al Scaunului Papal, parafrâzând, amintea de o declaraţie a Sfântului Părinte făcută într-o vizită la O.N.U. afirmând: ”Mă aflu în faţa dumneavoastră pen­tru a mărturisi despre demnitatea românilor”.

Exponatele, în număr de 152, constând în “manuscrise, cărţi, autografe, hărţi” (idem pag.20), datează din diferite perioade ale istoriei, cele mai vechi coborând până prin secolele al II-lea şi al III-lea. Găsim în vitrinele expoziţiei, în primul rând, menţiuni documen­tare ale unor români, toţi din Dobrogea (Scytia Minor). E vorba de Eticus Istrus din secolul al IV-lea, autorul unei “ Cosmografii”, de Ioan Cassian (secolele al IV-lea şi al V-lea), fondator al monahismului şi de Dionisie Exigus cel Mic, părintele calendarului creştin modern şi trăitor în secolele al V-lea-al  VI lea.

La loc de cinste au fost expuse documente deosebit de grăitoare privind naţiunea română şi poporul român, aparţinând celor mai înalţi prelaţi ai Vaticanului din diferite perioade istorice. Papa Pius al II-lea a făcut “ca românii să fie cunoscuţi în unitatea lor etnică şi pe întreg teritoriu al vechii Dacii, cu existenţa comună în acest spaţiu” (ibidem.pag. 22 ). Papa Inocenţiu al III-lea îi comunică lui Ioniţă Asan, pentru că înaintaşii săi “ îşi aveau originea în nobilul neam al Romei”, că îi va trimite “legaţi”, adică reprezentanţi ai Sfântului Scaun  la gurile Dunării. De asemenea, Papa Sixt al IV-lea îl ajută pe Ştefan cel Mare cu ajutoare  pentru campaniile antiotomane.                     

Unul din cele mai importante exponate, consideră reporterul Ion Andreiţă a fi “Loggile Vaticane”. E vorba de documente referitoare la remarcabilele realizări artistice ale edificiilor Palatului Vaticanului. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, cea mai importantă Loggie este  a  lui Rafael. Aceasta cuprinde 13 hărţi , una din ele menţiona şi teritoriile româneşti numite: ”Moldavia”, “Transylvania”şi “Walahia, inclu­zând şi “ Dobrogea”. Între cele câteva sute de  localităţi erau şi 161 de aşezări româneşti, două din acestea fiind menţionate cu majusculă. Este vorba de Cibinium şi Traiani Pons.

Alte documente importante au mai fost: o scrisoare a regelui Bella al Ungariei 1274, “ în care se aminteşte de pământurile aparţinând valahilor din Transilvania şi Oltenia” ( ibid.p.22), de o scrisoare  trimisă de Neagoe Basarab şi Ştefăniţă Vodă Papei Leon al X-lea prin care aceştia îşi exprimau dorinţa de a intra în coaliţia antiotomană ş.a. Cel mai recent exponat a fost Atlasul României Mari, din 1929, cu multe hărţi desenate de Cisar, Mitropolit şi Arhiepiscop de Bucureşti.

Scriitorul - reporter Ion Andreiţă descrie, pe larg, cum şi-a adus aportul hotărâtor Sfântul Scaun şi la realizarea actului Unirii pe linie ecleziastică. Astfel, arată că Papa Pius al IX-lea, dându-şi seama că românii, deşi sunt  de acelaşi neam şi vorbesc aceeaşi limbă nu se află în acelaşi teritoriu pe care l-a conferit istoria, a dat ”Bula Papală“ intitulată “Ecclesium Christi ex omni lingua” prin care se crea “Provincia Ecleziastică de Făgăraş şi Alba Iulia de Rit Oriental” cu capitala la Blaj, cuprinzând Banatul, Crişana, Maramureşul şi Transilvania istorică” ( op. cit. p. 24). Atât primatul de Esztergom din Ungaria cât şi Nunţiatura de Viena şi-au dat acordul pentru această lucrare. Toate aceste teritorii au trecut sub jurisdicţia Romei. Deci, Unirea pe linie ecumenică s-a săvârşit cu peste o jumătate de secol înainte de cea politică. Deosebit de interesant e faptul că graniţa stabilită prin Tratatul de la Trianon şi Versailles din 4 iunie 1920 a coincis perfect cu cea decisă pe linie religioasă. Tot Sfântul Scaun a decis în 1883 ca graniţa de răsărit să fie pe râul Nistru. Prin urmare, acum,  în acest an se împlinesc 170 de ani de la  unirea bisericească şi  stabilirea hotarului de vest şi 140 de la deciderea graniţei de est.

Am extras, aşadar,  din cartea scriitorului – reporter Ion Andreiţă câteva comentarii efectuate pe marginea unor documente excepţionale prezentate în expoziţia cu tema anunţată mai sus şi care demonstrează cât se poate de limpede şi clar despre faptul că locuitorii celor trei mari provincii, Muntenia, Transilvania şi Moldova sunt de aceeaşi obârşie, vorbesc aceeaşi limbă, practică aceleaşi obiceiuri şi tradiţii. Asta înseamnă că unirea lor într-o ţară şi în acelaşi teritoriu era o necesitate istorică. Sunt unii care nu vor să accepte aceste lucruri evidente ca lumina zilei, susţinând sus şi tare nişte teze fanteziste fără a avea o bază  reală. Din păcate.

Gh. Buşoiu